La mâna președintelui

• Tweet

În eventualitatea în care președintele Klaus Iohannis merge a treia oară pe mâna PSD, desemnând pentru formarea noului Guvern persoana nominalizată de majoritatea parlamentară, schimbarea de ștafetă la Palatul Victoria va decurge cât se poate de firesc. Noul Executiv va relua în scurt timp execuția bugetului de stat și își va propune desigur să îndeplinească riguros programul de guvernare PSD plus ALDE. Ce se întâmplă însă în caz contrar?

Președintele poate refuza, așa cum de altfel a anunțat din timp, încă o nominalizare de premier făcută de PSD. Constituția îi permite acest lucru. Poate chiar mai mult. Să refuze în serie mai multe nominalizări PSD plus ALDE. Din nou, Constituția eliptică la acest capitol, îi permite președintelui să procedeze asfel. Dar Klaus Iohannis mai are o posibilitate. Și anume să desemneze el însuși o persoană din PSD, dintr-un alt partid sau neînregimentată politic și să o însărcineze cu formarea noului Guvern. În primul scenariu prezentat mai sus, se pierde timpul și se lungește inutil perioada în care România funcționează cu un Guvern interimar, care conform Constituției e obligat să lucreze la o turație minimă. Cel de-al doilea scenariu însă, deși mai rapid, ne poate conduce la o criză politică profund și de durată. De ce?

Dacă președintele Klaus Iohannis nominalizează o altă persoană decât cea desemnată de PSD, aceasta va alcătui o echipă guvernamentală și se va prezenta în fața Parlamentului, pentru a obține votul de investitură. Majoritatea PSD plus ALDE are toate motivele să refuze un Guvern care nu îi aparține, chiar dacă, prin absurd, acesta ar fi alcătuit exclusiv din membri ai celor două fomațiuni politice. În continuare, președintele mai poate face o nominalizare. Și din nou se va ajunge inevitabil în fața plenului reunit al celor două Camere. Acolo, dacă PSD plus ALDE rămâne consecvent, din nou echipa guvernamentală va fi refuzată. Conform Constituției, urmează să fie organizate alegeri anticipate.

Suntem relativ aproape de un asemenea scenariu dacă și numai dacă președintele Klaus Iohannis rămâne consecvent. În plan sentimental, românilor nu le rămâne altceva de făcut decât să-și exprime regretul că, în anul Marii Uniri, o perioadă de timp destul de lungă țara va fi supusă unei bătălii politice traumatizante. Procedura celor două nominalizări și celor două refuzuri parlamentare la care se adaugă perioada necesară organizării alegerilor anticipate formării unei noi majorități și desemnării unui nou Cabinet înseamnă, practic, luni de zile în care Executivul, conform Constituției, are atribuții limitate iar Parlamentul, sub aspectul elaborării de acte normative și a controlului pe care trebuie să-l exercite, este practic paralizat. Consecințele sub aspect economic, social și politic sunt greu de estimat, dar toți analiștii sunt de acord că, într-o asemenea eventualitate, pagubele sunt imense.

Criza însă poate merge și mai departe. În primul rând, e bine să ne gândim că anul 2018 nu este doar anul aniversării a o sută de ani de la Marea Unire și, simultan, anul unei dintre cele mai mari dezbinări din istoria modernă a României. Este și o perioadă în care, inevitabil, sensibilitățile naționale, atât ale românilor cât și ale maghiarilor, pot degenera în atitudini de dușmănie manifestate atât de minoritatea etnică cât și de majoritatea etnică. Provocările, care sunt din ce în ce mai numeroase, au tocmai acest scop. De a creea o dezbinare cât mai mare, de a fragiliza securitatea statului și de a genera condiții de natură să favorizeze o eventuală disoluție. Chiar și așa, cu un Guvern stabil, așa cum s-a demonstrat zilele trecute, am fost incapabili să reacționăm adecvat la provocările la care românii au fost supuși. Vom culege poate, în sens negativ, și roadele otrăvite ale inactivității Serviciului Român de Informații în domeniul apărării Constituției, dar și a altor instituții ale statului, care ar fi trebuit să intevină la timp pentru a nu lăsa lucrurile să evolueze întro direcție periculoasă în zonele cu o populație majoritar maghiară și pentru a preveni o serie întreagă de operațiuni, puse la cale atât de organizațiile iredentiste cât și de însuși guvernul maghiar. Și asta nu este tot.

Situația poate deveni chiar și mai gravă decât a fost ea desenată în paragrafele anterioare. În sensul că, la fel cum președintele Klaus Iohannis are dreptul constituțional de a refuza în serie nominalizări sau chiar de a însărcina persoane pe care le agrează în vederea formării noului Guvern și majoritatea guvernamentală are, tot constituțional, dreptul de a trece la represalii. Refuzul de a nominaiza ceea ce i se servește pe tavă nu atrage după sine, în mod automat, vreun motiv de natură constituțională pentru suspendarea din funcție a președintelui. Totuși, majoritatea parlamentară, făcând bilanțul actelor și faptelor prezidențiale, poate identifica motive convingătoare sau discutabile pentru a recurge la suspendarea președintelui. Se va pronunța într-o asemenea ipoteză în mod obligatoriu Curtea Constituțională, dar verdictul acesteia nu este obligatoriu ci doar facultativ. Procedura poate merge mai departe chiar și în sensul demiterii președintelui în urma unui referendum.

Tot acest scenariu apocaliptic poate avea loc, iar președintele Klaus Iohannis este cel care l-ar putea genera cu bună sau cu rea intenție. Ironia sorții face ca evitarea intrării Românei într-un asemenea proces distructiv să depindă de încălcarea cuvântului dat de către Klaus Iohannis.

Sorin Rosca Stanescu