Lupta lui Erdogan și trendul războiului planetar

• Tweet

Duminică au loc alegerile prezidențiale din Turcia, iar miza acestora implică atenția maximală a jucătorilor de putere planetari. Nu e exagerat să vă spun că de victoria sau înfrângerea lui Erdogan depinde menținerea trendului geopolitic actual al lumii sau griparea acestuia, Turcia a ajuns în ultimele decenii să conteze ca pivot geopolitic, importanța țării crescând aproape exponențial pe fondul crizei din interiorul blocului euroatlantic, respectiv a emergenței organizărilor mondiale de tip BRICS sau OSC.

În precampania electorală Turcia a suferit cumplit de pe urma cutremurului devastator, ale cărui cauze științifice sunt încă învăluite de speculațiile ce prezintă dezastrul ca fiind provocat în mod artificial. După câteva zile de doliu și durere, Erdogan a fost atacat direct de către opoziția turcă și presa occidentală, fiind considerat responsabil de proiectarea și construcția defectuoase ale ansamblurilor de locuințe, realizate de companiile protejate politic de către regimul său. În urmă cu două săptămâni același Erdogan a fost pus la pat câteva zile, suferind o criză dură și ciudată, ale cărei cauze au rămas neexplicate, diagnosticul expus de gripă intestinală fiind considerat insuficient pentru a explica căderea fizică cvasitotală a președintelui turc. Adevărul despre cele două evenimente va rămâne mult timp în ceață, nici Erdogan și nici adversarii săi internaționali nefiind avantajați de expunerea acestuia.

Dar cine sunt adversarii internaționali lui Erdogan? În mod indubitabil, cel mai important adversar este SUA, ale cărei strategii în interiorul NATO sunt puternic incomodate de Turcia, a cărei armată, dacă nu se ia în considerare armamentul nuclear, este a doua din NATO ca potențial uman și material. Erdogan a aflat acest lucru demult, tentativa de lovitură de stat regizată în 2016, fiind folosită pentru epurarea proamericanilor din armata și societatea civilă turcești. Americanii nu l-au putut ataca însă pe față pe Erdogan, potențialul acestuia de șantaj asupra blocului NATO fiind covârșitor. La partea militară se adaugă controlul fluxului de refugiați către Europa, cei aproape 4 milioane de sirieni adăpostiți și hrăniți de către Turcia putând avea efectul exploziei în trepte a unei bombe, în cazul în care li se va deschide calea exodului către țările europene. Sunt multe alte argumente de ordin geopolitic ce blochează atacul direct american asupra lui Erdogan, influența majoră a Turciei pe cordonul lumii musulmane, din Azerbaidjan până-n Iran, plus prezența militară pe teritoriul sirian, fiind elocvente. Nu e lipsit de importanță nici potențialul de șantaj al lui Erdogan asupra lui Biden și a apropiaților săi de tip Victoria Nuland, un exemplu fiind adăpostirea și protecția pe care turcul o oferă miliardarului moldovean Vlad Plahotniuc de patru ani, acesta are date importante despre corupția americanilor menționați, pe care a reușit să-i mituiască atunci când era conducătorul de facto al Moldovei.

Erdogan are prieteni politici stabili, Putin și Xi fiind cei mai importanți dintr-o listă lungă, aceștia cunosc bine utilitatea unei Turcii conduse de către prietenul lor în lupta planetară pe care ei o coordonează pentru invalidarea SUA ca lider mondial. Dacă Erdogan câștigă duminică este ca și stabilit că Turcia va beneficia de un rol privilegiat în BRICS și OCS, iar statutul țării de pivot geopolitic va fi bine folosit pentru acțiuni corozive majore chiar în interiorul NATO. Dacă Erdogan pierde alegerile, așa cum presa occidentală consemnează prin publicarea unor sondaje (total măsluite după părerea mea), scenariul previzibil pe termen scurt și mediu este haosul intern, poate chiar un război turcesc bine amorsat prin resurse militare externe, furnizate taberelor de către SUA, respectiv de axa Moscova-Beijing. În această perspectivă, e limpede că ofensiva actuală a BRICS-OSC se gripează, dar tot la fel de clar e că taberele jucătorilor de putere mondiali își vor radicaliza acțiunile militare și de sabotaj, adică vom vedea la orizonturi beculețul roșu al unei alerte de pericol extrem pentru planetă. Ca să justific pe scurt asta, vă zic că, în mod consecutiv, dacă Erdogan pierde conducerea, atunci e previzibil ca americanii să detoneze revolta în Pakistan, unde atât Rusia, dar mai ales China, au interese strategice mari.

Adversarul principal al lui Erdogan este Kemal Kilicdaroglu, un om politic șters în vârstă de 74 de ani, care prezintă destule slăbiciuni ce l-ar fi făcut să nu conteze ca potențial câștigător în condiții normale, însă în contextul complicat expus mai sus, el este motorizat subteran prin mijloacele consacrate ale americanilor. Pronosticul meu este că Erdogan va câștiga duminică, evenimentul înfrângerii lui, de tip ''lebădă neagră pe Bosfor'', nefiind pregătit corespunzător. 

Cozmin Gușă