Mircea Geoană reintră în cărți!

• Tweet

Pentru prezidențiale. Părăsește banca de rezervă. De la NATO. Din poziția extrem de importantă pe care întotdeauna o deține numărul doi. Și, dacă nu mă înșel, a fost chiar de două ori numărul doi. După ce, mai discret sau mai puțin discret, și-a arătat disponibilitatea de a intra în cursa prezidențială, iată că pentru el s-a aprins semaforul verde. La Washington și la București.

Ar fi o greșeală ca acest demers editorial, care de altfel nu este primul în care să lansez și să susțin scenariul conform căruia Mircea Geoană ar urma să candideze pentru un mandat prezidențial, să fie confundat cu o atitudine partizană pe care aș avea-o față de acesta. Nu sunt avocatul lui Geoană. Pur și simplu fac calcule cât se poate de normale și logice pentru orice analist. Și iată ce rezultă. Toate partidele au o mare problemă în ceea ce privește desemnarea și susținerea unui candidat eligibil. Începând chiar cu PSD. Motivul este simplu. Partidele politice s-au ascuțit la vârf. Atât de mult, încât și-au pierdut baza. Ele nu mai dispun de pepiniere de cadre. Promovările nu se mai fac demult de jos în sus, așa cum se cuvine într-o democrație. România este condusă politic din interiorul unor bisericuțe de partid. De aici și lipsa cvasi-generală a sângelui proaspăt. Și, în consecință, necesitatea de a recurge la recuzită. Dintre cele trei partide, PSD, AUR și PNL, cu cea mai gravă problemă de acest gen se confruntă social-democrații. Ei au cel mai important bazin electoral și pur și simplu nu-și pot permite să nu susțină un candidat propriu. Cum de altfel au făcut întotdeauna. Înregistrând victorii prin Ion Iliescu și apoi înfrângeri prin alți candidați. Înfrângeri după părerea mea de trei ori discutabile. Și dubioase. Ele se numesc Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta. De fiecare dată, la limită, a învins altcineva. Prin câte o jonglerie. Voi reveni de îndată asupra acestei teme.

Există așadar o necesitate stringentă de natură politică, ținând de politica internă de partid, ca PSD să vină cu un candidat propriu eligibil. Factorul intern, respectiv serviciile secrete, dar și statul subteran, alcătuit în special din rezerviști, se reorientează cu mare viteză. Cum au făcut de fiecare dată înaintea unor alegeri. Și acum este momentul potrivit. Pentru a alege omul potrivit și a-l plasa în funcția potrivită. Pentru factorul intern, Mircea Geoană poate fi o opțiune cât se poate de serioasă. Pentru că a trecut cu brio prin școala de dresaj. Nu se va răzvrăti niciodată împotriva factorului intern și nici nu va mârâi către reprezentanții statului subteran.

Dar același Mircea Geoană este susținut și de către factorul extern. Pentru că și în raport cu factorul extern a absolvit cu multă vreme înainte școala de dresaj, iar de-a lungul timpului s-a dovedit loial. Și când spun factorul extern, mă gândesc în primul și în primul rând la partenerul strategic. La Washington. Geoană este un apropiat al celor mai importate cercuri de putere de la Washington, atât democrate cât și republicane, încă din anii în care a deținut importanta poziție de amabasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite. Și, în definitiv, tot Statele Unite sunt cele care l-au împins în poziția de secretar general adjunct NATO. Dar garnitura de la vârful NATO se schimbă relativ curând. Lui Mircea Geoană trebuie să i se găsească un nou job. O poziție din care să servească cu loialitate interesele parteneriatului strategic, interesele NATO și, de câte ori va fi necesar, interesele specifice ale Washingtonului.

Anunțând că ia în calcul o evaluare a lui Mircea Geoană pentru candidatura sa la prezidențiale, Marcel Ciolacu nu acționează de capul lui. A primit nu numai verde de la Washington, ci ceva mai mult. O indicație prețioasă. Și joacă acum o carte care este și a lui. Dacă Mircea Geoană devine președinte al României, poziția lui Ciolacu în tandem cu acesta, poziția internă, dar mai ales poziția externă, se consolidează cu certititudine. În această competiție, pe post de iepuraș s-ar putea să-l identificăm pe candidatul PNL, și el cu verde de la Washington, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Cât despre AUR, George Simion se mai gândește. Pentru moment, nu prea are susținere în factorul extern.

Sorin Rosca Stanescu