Monumentala gafă a Guvernului!
Postat la: 03.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Executivul de la București și-a dat cu stângul în dreptul într-o manieră absolut spectaculoasă. În prezent, sunt circa 17.000 de acțiuni de executare silită îndreptate împotriva Secretariatului General al Guvernului.
Conform unei hotărâri judecătorești definitive, Executivul este dator pentru fiecare zi de întârziere cu 4,6 milioane de euro. Și, atenție, au trecut deja 100 de zile de când această operațiune este în plină desfășurare. În cele ce urmează, voi descrie situația limită la care ar putea ajunge cetățenii României, atunci când vor trebui plătite oalele sparte.
Totul începe în anul de grație 2003, când, în baza unei legi, s-a decis ca cei 75.000 de salariați Petrom să aibă un drept de preemțiune pentru cel mult 8% dintre acțiunile societății. Ulterior, acest drept de preemțiune s-a schimbat, salariații având capacitatea de a cumpăra acțiuni, atunci când doresc. Tot până la un procent de 8%. Au trecut ani. Oamenii s-au judecat cu statul. Desigur, prin intermediul unor case de avocați. De ce cu statul? Pentru că acțiunile pe care le-au revendicat aparțin nu OMV-ului, ci statului român.
Au rămas pe baricade 23.000 dintre cei 75.000. Dintre cei 23.000 de salariați și foști salariați Petrom, 17.000 sunt reprezentați de un grup de avocați, care au avansat mai departe în acest proces și au trecut pentru moment la executarea silită a Secretariatului General al Guvernului. În cazul acestora, cum arătam mai sus, fiecare zi de întârziere este taxată cu 4,6 de milioane de euro. Iar acest proces este abia la început.
Secretariatul General al Guvernului este executat silit pentru că, spre deosebire de Guvern, are personalitate juridică. Dacă, după blocarea conturilor Secretariatului General al Guvernului, penalizările nu sunt plătite și salariații Petrom nu devin acționari, atunci casa de avocați se va îndrepta împotriva Ministerului Finanțelor. Cât timp vor dura tergiversările, penalizările curg în continuare și se transformă în multe miliarde de euro.
Firește, casa de avocați are posibilitatea să se îndrepte și în străinătate împotriva statului român, blocându-i conturile și proprietățile. Este important de reținut faptul că mai sunt încă tot circa 6.000 de acționari, care s-au adresat altor case de avocați și care vor beneficia și ei de aceleași drepturi, atâta doar că, în cazul acestora, lucrurile au avansat pentru moment mai greu.
Situația Executivului s-a agravat, întrucât în 8 iunie, încercând să găsească o soluție, a ales o formulă total greșită sub aspect juridic. Făcându-se vinovați de încălcarea unei legi penale, reprezentanții Executivului au pus în vânzare doar 1% din acțiuni, și nu cele 8% prevăzute de lege. Din acel moment, premierului, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, i se poate deschide o anchetă și apoi un proces penal.
Sunt foarte curios ce cale, alta decât executarea obligațiilor sale, poate găsi Guvernul României pentru a îndeplini decizia definitivă din 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În final, vă reamintesc că noi suntem cei care vom plăti oalele sparte. Și, în timp, oalele sparte se vor concretiza în foarte multe miliarde de euro. Pentru că zilele de întârziere produc uriașe penalizări.
Sorin Rosca Stanescu
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu