Jos pălăria în faţa lui Matteo Renzi
Postat la: 28.07.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
O ştire apărută în această săptămâna a trecut neobservată, dar care ne-a demonstrat, dacă mai era nevoie, ce rol important au ajuns să joace românii în ţările în care au plecat să-şi construiască un nou destin.
Premierul Italiei, Matteo Renzi, a fost prezent marţi la inaugurarea unui tronson al Autostrăzii A3, construit între localităţile Laino Borgo şi Campotenese, în sudul Italiei. Cu acest prilej, primul ministru italian a făcut un gest emoţional incredibil pentru noi cei din România, dar şi pentru cei aflaţi la inaugurare. Matteo Renzi i-a adus omagii - la inaugurarea acestui segment important de autostrada - unui muncitor român, Adrian Miholca, decedat în anul 2015 pe şantierul de construire a unui viaduct.
"Primul meu gând este la muncitorul care şi-a pierdut viaţă, la Adrian, la familia lui, la colegii lui. ... Italia este mai mare decât cei care ar vrea să o oprească, iar Autostrada Salerno-Reggio Calabria este simbolul eforturilor tuturor în aceeaşi direcţie ", a afirmat Matteo Renzi. Cine este Adrian? Este românul Adrian Miholca, în vârstă de 25 de ani, care a murit în martie 2015, în timp ce lucra la construirea "Viaductului Italia", probabil cea mai dificilă zonă a tronsonului de autostradă Salerno - Reggio Calabria. Trebuie subliniat că prin inaugurarea acestui segment al Autostrăzii A3 Salerno-Reggio Calabria, pentru prima dată în istoria Italiei se va putea circula neîntrerupt pe o distanţă de 443 de kilometri, pe ambele sensuri, între sudul şi nordul Peninsulei.
Cuvintele lui Matteo Renzi despre Adrian Miholca fac cât toate eforturile diplomatice a 100 de ambasadori, dar, în acelaşi timp, ne demonstrează că recunostiința este o unitate de măsură extraordinară de evaluare a demnităţii personale. Totodată, premierul italian ne-a readus în memorie vorbele lui Seneca: "Nimic nu este mai onorabil decât o inimă recunoscătoare". Mesajele de mulțumire și respect la adresa premierului Matteo Renzi sunt inutile și tardive, dar gestul său demonstrează că este poate fi considerat un al doilea prim ministru al României, dacă ţinem cont că în Italia muncesc şi trăiesc aproape trei milioane de români!
Ion Teleanu
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu