Monetizarea victimelor pandemiei

• Tweet

Îmi permit ca, într-un prim demers editorial pe această temă, să explic un mecanism pe cât de simplu, pe atât de infernal. Cum anume sunt valorificați, prin monetizare, morții și infectații? Și ce sume colosale sunt câștigate de unii pe seama victimelor pandemiei? Prin ce mecanisme?

În pregătirea valului 4 al pandemiei, vă rog să vă amintiți că se discuta la fel de intens ca și acum despre testarea în masă a populației. Un deziderat mai vechi al tuturor specialiștilor și cetățenilor cu capul pe umeri. Din toate statele lumii. Și, evident, și din România. Și s-a discutat degeaba. La fel cum tot degeaba această temă a fost dezbătută până la paroxism pe tot parcursul pandemiei. Au existat importanți demnitari ai statului care au susținut sus și tare că testarea este o prostie. O operațiune costisitoare și total inutilă.

Mai târziu, pe măsură ce a ieșit la iveală în întreaga lume necesitatea și eficiența testării în masă a populației, asemenea voci nu s-au mai auzit. Dar reacția autorităților a fost aceeași. Sub fel de fel de pretexte, ele s-au împotrivit testării populației, iar atunci când nu s-au mai putut împotrivi, au făcut în așa fel încât acest proces să fie obstrucționat atât prin prețul prohibitiv pentru cetățeni, cât și prin ineficiență organizatorică.

Fiindcă am început această analiză semnalând ceea ce s-a întâmplat din această perspectivă înainte de a izbucni valul 4, să consemnăm că România, care a avut cel mai ineficient mecanism de testare, România, care de fapt nu și-a testat în masă proprii cetățeni, a avut cele mai multe contaminări din lume raportate la numărul cetățenilor și cei mai mulți morți din lume. Pentru majoritatea românilor a fost o tragedie. Pentru o minoritate, această tragedie s-a transformat într-o veritabilă mină de aur.

Dacă cei contaminați pot fi rapid identificați, carantinați și tratați încă din faza incipientă, atunci este evident - și acest fapt este demonstrat pretutindeni în lume - că spitalele nu mai sunt luate cu asalt de un număr atât de mare de persoane, iar secțiile ATI nu sunt literalmente sufocate de muribunzi. Dar tratamentele în faza incipientă a bolii cu medicamente accesibile în întreaga lume nu sunt prea costisitoare și, în consecință, nu îmbogățesc casta privilegiaților pandemiei. Adevărata mină de aur pentru aceștia este tratamentul extrem de costisitor aplicat în spitale pentru toate cazurile mai grave. Cu cât sunt mai multe cazuri grave, cu atât ies mai mulți bani.

Acest mod de îmbogățire este extrem de complex, ca de altfel și mecanismul prin care el funcționează. Dar, pentru a mă face mai bine înțeles, mă voi rezuma la testare. Din momentul în care, la nivelul întregii planete, s-a stabilit indubitabil că testarea în masă a populației reprezintă un instrument eficient de prevenție, deci din momentul în care unii dintre "stăpânii inelelor" nu s-au mai opus în mod fățiș acestei proceduri, a fost inventat, în România cel puțin, un mecanism extrem de pervers și de eficient, prin care a fost blocată sistematic testarea în masă. Așa-zisele licitații, întotdeauna contestate.

Și acum, ca să ne facem și mai bine înțeleși, să ne referim exclusiv la școli. În mod iresponsabil și fără niciun fel de pregătire prealabilă, autoritățile au decis redeschiderea școlilor. Din nou, nu există faimoasele teste pentru copii. Ceea ce, desigur, va conduce, prin neidentificarea celor infectați, la contaminarea în masă. Copiii fac forme ușoare. Dar asta nu înseamnă că nu se transformă în vehicule extrem de eficiente ale propagării virusului. Contaminarea în masă a copiilor va echivala cu contaminarea în masă a populației. A unei populații în majoritatea ei nevaccinată. Dar nu mai contează, de vreme ce aceleași autorități ne spun astăzi că vaccinul nu mai are nicio eficiență. Și că operațiunea de vaccinare în masă a românilor, care la un moment dat, anul trecut, era declarată drept un succes la nivel planetar, a eșuat de fapt.

Și așa se va ajunge din nou la un număr uriaș de infectări și, în condițiile în care, în continuare, medicamentele lipsesc de pe piața liberă, la un număr tot uriaș de internări și probabil de cazuri mortale. Ei bine, autoritățile, luate la întrebări, după ce trei dintre acestea și-au aruncat rând pe rând pisica una alteia, au admis că nu avem teste, pentru că licitațiile s-au blocat. Cum Dumnezeu se tot blochează asemenea licitații, de doi ani și jumătate de zile, când este la mintea cocoșului că, oricât de mult ar dura un blocaj, la un moment dat, cu tot stufărișul de piedici, una sau mai multe asemenea licitații se pot finaliza, astfel încât necesarul de pe piața testelor să poată fi acoperit?

Este foarte simplu ce se întâmplă. Caietele de sarcini, în vederea participării la aceste licitații, sunt finalzate târziu și sunt puse și mai târziu la dispoziția firmelor dispuse să importe testele. Atât de târziu, încât numai firmele de casă ale sistemului, reprezentate de câțiva privilegiați, au posibilitatea să completeze la timp întreaga documentație solicitată. Cei mai mulți sunt așadar eliminați. În felul acesta, este eliminată din start cea mai mare parte a concurenței. Se mai strecoară prin acest ciur instituționalizat câțiva oameni de afaceri mai abili, care, contra cost sau prin alte mecanisme, reușesc să aibă acces la informații. Aceștia își completează și ei la timp întreaga documentație și participă la licitație.

Cele mai multe firme sunt însă eliminate și rămân doar câteva valide, pentru a intra în discuțiile finale. Aceste discuții finale sunt telefonice. Și se referă în general la preț. Dar numai o firmă sau două, informate în prealabil fiind, cunosc prețul „corect". Adică prețul care le poate valida. Ceilalți oameni de afaceri sunt din nou eliminați. Și, firește, unii dintre ei depun contestații. „Stăpânii inelelor" își freacă din nou mâinile. Foarte bine, spun aceștia. Până la solicitarea contestațiilor, nu pot fi făcute importuri. Și deci copiii nu pot fi testați. Iar contaminarea în masă se poate declanșa. Iar apoi, când, prea târziu, sunt soluționate contestațiile și când, în fine, poate fi demarată procedura de import, la prețuri desigur mult mai mari decât cele de pe piața internațională și în baza mecanismului para-nădărăt, este mult prea târziu din perspectiva protejării sănătății publice.

Înainte de a vă promite că voi furniza în zilele următoare exemple cât se poate de concrete, care vor proba afirmațiile de mai sus, mă grăbesc să vă dau cheia dezlegării unei ghicitori, care ne ajută să aflăm cine sunt "stăpânii inelelor". E simplu. Sunt cei care decid ca mecanismul de mai sus să funcționeze astfel cum l-am descris. După care, dacă am avea procurori adevărați și puternici și independenți, adică liberi de orice fel de constrângeri, aceștia nu ar avea altceva de făcut decât să ia urma banilor. Incluzând firește și mecanismul „para-ndărăt".

Sorin Rosca Stanescu