Jocul de glezne al ANAF-ului pe Litoral
Postat la: 28.08.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Sezonul estival este pe sfârşite şi deja hotelierii de pe Litoral au început să-şi facă monetarul pentru această vară. Uni hotelierii vor spune că au ieşit pe pierdere, şi o spun de mulţi ani, iar alţii vor susţine că au ieşit pe plus, dar că nu au câştigat prea mult.
Explicaţii există pentru fiecare dintre cele două tabere, însă, inevitabil, majoritatea hotelierilor vor afirma că au fost călcaţi şi speriaţi de ANAF. Pe de altă parte, ANAF anunţă că are o relație prietenoasă cu cei verificați și că volumul încasărilor a crescut faţă de anul trecut. Dar realitatea relaţiei dintre hotelieri şi ANAF este oarecum ocolită şi prezentata trunchiat. De ce? Pentru că din documentele oficiale reiese o mare prietenie între ANAF Constanţa şi hotelieri, patroni de terase şi restaurante de la malul mării.
Poate cei de la ANAF central vor avea curiozitate să verifice, ceea ce nu prea a făcut ANAF Constanţa, ce facturi a fost stornate doar în ultimii trei ani între hotelierii de pe Litoral şi agenţiile de turism. Totodată, ar fi interesant de văzut de către ANAF din ce cauza au fost stornate acele facturi şi cum au fost acestea înregistrate atât în contabilitatea hotelierilor dar şi agenţiilor de turism. Nu intamplător, cam 80% din haosul anual din turismul românesc este generat de activitatea de pe Litoral. Cineva de la nivelul Guvernului, poate chiar premierul Mihai Tudose, îşi va da seama că nu e eficient şi fair play ca ANAF Constanţa să verifice hotelierii de la malul mării din raţiuni de prietenie şi afinitate.
La fel cum nu este ok ca Ministerul Tursimului să facă controale pe Litoral, atâta timp cât majoritatea celor care efectuează asemenea controale sunt ...băştinaşi. Nu este lipsit de importantă ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani de 1 mai când, de frica ANAF, marile cluburi de fiţe din Mamaia au bătut pe casă şi ultima scobitoare. Rezultatul? Ceea ce bătuseră pe casă în acele trei zile a reprezentat cifra de afaceri pe anul anterior controalelor. Incredibil, dar adevărat! Despre eficiența controalelor ANAF pe Litoral poate spune multe lucruri interesante actualul ministru al Finanţelor, Ionuţ Mişa, constănţean la origine, doar dacă vrea sau dacă este lăsat!
Ion Teleanu
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu