Jurnalul lui Tavi (6): In genunchi, Romania, prin insusi seful guvernului, n-a putut s-o refuze pe Angela!

• Tweet

Mi ar fi placut sa am certitudinea ca guvernantii din tara mea si de peste tot din lume isi pun, macar o data la un interval de timp, intrebari asupra faptelor, judecatilor si actelor lor, care implicit influenteaza soarta poparelor si a fiecarui individ luat in parte.

As vrea sa am certitudinea ca acesti oameni, care pana la urma ajung, ca sa se justifice sa aiba nevoie de "tapi ispasitori", stiu macar daca actele lor sunt doar mici compromisuri sau sunt acte de vanzare clara a aproapelui sau chiar a propriului popor. Simplul argument "am vrut sa fac bine!", pe care il invoca cu precadere politicienii cand iau o decizie controversata nu convinge. Om fi noi mici si prosti, ignoranti in cele ce inseamna politica internationala, dar anumite acte, anumite atitudini, intr o lume controlata de un corporatism feroce, le putem intelege si noi.

Nu e suficient sa ti doresti sa faci bine, ci iti trebuie ca oamenii sa vada in gesturile tale, (mai ales cele care intereseaza demnitatea unui popor!), o pasiune pentru a face binele. De aceea conducatorul, "europeanul" de azi, cel care imparte "vitezele" cu care se misca tarile in Uniune dupa puterea economica si interesele propriei tari, nu mai are nimic comun cu valorile lui Voltaire, Leibnitz, Unamuno, Goethe, Renan sau Arnold. Asa am ajuns ca in Europa de azi sa existe conducatori germani, francezi, austrieci, italieni sau englezi, dar nici un coducator "european". Poate ca asta e mersul istoriei. Nu am eu suficiente dovezi sa judec.

Ceea ce pot, in schimb, este sa le cer conducatorilor tarii mele sa mi spuna unde se afla ei in aceasta ecuatie. Sau, mai precis, cu ce pret anume ne vom cumpara binele european. Nu ma indoiesc de bunele lor intentii, dar cred ca "pretul" acestui bine iluzoriu, nu va putea fi analizat doar de catre politicieni. La masa acestor hotarari este obligatoriu sa avem si parerea marilor intelectuali, singurii capabili sa genereze o adevarata dezbatere publica. Apoi marii specialisti, academicieni, mari profesori - si avem, har Domnului, multi -, in domenii sensibile, care sa ne spuna fara sa minta, ce atuu uri mai avem, si care este ACUM starea economica si morala a acestui popor. Simplele alegeri politice, cu tot respectul, de multi ani de zile nu fac decat sa scoata in fata oameni care nu au ce spune, si care fac din politica doar un mod de a ajunge la putere si deci la resurse.

*

Am auzit ca premierul si guvernul ar fi cerut demisia directorului Aeroportului Cluj, pentru aglomeratia de romani din parcarea aerogarii, dati la export in Germania de chiar domnia sa. (In treacat fie spus, directorul cu pricina, David Ciceo este unul din marii specialisti europeni in meseria lui!). E nevoie de un "tap ispasitor", si l au gasit in persoana celui care a facut din aeroportul clujean o aerogara de dimensiuni europene. Am dat, asadar, din carantina clujeana cateva telefoane bine tintite la capitala si am aflat ca Ludovic Orban, s-a "emotionat" in urma unui telefon de la Angela Merkel, in care aceasta i a cerut ajutorul intr o grava problema. Si anume, pericolul ca sparanghelul nemtesc sa nu aiba culegatori. Ca o sluga perfecta, (cum s o refuzi pe madam Merkel, vai, vai!), acesta s a executat. In doi timpi si trei miscari, oamenii au fost pregatiti de plecare. Nu a mai contat criza corona, nu a mai contat carantina. Nici macar faptul ca distinsa dna Merkel a blocat aducerea in romania a 300 de ventilatoare, comandate, cu contract semnat si parafat legal pentru muribunzii romani.

