Luptătorii invizibili care conduc România
Postat la: 06.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
România e condusă de două partide ai căror lideri pot fi etichetați drept luptătorii invizibili. Marcel Ciolacu are certificat de luptător în revoluție într-un oraș în care nu a fost revoluție. Iar Nicolae Ciucă a luptat într-o bătălie care nu a avut loc, în Irak, după cum confirmă și un amplu și documentat material difuzat azi de siteul Recorder.
Cu ani în urmă, Inpolitics a fost între primii care au demontat impostura generalului. Cel mai grav în cazul lui Ciucă nu e dezvăluirea că nu a condus nicio bătălie, ci aceea că atunci cînd a fost solicitat să ajute trupe străine sau chiar români de ai lui, a refuzat, invocînd dispoziții de la București. Așadar, eroul de la Nassyria este, de fapt, lașul de la Nassyria.
Jurnaliștii de la Recorder au difuzat un documentar în care doi generali italieni, care au participat la luptele din Nassiriya, Irak, în 2004, în același timp cu Nicolae Ciucă, și un polițist militar român contrazic faptele de arme ale prezidențiabilului PNL, fapte care au stat la baza carierei sale politice.
Generalii Luigi Scollo și Gian Marco Chiarini susțin că militarii români de sub comanda lui Ciucă nu ar fi fost direct implicați în luptele din orașul de pe Eufrat, în primăvara anului 2004, ci ar fi oferit sprijin de la kilometri buni depărtare.
Italienii spun că Ciucă a fost solicitat la un moment să îl ajute pe generalul Chiarini, care, în timpul unei inspecții în preajma Nassyria, în fruntea unei trupe de comando, a fost atacat de insurgenții irakieni. A cerut ajutorul lui Nicolae Ciucă, dar acesta a refuzat, spunînd că de la București i-a venit ordinul de a nu avea victime umane.
Cea mai gravă acuzație vine de la Roberto Cremene, fost polițist militar și participant direct la luptele din centrul orașului Nassiryia, care susține, la rândul său, că batalionul condus de Nicolae Ciucă nu a avut vreo implicare în schimbul de focuri. Cremene dezvăluie că „Scorpionilor roșii" li s-ar fi cerut sprijinul pentru evacuarea unor polițiștilor români prinși în ambuscade, iar Ciucă a refuzat să se implice motivînd că are nevoie de aprobare de la București.
"Eu, unul, care am fost acolo, îmi este greu să vorbesc. Pentru că mă doare. Nu am cuvinte. N-au venit! Și tot ei au fost ridicați în slăvi? Tot eroul de la Nassiriya? Ei făceau o patrulă în fara orașului Nassiriya. Ei nu au intrat in Nassiriya! Cum e posibil să spui că tu faci o patrulă și în timpul focului tu schimbi roți de transportor? Nu este! Pentru mine nu este adevăr! Mitul eroului de la Nassiriya este o minciună!" a spus fostul soldat.
Nicolae Ciucă a fost făcut erou din pix la nouă ani după invocatele evenimente de către un ziarist al Radio România Actualități care e finul său de cununie. Nicoae Ciucă a fost decăzut de la statutul de erou de către generalii italieni care au răspuns de apărarea Nassyriah în acea perioadă, ca și de soldați români care s-au aflat, de asemenea, în miezul evenimentelor.
Azi, PNL a lansat oficial un clip de campanie în care Ciucă este promovat fix în baza faptelor sale de eroism care se dovedesc a fi, de fapt, fapte de lașitate. Mai bine de atît nu se putea potrivi. Contactat de Recorder, generalul-candidat a refuzat să comenteze. Ar fi fost și dificil, în opinia noastră.
Bogdan Tiberiu Iacob
ULTIMA ORA
-
Ursula merge mai departe! UE semnează un nou contract de achiziții vaccinuri COVID 19. Stocuri pe patru ani
Comisia Europeană a anunţat vineri semnarea unui contract cu grupul farmaceutic american Moderna care permite achiziţionarea în comun de vaccinuri împotriva Covid-19 de către 15 state membre.
-
Rasa alba piere, fiind inlocuita de o populatie metisa. Declin demografic alarmant: "Omenirea va suferi un colaps fără precedent în istoria modernă!"
Un nou raport al McKinsey Global Institute (MGI) avertizează că economiile majore se îndreaptă spre un „colaps al populației" până la finalul secolului, din cauza ratei scăzute a fertilității. Populația unor țări dezvoltate ar putea scădea chiar și cu 50%.
- Călin și Cristela Georgescu dau un mesaj din mijlocul oamenilor: este un moment de glorie uriașă!
-
Aleksandr Dughin despre ceea ce urmeaza sa se intample după revenirea lui Donald Trump la putere
Cel considerat a fi ideologul lui Vladimir Putin, e vorba despre Aleksandr Dughin, are un amplu comentariu pe contrul sau de Telegram despre revenirea la putere a lui Donald Trump si ceea ce ne-ar putea astepta in viitor. Redam in continuare:
-
Cel mai mare aisberg din lume se îndreaptă cu viteză spre o insulă cu un rol strategic extrem de important
Cel mai mare aisberg din lume este încă în mişcare şi există temeri că s-ar putea îndrepta spre nord din Antarctica, spre insula Georgia de Sud.
-
S-a creat un precedent în Europa: O mamă singură trebuie să beneficieze de un concediu parental dublu
O instanţă din Spania a decis că o mamă singură are dreptul la un concediu parental dublu, cumulându-le pe al ei şi pe al partenerului ei dacă ar fi avut unul.
-
Trump inagurează era cripto - Ordin executiv pentru a sprijini creșterea criptomonedelor
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv prin care creează un grup de lucru pentru criptomonede însărcinat să propună un nou cadru de reglementare pentru activele digitale și să analizeze crearea unui stoc de criptomonede.
-
Moment istoric la Mănăstirea Pantocrator: Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena ajung în România, pentru prima dată
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
-
Europa rămâne spectator în cursa SUA-China pentru inteligența artificială supraumană
În timp ce Trump elimină toate restricțiile pentru giganții tech americani și aprobă investiții de 500 de miliarde de euro în proiectul Stargate, Europa se află în imposibilitatea de a concura, neavând acces la resursele esențiale - putere de calcul, energie ieftină și capital.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 3.Mai putem conta doar pe miracole
- 4."Am spionat în Cuba pentru CIA"
- 5.Problema cu discursul "strămoșesc"
- 6.Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
- 7.Salut, David
- 8.Hemiplegia morală definitivă
- 9.Schimbarea Americii și a lumii
- 10.Nu te TEME, popor român!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu