Klaus Iohannis - "cursă pe contra sens"!
Postat la: 16.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Înainte de a pleca la Consiliul European, aflat în vizită în țara sa, președintele Klaus Iohannis a ieșit să-și contrazică supușii. Sorin Grindeanu și Emil Boc au declarat că instituțiile din subordinea lor își vor muta conturile la alte bănci, decât cele austriece.
„Statul român nu va boicota companiile austriece," a spus răspicat președintele, dorind să-și mulțumească stăpânii, el fiind doar o biată curea de transmisie între decidenții lor și decidenții noștri. De ce a intrat în "cursă pe contrasens" opiniilor majoritare? Ce l-a determinat să-și mai topească din încredere? Oare ce orient i-a dictat: „ieși," când orice recomandare medicală era să "tacă"?
Omul are diferite obediențe, nu-i pe inima goală, aveam să spun în cadrul unei emisiuni tv. A plecat la Consiliul European, unde are ordin să ia poziția ficusului, nu să vorbească, în numele poporului român. Deci, a plecat în calitate de persoană fizică "mandatată" de vreun fond străin de investiții sau vreo cauză nepotrivită românilor? E turist străin care ne vizitează tot mai rar. S-a obișnuit, ca în ritualul pomădării sprâncenelor, să mai scoată un rictus la oglindă, în semn de dispreț față de supușii ce l-au înfeudat peste o țară.
Noroc de oameni ca mine, care au refuzat să intre în armonie cu natura paradisiacă a emoțiilor luptei cu Victor Ponta, din 2014, când a fost ales să urce-n jilțul altui prăpăduitor de țară, Traian Băsescu. În timpul campaniei electorale cu gemete și urlete "vin comuniștii," mi-am luat rucsacul și arsenalul de obiective de foto, în căutarea aurorelor boreale. Trimiteam poze de la 1400 de km, mai sus de Cercul Polar, spre disperarea cauzacilor iohannisiști. Așa am simțit eu nevoia de a da cu flit republicii abjecte, conduse de structuri și de pomădații Garnizoanei. Prietenii mei știu că eu, ca monarhist, nu pot vota la prezidențiale.
Dar ce fraieri ați fost, mulți dintre voi, ați crezut că vine zânul și acum îl faceți cu ou și cu oțet, fără a sparge oglinda. Multă lume se întreabă ce reprezintă acest semn de circulație. Răspunsul unui miștocar: România - pas cu pas. Poate vă întrebați de ce am pus "cursă pe contrasens" între ghilimele. Nici pentru asta n-are jupânul de la Cotroceni drept de proprietate intelectuală, cum nici noi nu-l avem. E titlul cărții autobiografice a unui om care a salvat România de la faliment, într-un moment în care fondurile străine de investiții stăteau ca șacalii cu ghiarele încordate să ia activele noastre pe nimic.
A stat în "Jilțul vulturului" (pupitru de comandă al statului vasal - extraordinar descris de Carlos Fuentes, în cartea tradusă de Horia Barna), mai puțin de doi ani, dar a început prin Acordul de la Helsinki procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, l-a adus în România pe Sfântul Părinte, a plătit datorii uriașe, într-un singur an, a susținut necondiționat NATO, în acțiunile din Balcani, s-a luptat cu minerii, a semnat primele acorduri cu Banca Mondială, dar sistemul l-a dat degrabă la câini. Nu le era pe plac.
Pentru cei care mai știu să aducă omagii, pot pune o floare la crucea sa brâncovenească, de lângă mormântul de granit negru al lui Corneliu Coposu. Semna documentele oficiale ale statului cu numele său: Radu Vasile. Prea repede a fost uitat de principalii săi colaboratori care, prin colaborare cu sistemul, s-au dezis de el. Aproape toți apropiații lui taie frunze la câini, dar trăiesc ca nababii.
Mexicul a luat foc, după ce guvernul a decis să nu mai livreze petrol SUA. Mai multe tentative de lovituri de stat, rebeliuni ale zapatiștilor, proteste pe străzi, un haos generalizat, într-o țară care refuza să fie colonie. Era o predicție pentru 2020 a magicianului scrisului Carlos Fuentes, încă din 2004, anul apariției operei la Humanitas. Supraviețuitorii epocii Radu Vasile pot găsi enorme similitudini.