In genunchi, Romania, prin insusi premierul guvernului, n a putut s o refuze pe Angela. Asta mi aduce aminte de momentul cand d sa statea in genunchi la GDS in fata altei doamne - dna Kovesi, si ii multumea pentru faptul ca l a scos din cursa politica, inventandu i un dosar penal. Asta e prestatia unui premier LIBERAL al Romaniei intr un moment unghiular prin care trece tara noastra. Ii sugerez dlui Orban, daca e asa afectat de sparanghelul nemtesc sa mearga la cules, si d sa, macar in week end. Curse inspre Germania mai sunt. Vorbesc eu cu dl Ciceo sa l lase la protocol pana pleaca avionul... Alta data puteam spune, asa: "Les bons maitres font les bons serviteurs.". Azi, privind la dna Merkel si la dl Orban, nici asta nu mai putem sustine...

Poate parea neimportant, dar gestul care a dat posibilitatea acestei situatii trebuie notat, pentru istorie. E cea mai clara proba a slugarniciei potentatilor zilei fata de "inalta poarta" ieri la Istambul, azi in capitalele Europei, sau Americii. Vanzarea de sclavi in secolul 21 si autoasumarea vasalitatii pentru asigurarea propriei puteri in tara e atat de vizibila, incat te apuca greata. Nu contractele necajitilor romani exportati ar trebui studiate, ci rapiditatea cu care s a ridicat prin decret interdictia de circulatie a persoanelor anume pentru cei care merg la munca in strainatate. In timp ce din orice mica incalcare a interdictiilor de miscare procurorii "se sesizeaza", de vom ajunge sa avem mai multi urmariti penal decat bolnavi de Covid, sclavii trimisi in Germania pot fi dusi cu autobuze, unul langa altul, pot fi tinuti unul langa altul in parcari si, in final, inghesuiti in avioane. Mai trebuie studiata rapiditatea cu care firmele de recrutare germane au facut toate aranjamentele financiare, (bilete de avion, autobuze, etc.), cum au ajuns convoiaele organizate de aceste firme, neoprite de nici o patrula a politiei sau armatei, si de ce contractele nu erau, inainte de imbarcarea muncitorilor, semnate. A fost dat vreun consemn ca toate ordonantele sa poata fi incalcate, pana sa ajunga la Cluj?

Aflu ca premierul bulgar a interzis plecarea oricarui cetatean la munca in strainatate, pana ce la nivel de guverne nu se negociaza un pret mai ridicat per ora de munca, avand in vedere conditiile mari ale riscului de imbolnavire. Premierul nostru nu este interesat de acest aspect. Nu vreau sa vorbesc cu pacat; cand a fost cazul, n am pregetat sa l laud pe dlOrban, la scena deschisa. Acum am impresia ca s a stiut totul cu precizie: care sunt firmele care duc oamenii la munca, s a stiut itinerariul, si totul in amanunt. Daca v ati uitat atent la filmarile din parcarea aeroportului ati putut vedea ca multi dintre oameni aveau trollere negre noi, identice: aici a fost vorba de o actiune pusa la punct in cele mai mici detalii, plecata de la cel mai inalt nivel al guvernului, operatiune in care s au investit multi bani. Nu putem fi cu totii prostiti de la obraz.

Ce o fi mai important pentru premierul Romaniei, oare? Faptul ca patronii romani aduc pe bani frumosi forta de munca din Sri Lanka si de pe aiurea, ca n au cu cine munci, sau sparanghelul dnei Merkel? Apreciez pozitia ferma a lui Rares Bogdan. E o dovada in plus de ceea ce inseamna sa nu stai in genunchi si sa aperi ceea ce e de aparat. Din picioare, cu coloana dreapta, nu din genunchi. Ma intreb cat de repede a apucat preierul sa se planga presedintelui Johannis de atitudinea lui Rares... Eheu! E grea viata in genunchi... Din fata lui Kovesi ("cine nu sare ia condamnare!"), in fata lui Johannis. De la Johannis, matanii in fata lui Merkel... Ma intreb ce spun pe la colturi (deocamdata) liberalii de calitate (din fericire sunt multi!), care trebuie sa l suporte si sa deconteze. Dar, de fapt, nu ma intreb. Chiar stiu... Ce este mai trist e ca dsa nu isi asuma public aceasta actiune, urmand ca altii sa raspunda nevinovati.

