În vremuri grele trebuie să fim mai uniți ca oricând

• Tweet

O persoană din familie m-a întrebat ce aș face dacă nebunii de la conducere, vor schimba foaia. Adică, cei înțepați să nu mai aibă voie să intre prin magazine, birouri, mall uri etc... Dacă pățesc și ei cum am pățit și noi anul trecut.

Răspunsul meu a venit imediat: exact ce am facut și atunci. Am să scriu și am să fiu alături de ei. Niciodată, în nici o situație nu pot să fac altfel! Sunt împotriva segregării de orice fel ar fi ea. Ce vină au ei că au crezut? Marea majoritate a crezut și nu a făcut prozelitism la seringă. Cei care au făcut...e treaba lor. Dar nu sunt majoritate. Acum, în vremuri grele trebuie să fim mai uniți ca oricând și să ne rugăm unii pentru alții! Să fim împreună! Și pentru că nu aș ști ce să spun mai mult, las textul de anul trecut să vorbească!

Începutul sfârșitului
Câteodată, drumul nu duce nicăieri.
Eventual el poate duce la un zid de netrecut, la poalele unui munte, mult prea înalt, la țărmul unei mari mult prea adânci.
Nimeni și nimic nu poate traversa finalul unui drum ce a lăsat dezastre în urma bătătoririi lui. S-a mers greu, anevoios, prin mlaștini și mocirle, prin praf și arșița, cu lacrimile sărate în ochii bătrânilor, al tinerilor, al copiilor. Toți am devenit o Rană! Vie!
Pe drumul ăsta plin de hârtoape, fiecare dintre noi a fost singur, fiecare în spatele celui de dinainte și cu spatele către cel din urmă. Un an în care Omul a mers singur pe o cărare mult prea îngustă. A uitat ce înseamnă "dimpreună", a uitat ce înseamnă "aproapele lui", a uitat ce înseamnă iubirea, credința, speranța.
S-a târât pe o cărare făcută de unii, care au vrut cu tot dinadinsul să rupă legăturile dintre oameni. Au dorit și au plătit orice preț "de sânge" să distrugă o rânduială a vieții lăsată de la Facerea lumii.
Pentru noi toți, pentru cei care au "crezut" și mai ales pentru cei care "nu au crezut", că acolo Sus EL este. EL, care a pus pentru noi toți, un limbaj universal, cel al Iubirii.
Oamenii au crezut că vor trăi veșnic, că dacă au "capul plecat, sabia nu-l taie"! Doar că aceștia au devenit niste cadavre vii!
După doi ani de teroare, toți cei "încolonați" de sistemele putrezite pe interior, sunt aproape de final, de locul acela unde e un capăt de drum, de Cale. Și toți, chiar și cei care au pârjolit totul în Cale, sunt conștienți că finalul e aproape. Frica îi învăluie pe ei.
Zidul, muntele sau tărâmul sunt sfârșitul.
Ar dori să treacă prin zid, dar nu mai știu cum, ar dori să meargă pe apă, dar nu le e la îndemână, ar dori să escaladeze muntele, dar e mult prea înalt și semeț! Pentru ei! Cei care au pârjolit lumea.
Lumea care nu a fost niciodată a lor, și cu siguranță nu o sa fie!
Doar ei, oamenii vor afla că "dimpreună", pot sa ajungă în vârful semeț al muntelui, de unde vor vedea din nou lumina. Doar ei oamenii, vor afla că pot "merge" pe apă, daca vor ridica ochii spre Cer. Doar ei, oamenii, vor ști că acolo unde e un zid, pot fi ușile Raiului de care au uitat!
Și pentru toate acestea, nu le trebuie decât o singură cheie. Cheia care deschide orice ușa, învinge orice munte și traversează orice mare: Iubirea!
Și pentru că e un sentiment nedefinit, un atribut al Domnului, Oamenii simt că e Începutul Sfârșitului. Sfârșitul celor ce au pârjolit în cale totul! Sfârșitul celor ce ne-au pârjolit viața, bătrânii, pruncii și pe noi.
Pentru că începe vremea colindelor, pentru că începe vremea iubirii de aproape, pentru că începe timpul Veșniciei.
Pentru că începe vremea cadourilor!
Și dacă suntem în nevoi și nu avem cadouri, cel mai de preț Dar, să vă fie Inima! Când nu ai "din ce să dai, Dă din ceea ce ești"! Și sunteți doar o Inimă Mare!
Pentru că nu-i așa? Vine o zi, când tot la Lumină ajunge și cea mai neagră noapte!
Faceți Rai din ceea ce sunteți, oriunde ați fi in lumea asta mare!
Și aduceți Lumina în întunericul ce ne-a cuprins! Pe toți!

Zoe Dantes