Ludovic Orban nu dă nici doi bani pe Parlament

• Tweet

Conform hotărârii adoptate de Parlamentul României cu ocazia aprobării decretului prezidențial privind starea de urgență, Ludovic Orban are obligația ca, în termen de șapte zile, să dea socoteală. Să se prezinte în fața senatorilor și deputaților și să explice ce a făcut și ce nu a făcut în calitatea sa de premier pentru combatarea pandemiei. Și pentru protejarea economiei românești. Până în prezent, toate semnalele ne arată că premierul refuză să se conformeze deciziei Parlamentului. Care este efectul?

Parlamentul putea să refuze aprobarea decretului prezidențial, lipsindu-i pe români de o nouă etapă a stării de urgență. Dar a ales să-și dea aprobarea. Cu acel prilej însă, a adoptat și o hotărâre. În premieră. În care se stipulează în esență două lucruri. În primul rând, că restrângerea unor drepturi și libertăți, restrângere care poate fi sau nu utilă combaterii epidemiei de coronavirus, nu se mai poate face decât în baza unor legi trecute prin Parlament. În regim de urgență. În al doilea rând, premierul are obligația ca, la un interval de șapte zile, să se prezinte în fața Parlamentului pentru a da un raport. Ce se poate întâmpla, dacă Ludovic Orban nu se conformează?

Există două școli de gândire legate de prima condiție. Și voi intra în cele ce urmează în detalii. Există oameni politici, care consideră că respectiva hotărâre a Parlamentului trebuie înțeleasă în sensul că, odată cu aprobarea celui de-al doilea decret, toate restricțiile adoptate până atunci își încetează valabilitatea. Adică toate ordonanțele militare date în primele 30 de zile de stare de urgență sunt nule de drept. Guvernul urmând să prezinte o nouă ordonanță militară, care să prevadă cu precizie care sunt restricțiile pe care le consideră necesare în următoarele 30 de zile, iar acestea trebuie supuse în procedură de urgență unei dezbateri și, respectiv, unei adoptări în Parlamentul României. Abia în acest fel, conform hotărârii forului legislativ, sunt posibile restricționări de drepturi și libertăți. O altă școală de gândire susține însă că restricțiile stabilite în primele 30 de zile în baza primului decret de institure a stării de urgență rămân valabile și nu fac obiectul vreunei dezbateri și decizii parlamentare. În consecință, ceea ce a fost restricționat, continuă bine merci să rămână restricționat și în următoarele 30 de zile. Indiferent de consecințe. Iar dacă Guvernul nu vine cu noi ordonanțe militare, care să instituie alte restricții, atunci rolul Parlamentului la acest capitol este practic inexistent. Personal cred că atunci când au adoptat această hotărâre, senatorii și deputații s-au gândit la toate tipurile de restricții și implicit au decis ca, fără excepție, acestea să treacă prin filtrul Parlamentului, pentru ca cea mai importantă putere în stat să aprecieze dacă se mai impun sau nu pentru viitor, dacă sunt sau nu abuzive, dacă sunt sau nu inutile din perspectiva combaterii epidemiei. Altfel acest capitol al hotărârii nu ar avea niciun rost. Pe de altă parte putem observa, fără a face în acest sens niciun efort, că în toată perioada scursă de la adoptarea hotărârii până în prezent, Parlamentul nu a făcut nici cel mai mic gest în acest sens. Asta ar putea indica faptul că în forumul legislativ predomină teza conform căreia hotărârea nu este valabilă decât în ceea ce privește restricțiile care ar urma să fie adoptate în viitor.

Cât privește obligația pe care o are premierul Ludovic Orban de a da socoteală în Parlament o dată la șapte zile, acesta, așa cum arătam mai sus, semnalizează faptul că nu se va conforma. Luând de exemplu lui Florin Cîțu, premierul înțelege să nu se supună unei solicitări exprese formulate de Parlamentul României, în exercitarea atribuțiilor de control asupra actelor Executivului, pe care acesta le are în mod constituțional. Și este foarte grav. În fața acestei sfidări, cea mai important dintre cele trei puteri ale statului nu are decât două soluții. Fie capitulează și nu-și pune în operă propria hotărâre, renunțând pur și simplu la solicitarea pe care a făcut-o în mod expres, fie ripostează. Să analizăm cele două posibile scenarii.

Primul scenariu echivalează cu o autodizolvare de facto a Parlamentului României. Dacă renunță să-i impună premierului să vină la raport în plenul Parlamentului, atunci senatorii și deputații pot reintra liniștiți în prelungita lor vacanță. Puterea pe care le-au dat-o cetățenii senatorilor și deputaților nu mai are niciun rost. Devine inutilă. Parlamentul însuși se transformă într-un fel de apendice al unui stat deviat. Un organ care poate fi extirpat. După opinia mea, acest scenariu este atât de catastrofal, încât nici nu ar putea fi luat în calcul de vreun parlamentar.

Al doilea scenariu presupune o ripostă. O lovitură de pedeapsă. Decisivă. Parlamentul urmează să se angajeze într-o luptă în care nu are voie să piardă. Această luptă trebuie să conducă la demiterea lui Ludovic Orban printr-o moțiune de cenzură. Încă o demitere. Încă o perioadă de criză, care s-ar putea să fie prelungită deliberat de președintele Klaus Iohannis. Sau poate că nu. Poate că președintele a înțeles că liberalii au pierdut prea mult teren, pentru a mai putea să rămână în ring fără a fi făcuți groggy. Poate că, sub presiunea pandemiei și a crizei economice, Klaus Iohannis va face ceva ce nu îi stă în caracter. Se va grăbi să se conformeze solicitării majorității din Parlament, se va consulta cu partidele și, în urma consultărilor și ținând cont de poziția partidelor, va desemna un nou candidat de premier. Sunt extrem de curios ce se va întâmpla în această săptămână, din perspectiva pe care am dezvoltat-o mai sus, în Parlamentul României.

Sorin Rosca Stanescu