Si, ce sa vezi? Vad ca unii incearca sa l includa in scandal pe primarul Emil Boc. Ar fi bine sa stim ca nici un autobuz din cele pomenite n a intrat in Cluj, deci orice pericol de vreo infectare este exclus. In plus, si asta chiar e bine sa se stie, si la Cluj, si la Bucuresti, este faptul ca toate spitalele din judet, aflate sub tutela Consiliului Judetean au beneficiat in ultimul timp de finantari generoase. Numai cele 16 spitale - Cluj si Judet -, au beneficiat in anii 2016-2020 de finantari totale de mai mult de 77 de miliarde de lei. M am bucurat ca spitalele clujene au reusit sa stapaneasca bine efectul Corona si ca orasul, institutiile, in general, se comporta admirabil supuse grelei incercari a izolarii. De ce spun asta? Poate ca nu va imaginati, insa Clujul, cu spitalele si cu scoala exceptionala de medicina a lui, primeste anual mii de bolnavi din toata tara; ganditi va doar ca cei 77 de miliarde cu care Consiliul judetean a finantat spitalele acestea s ar fi dus pe orice altceva: drumuri, de exemplu. Sanatatea medicinei clujene e importanta pentru toti romanii si cred ca este un punct bun si de salutat. A fi sigur ca poti accesa in ultima instanta servicii medicale de calitate, intr o tara in care sistemul de sanatate e o cenusareasa nu e putin lucru...

*

Sunt momente, precum cel de acum, bunaoara, in care nu te mai poti bucura de o dimineata minunata, ca asta. Desi e lumina si un soare frumos se inalta incet, incet deasupra Catredralei facand ca lucirea mata a tiglelor innegrite de timp sa para mici strafulgerari de diamamte cenusii, simti parca in aerul inca rece al primelor ore ale zilei parfumul mortii si al pustiirii. Asa a fost si atunci, cand in Romania a inceput sa prinda radacini politica distrugerii. Macar sa avem puterea sa recunoastem. Mai intai a zburat deadupra bietului popor roman un porumbel negru purtand pe aripile i raschirate cuvintele pe care nici un cetatean in sensul adevarat al cuvantului, nu ar trebui sa le uite: "Eu am ales sa sug p... Marelui Licurici! Ha, ha, ha..! Nimeni nu a stiut atunci ca din razele calde de soare de la Golden Blitz se va naste stafia care va scoate din poporul roman tot ce avea acesta mai oribil. Oameni care au adulat si au girat cu vorbe si fapte aceasta stafie se regasesc acum in toate partidele si au si urmasi. De numarul acestora depinde, din nefericire viitorul romanilor. Din "soarele negru" de la Golden Blitz s au nascut cei care au reusit sa transforme poprul roman in prizonieri ai unor grupuri care au nascut in intreaga societate romaneasca adevarate climate ale urii...

*

Exact asa erau diminetile si in anii 86-87. Erau dimineti pustii, cu soarele pipernicit si fara vlaga, care abia incalzeau metalul gri al "podului Garii" din Sibiu. De obicei beam o posirca de cafea la restaurantul in care se urca direct de pe peron, treceam printre mesele la care se statea in picioare de la parter, la "impinge tava", printre valuri de mirosuri statute, printre ceferisti, oameni de pe sate veniti cu primul tren cu sarsanelele pline cu legume de vandut in piata si multi navetisti cu serviete de vinilin si haine sau salopete soioase si sifonate. Apoi ieseam in spatele garii, pe terasa cu mese de tabla si de acolo, printre depozitele de marfuri, urcam abrupt treptele si ieseam in plin soare exact la mijlocul podului care se arcuia mohorat deasupra liniilor de cale ferata, a puzderiei de oameni care trebaluiau printre vagoanele oprite parca in "triaj" dupa o schema greu de inteles. Pipaiam din loc in loc balustrada in speranta ca mi voi putea incalzi mainile teci, dar nu: inca nu venise timpul ca lumina sa aiba destula putere... Mai incolo, pasii ma purtau spre fabrica "Balanta". Uneori intram, chiar pe poarta principala, ca voda in loboda, strabateam o hala unde utilaje monstruoase scoteau zgomote de sfarsitul lumii si ma opream in biroul prietenului meu, poetul Dan Bogdan, un fel de sef care controla calitatea unor piese, din timp in timp; cand apaream in usa, Bogdan scotea din dulap un fierbator si beam cafea "buna", acolo in biroul lui si mi arata ultimele poeme sau proze scrise. Ieseam tot asa cum intrasem, nimeni nu ma intreba nimic. As fi putut sa fur toata fabrica, dar eu n aveam la mine decat pachetul de "Carpati fara" sau "Marasesti", un chibrit si poemele lui Bogdan, luate sa le citesc acasa...

Mai incolo, la nici cincizeci de metri se deschidea in dreapta strada Anatole France. In cativa pasi ma aflam in gata portii lui Stefan M. Gabrian, unul din marii prozatori ai Romaniei, pe nedrept uitat azi. Venea schiopatand cu efort sa mi deschida poarta, apoi intram in casa, in camera lui de lucru, tapetata cu carti si dosare. Avea dosare de corespondenta, altele santierul de lucru al cartilor scrise, altele de citate... Statea de obicei in spatele biroului imens, acoperit cu sticla sub care se odihneau fotografii sau anumite taieturi din ziare. Deasupra sticlei, masina de scris "Consul" si un set de pipe cu care fuma cate o data chistoace de "Nationale". Spera ca gustul traznitor sa l faca sa fumeze mai putin... N a reusit. A murit imediat dupa 1989 de arterita, lasand in urma carti minunate: "Om in mers", "Garduri si leoparzi" si altele asemenea. Era o constiinta a literaturii romane. Nu accepta nici uncompromis, nici o fraza taiata de cenzura. Avea cel putin trei romane pe care le tinea indosariate, care nu putusera prinde tiparul din cauza cenzurii.

Prietenului Stefan Gabrian i am dus sa mi evalueze primele povestiri pe care le consideram geniale. L am cunoscut prin alt poet si prozator sibian, Ovidiu Tomuletiu si ii sunt dator si lui pentru prima lectie de cum si cum nu se scrie proza scurta - piatra de incercare a oricarui romancier. Cand am revenit, Stefan mi a spus franc: "Tavi: pe o pagina tu spui tot ce nu i place sa faca personajului tau principal. Poate cititorului i ar placea sa stie mai mult ce anume ii place acestuia..." Asta a fost prima mea lectie de proza, acolo, intre zeci si zeci de cafele si mii de tigari fumate, pe scaunul in stanga biroului sau. Si tot acolo, dupa ceva timp am taiat negativul in oglinda, din linoleum al primelor noastre manifeste tiparite in tus, pe coli A4. Cu genunchii tremurand luam sub haina un brat de manifeste cu "Jos Ceausescu" sau "Jos dictatorul" si la ora trei fara un sfert, cand iesea schimbul unu de la "Balanta" reveneam pe podul garii, unde lasam, intr un moment prielnic, pachetul de hartii tiparite, la mijloc, pe balustrada inalta. Apoi coboram in goana treptele intre vagoane si asteptam ca o pala de vant sa le imprastie, ori trecatorii sa ia curiosi si sa citeasca. N aveam stofa nici de disidenti, nici de eroi. Faceam si noi ce puteam, sa ne simtim mai bine. Cate unii citeau si aruncau manifestul ca muscati de sarpe, dar cei mai multi se uitau in stanga si in dreapta, precauti si isi indesau doua, trei hartii in buzunare...

Ocatavian Hoandra