Cât despre personajul principal al zilelor de azi, umbra nevorbitoare din Consiliul European, nu prea găsesc cititorii adjective substantivale, pentru că omul mai mult s-a odihnit în jilțul puterii. Nu s-a ostenit. De aia n-are riduri, decât un imens sictir. Ușor, ușor, primii care se vor oțărî la el, un ghemotoc de speranțe putrezite, coborât la limita de îngheț a încrederii, sub zece procente, vor fi liberalii. Viteji vor sări degrabă la gâtul lui, după principiul vechi "noi te-am făcut, noi te omorâm."
Priveam cu milă la un parlamentar liberal tânăr, cum se lupta în studioul B1 tv, în preajma mea, să-i apere „Onoarea pierdută a Katharinei Blum". Pentru cei neobișnuiți buchiselilor, microromanul lui Heinrich Böll cu același nume vorbeste despre cât de fragilă si vulnerabilă este imaginea oricăruia dintre noi în confruntarea cu monstruoasa putere ascunsă. Începem să ne gândim, tot mai mult, la momentul în care va trebui să-l apărăm pe posac de furia lumii.
Între Klaus Iohannis și Radu Vasile se cască hăul irelevanței istoriei. Dacă stăm să decuplăm emoțiile de atitudini, în dreptul actualului posesor de jilt, viitorul nu va rândui în apropierea numelui său decât Sharm El Sheik și un Everest de nesimțire. Va rămâne în amintire cu imaginea sa de nabab al statului, al șmecherului german care a prins fereastra de oportunitate și nu s-a mai dat jos din geam, oricâte ocări și invitații de părăsire a jilțului puterii ar fi primit.
Marius Ghilezan
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
-
Ce scrie la gazeta de perete a Ambasadei SUA
Cei care au dat lovitura de stat din 6 decembrie 2024 inca se fac ca nu ințeleg de ce le-a trantit America ușa in nas. U ...
-
Românii-sorosiști dau năvală să pupe dosul lui Putin!
Astazi, a aparut un articol, preluat din Financial Times, care confirma ceea ce eu spun demult, și am dezbatut asta incl ...
-
Papa Francisc a găsit Adevarul în spital
Pereții spitalelor au auzit rugaciuni mai sincere decat bisericile... Au fost martori la saruturi mult mai sincere decat ...
-
Să ieși mereu pe locul 3...
Exista o limita pana la care un om, in general, iși poate reinnoi ideile. O spune inclusiv Cioran undeva in opera lui, n ...
-
Coldea la prezidențiale, de partea lui Nicușor și Ponta! Cum îi folosește pe Virgil Popescu-Energie și pe Călin Georgescu
Cei din Masoneria Statului Paralel, despre care v-am tot vorbit in ultimele saptamani, nu rezista fara un președinte al ...
-
Asta inseamna politica si afaceri!
1. Vreti sa intelegeti politica?In Medieval Total War, unul dintre cele mai bune jocuri de strategie lansate in anii 200 ...
-
Cum a ajuns Bolojan președinte interimar cu complicitatea cuplului Iohannis - Pahonțu
Ieri, va spuneam ca, observandu-l pe Bolojan, parca l-aș vedea pe Iohannis din 2015, la inceputul mandatului sau, și, pa ...
-
Interimarul Bolojan, pericol public letal!
Principalul locatar de la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan, trebuie supus urgent unei expertize psihiatrice intrucat aces ...
-
Pe ce se bazează proeuropenii?
Carevasazica la noi se lupta proeuropenii cu antieuropenii. Dar care sunt unii și care sunt ceilalți? Integrarea deplina ...
-
Cum arată competiția la prezidențiale și care sunt șansele reale ale candidaților. Finala previzibilă azi!
Fierbe „Giuleștiul politic", prieteni goldiști, ca sa imprumut un termen din fotbal, pentru ca au inceput luptele ...
-
Despre dreptul de a fi ales
Articolele 36 și 37 din Constituția noastra prevad dreptul de vot și dreptul de a fi ales. Sunt drepturi importante intr ...
-
Politica lui Trump e simplă!
Nu am vazut preluata in presa din .ro declaratia asta a lui JD Vance, de fix acum o saptamana: "President Trump's econom ...
-
Valoarea AUR este calculată de indicele Târziu
Proiectul AUR nu este al lui George Simion, ci al lui Claudiu Tarziu. Fara Tarziu, Simion flutura și la ora asta drapele ...
-
Sârbii dau o lecție de civism și curaj, ungurii se mișcă și ei contra exceselor, noi românii rămânem fricoși, tot la "coada vacii"!
Serbia și sarbii reprezinta un brand de succes ca țara și popor, la moda nu doar in Romania, ci peste tot in lume, mai a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu