Mielul turbat

• Tweet

S-a împământenit în ultima vreme, mai ales de la preluarea puterii de către coaliția PSD/ALDE, un fel de obicei. Atunci când erau invitați feluriți demnitari în studiourile posturilor de televiziune pentru a fi „intervievați" (este un eufemism), aceștia se prezentau ca mieii la tăiere, nereușind să schițeze vreo opoziție în fața rechizitoriilor moderatorilor-procurori.

Una dintre explicații - cea mai plauzibilă - constă în faptul că o mare parte dintre acești noi nomenclaturiști nu se ridica la nivelul pozițiilor ocupate în organigrama statală. A fost o veritabilă infuzie de oameni nepregătiți, cu serioase carențe culturale și profesionale, promovați din cu totul alte interese decât cel public. Pe seama lor s-au clădit câteva reputații de jurnaliști „carnivori", necruțători cu cei pe care îi judecau, țintuiți în scaunele de invitați și orbiți de reflectoarele din studio. Pentru multe dintre aceste victime conta mai mult privilegiul de a fi văzuți pe sticlă, decât riscul de a se face de râs sau de a se cufunda în ridicol.

Petre Daea nu a făcut parte niciodată din aceste categorii, chiar dacă aparențele sale rustice i-au derutat pe unii dintre cei care au văzut în el mai degrabă un vector de înțelepciune populară, captiv pildelor și zicalelor țărănești. Ministrul agriculturii a reușit însă în scurt timp să depășească această etapă de bonomie și să convingă că sub aparențe se ascundea esența unui autentic profesionist a cărui determinare de a face, răzbătea din fiecare acțiune împlinită. Multe dintre lucrurile enunțate și receptate în varianta lor anecdotică s-au dovedit a fi inițiative vizionare, încununate de succes. Programele anunțate rând pe rând, despre care majoritatea observatorilor uitaseră că le-au mai auzit odată cu anunțul programului de guvernare, au reprezentat tot atâtea succese, bifate ca atare în beneficiul cetățeanului. Și lâna salvată de la groapa de gunoi, și roșiile timpurii care le-au concurat pe cele din import, și promovarea emblemei naționale - oaia - în uzul alimentar al românilor au fost tot atâtea reușite, nu doar mediatice.

A fost însă un moment de cotitură: episodul cormoranului. Atunci când intelighenția micului ecran se pregătea să sărbătorească un nou prilej de ironii, Daea a venit cu artileria grea argumentelor care dezvăluiau o situație gravă pe seama căreia nu mai era loc de glumă. O prevedere europeană depășită de realități, dădea prioritate păsăretului ihtiofag în fața oamenilor, sectorul piscicol agonizând de ani buni datorită imposibilității de a reacționa în fața unui prădător implacabil. Realitatea faptului că doar în România (situația fiind aceeași în toată Europa, diferențiată doar de faptul ca alte țări au avut inspirația să solicite derogări despre care nouă nu ne-a trecut prin cap să le cerem) cormoranii consumă de două ori mai mult pește decât oamenii, a apărut în toată absurditatea sa.

Ministrul a lăsat gluma la o parte și a luat lucrurile foarte serios Mai întâi într-o emisiune de la TVR în care l-a „ciufulit" exemplar pe miștocarul Cristache și apoi, la alta emisiune a aceluiași post public, în ambele preluând cu aplomb rolul de investigator și punându-și la punct cu argumente imprudenții interlocutori. Un ultim episod al acestei veritabile campanii de repunere a relației media-demnitari într-un cadru echitabil a avut loc miercuri seară la Digi24, când „invitatul" Daea l-a sancționat pe „gazda" Prelipceanu pentru evidenta se ignoranță în aspecte importante ale subiectului pus în discuție: prețurile alimentelor, pesta porcină, politica agricolă în general.

Aurel Baranga, dramaturg celebru de prin anii 50-60 ai secolului trecut, a scris o piesă care s-a bucurat de mare succes. Se numea „Mielul turbat". Nu mai rețin cu precizie în ce consta subiectul acesteia, dar titlul ei îmi evocă întru-un fel sugestiv evoluția prestației mediatice (altminteri extrem de densă) a ministrului agriculturii, pe care mă îndoiesc că vreun comentator ( fie el și CTP, pentru care ministrul a avut chiar un mesaj special în emisiune) va mai avea proasta inspirație să îl trateze altfel decât cu maximă seriozitate. Iar modelul său ar fi de dorit să fie urmat măcar de către cei care își pot permite, având dotările necesare...

Octavian Andronic