Megastarul Zelenski, spectacol la scenă deschisă în Parlamentul României

• Tweet

Se întâmplă chiar azi. Numărul unu din lume în materie de notorietate și credibilitate, ajuns pe acest podium în doar o lună, caz probabil unic în istorie, se va produce astăzi și la București. Prin intermediul unui ecran, care va fi îndelung aplaudat. Și la numai o zi după ce li s-a adresat participanților la marea Gală Emmy. Ce mă aștept să spună Zelenski? Și ce mă aștept să nu spună?

Desigur, el va lăuda modul în care autoritățile statului și populația s-au implicat în susținerea logistică și afectivă a refugiaților. Va mulțumi și pentru diferitele ajutoare și pentru asistența pe care am acordat-o Ucrainei în vremuri de război. Va solicita, așa cum a făcut pretutindeni, mai mult decât atât. Și va repeta faptul că Ucraina apără în acest moment Europa și, într-un fel, întreaga planetă. Va bate apropouri Ungariei, care, susține el, s-ar fi împrietenit cu Vladimir Putin.

Dar nu va mai încerca să intervină în campania electorală din statul vecin, întrucât aceasta s-a încheiat cu o dublă și spectaculoasă victorie a lui Viktor Orban. A învins categoric în alegeri, dar și-a impus și referendumul prin care apără populația Ungariei de excesele neomarxiștilor vizând distrugerea familiei tradiționale.

Mai interesant este însă să vedem ce așteptări ar trebui să avem de la Volodimir Zelenski și ce angajamente nu-și va lua el nici măcar în ruptul capului față de poporul român. Eu aș dori să-l aud cerându-și scuze pentru faptul că, în cele 127 de localități locuite preponderent de o populație românească, copiii nu au avut șansa de a studia în limba maternă. Și să se angajeze în fața Parlamentului României că, de îndată sau cel mai târziu imediat după încheierea războiului, populația de etnie română va avea garantat cel puțin acest drept elementar.

Și mă mai aștept, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru, ca statul ucrainean să renunțe la confiscarea bunurilor bisericilor ortodoxe române. Și la acest capitol sunt silit să deschid o paranteză. Comunitățile de creștini ortodocși vorbitori de limbă română, din cele 127 de localități existente în special în Bucovina de Nord, s-au aflat în totalitate și în mod tradițional, cel puțin de la instaurarea imperiului sovietic, sub jurisdicția Pariarhiei Moscovei. Ca de altfel și toate bisericile ucrainene. Acestea din urmă, în cea mai mare parte a lor, s-au declarat autocefale. Autocefalitatea Patriarhiei Kievului - în limbaj laic, statutul ei de autodeterminare - a fost recunoscută de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, de Patriarhia Alexandriei, de Biserica Ciprului și de Biserica Genoveză.

Mai puțin de Patriarhia Moscovei și de Patriarhia României. Mai mult chiar, Patriarhia României a menținut o distanță să-i spunem diplomatică față de bisericile ortodoxe din Ucraina ale comunităților de români, astfel încât întreaga autoritate i-a revenit în continuare Bisericii Rusiei, condusă de Patriarhul Kiril. Cu alte cuvinte, creștinii ortodocși români au fost lăsați cumva în aer. La mâna Moscovei. Ei mai aveau de ales doar să se închine Patriarhiei autocefale a Kievului. Iar acum bunurile bisericilor lor urmeză să fie confiscate de stat, ca pedeapsă pentru luarea de poziție a Patriarhului Kiril, care a binecuvântat războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei. Autoritățile statului român au păstrat și ele o deplină neutraliate vis-a-vis de această situație.

Fapt este însă că, fie și în circumstanțele crâncenului război din Ucraina, autoritățile acestui stat, în frunte cu megastarul Volodimir Zelenski, nu ar fi avut niciun motiv special să se grăbească pentru a năpăstui aceste comunități de creștini ortodocși români. Oare de pe ecranul de unde va cuvânta în fața aleșilor neamului din România, Zelenski va rosti vreun cuvințel legat de această dureroasă și delicată problemă? Sincer, mă îndoiesc.

În rest, numai de bine! În ceea ce mă privește, cu toate aceste grele semne de întrebare, eu unul susțin în continuare cauza poporului ucrainean, care luptă din greu și cu mari sacrificii pentru independență. Că până la libertate mai e drum lung.

Sorin Rosca Stanescu