Ludovic Orban minte! De îngheață apele

• Tweet

Constituția spune că o asumare de răspundere se poate solda cu introducerea unei moțiuni de cenzură din partea opoziției. Tot Constituția limitează numărul moțiunilor de cenzură. Doar una într-o singură sesiune parlamentară. Ce te faci însă când un premier trăsnit introduce deodată mai multe asumări de răspundere? Cum mai împaci prevederile Constituției? Și, mai ales, ce te faci când premierul minte de îngheață apele? Prezentând asumarea de răspundere drept una dintre cele mai democratice căi de a legifera?

Am trăit să o aud și pe asta. Ludovic Orban, care pretinde că este liberal pur sânge, a susținut ieri că asumarea de răspundere conține o substanță democratică mai mare chiar decât ordonanța de urgență. A afirmat cu subiect și predicat că ordonanța de urgență nu mai poate fi modificată de nimeni. În schimb, asumarea de răspundere, da. Minte! O ordonanță de urgență își poate schimba conținutul. În primul rând, printr-o altă ordonanță de urgență. Dacă Guvernul conștientizează faptul că a greșit. În al doilea rând, prin anulare. O ordonanță de urgență poate fi anulată pur și simplu de Executiv printr-o altă ordonanță de urgență. În al treilea rând, ordonanța de urgență în mod obligatoriu ajunge în Parlament. Unde este supusă dezbaterii. Uneori chiar în procedură de urgență. Parlamentarii o pot respinge în totalitate. Și atunci ordonanța cade. Sau pot veni cu amendamente. În măsura în care trec, amendamentele operează schimbări în substanța actului normativ. A nu se înțelege că sunt adeptul ordonanțelor de urgență. Dimpotrivă. Într-o societate normală, ele pot deveni simple excepții. Care confirmă regula legiferăriri de către Parlament. Problema pe care o am eu e cu minciuna.

Ludovic Orban se comportă după modelul Baronului de Münchhausen. Adică minte. De îngheață apele. El vine la televizor și explică o inepție. Și anume că asumarea de răspundere este un procedeu ultrademocratic de a legifera. Și că cele trei asumări de răspundere vor beneficia de dezbateri. Și de amendamente. Când? Cum? Textele prin care Guvernul își asumă răspunderea, respectiv trei pachete de legi, sunt prezentate Parlamentului să spunem astăzi. Iar mâine Parlamentul trebuie să se pronunțe. Când Dumnezeu au timp senatorii și deputații să studieze aceste acte normative? Spre desoebire de parlamentarii din alte țări, dincolo de câțiva acoperiți, în Parlamentul României nu prea există consilieri adevărați. Adică specialiști pe domenii de activitate, capabili să studieze un act normativ, să-l confrunte cu legislația în vigoare, cu practica din domeniu respectiv, să-l compare cu legi similare din alte state și să fie capabili să-l ajute pe senator sau deputat să formuleze și să susțină amendamente în domenii care în realitate sunt extrem de diferite. De aceea, timpul pe care un parlamentar român trebuie să-l aibă la dispoziție nu se poate reduce nici măcar prin absurd la nivelul câtorva ore. Unde mai pui că cei mai mulți parlamentari își duc viața de zi cu zi în afara Bucureștiului. Ce mijloace au ei pentru a se documenta în vederea unor amendamente? Cât timp au la dispoziție pentru a-și formula obiecțiile sau propunerile? Nu există acest timp. Nu există mijloacele necesare pentru inițierea unei dezbateri punctuale pe articole în Parlament. Afirmația că asumările de răspundere sunt rodul unei dezbateri democratice este o minciună sfruntată.

În plus, semnalez un fapt la care părinții Constituției nu s-au gândit. Pentru că nu și-au imaginat că vom avea vreodată un premier deraiat. Nimeni nu s-a gândit în anii 90 că este posibil ca un Guvern să propună nu una, ci mai multe asumări de răspundere simultan. Nimeni în România și nimeni în lume. La fel cum automoțiunea de cenzură a PSD a reprezentat un unicat pe planetă, și acum avem de-a face cu o premieră. O premieră absolută. Un Guvern inițiază simultan trei asumări de răspundere. Adică trei proceduri care, practic, elimină dezbaterea actelor normative în rândul opiniei publice și în Parlament. Dacă tot sunt trei, ar fi putut fi 100. De alfel, în paranteză fie spus, se mai preconizează două legi prin asumarea răspunderii. Legea bugetului și legea prin care se schimbă sistemul de vot la alegerile locale. Această ultimă lege fiind și ea o premieră absolută, întrucât niciodată în istorie până în prezent nu a fost elaborată și promulgată vreo lege electorală, fără a fi fost trecută în prealabil prin Comisia de cod electoral, ceea ce presupune dezbateri parlamentare temeinice.

Dar în Legea Fundamentală scrie negru pe alb, tocmai în ideea egalității de șanse, că opozița, atunci când există o asumare de răspundere, poate introduce o moțiune de cenzură care, teoretic, poate conduce la căderea Guvernului. Tot în Constituție scrie că acest drept al opoziției, pentru ca puterea să nu fie șicanată, nu poate fi exercitat decât o singură dată într-o sesiune parlamentară. Ce te faci însă în condițiile în care un Guvern zărghit, cu un premier zărghit decide să facă mai multe asumări de răspundere în același timp? Cum mai poate riposta opoziția în conformitate cu prevederile Constituției? În niciun fel. PSD, dacă nu s-ar afla într-un raport de blat cu Klaus Iohannis, parafat de drona nimerită la conducerea provizorie a acestui partid, ar urma să dea cu banul. Și să alegă, dintre cele trei asumări făcute acum și dintre cele două preconizate, pentru care anume va introduce moțiunea de cenzură.

Ludovic Orban a scos din joben trei iepuri. Și se pregătește să mai scoată încă doi. Iepurașii o iau razna. Care-ncotro. Iar PSD are pe țeavă un singur cartuș. După care va trage? Și cât timp are la dispoziție să ochească? Cred că această situație, cu totul și cu totul inedită, i-a buimăcit pe socialiști. Într-un asemenea hal, încât e clar că aceștia nu mai știu în ce direcție să lovească. Asta în caz că vor lovi vreodată.

Mie îmi plac raționamentele prin reducere la absurd. Dacă asumările de răspundere reprezintă o procedură atât de democratică cum ne spune Ludovic Orban, atunci stau și mă întreb ce ne împiedică, ca stat, să ne perfecționăm sistemul? Să dizolvăm pur și simplu Parlamentul? Cu pensii normale și cu pensii speciale cu tot? Să-i trimitem pe senatori și pe deputați în câmpul muncii? Sau în câmpul DNA? Să transformăm Palatul Parlamentului într-o uriașă casă de jocuri de noroc? Și să legiferăm de acum încolo prin asumări de răspundere? Trei pe zi. Iar țara ar putea fi condusă bine-merci de acum încolo de domnul Klaus Iohannis, vasalul Germaniei. Secondat de domnul Ludovic Orban, vasalul său. Mă gândesc că, în aceste condiții, scăpăm și de chinul campaniilor electorale și de cel al alegerilor și eliberăm STS de povara numărării voturilor. Lăsându-i în grijă doar supravegherea demnitarilor. Aleși pe sprânceană de Klaus Iohannis în baza listei primite de la Bruxelles, via Berlin.

Sorin Rosca Stanescu