• Tweet

Vineri după amiaza, un înalt diplomat rus a dat publicității esența mesajului politic și propunerilor de securitate, pe care Rusia l-a transmis Statelor Unite cu doar o zi înainte.

Radicalizare naturală a pozițiilor americane, anunțată de către alegerea lui Joe Biden ca președinte al SUA, un politican american extrem de alunecos și niciodată solid în promisiunile sale interne sau externe, s-a ciocnit cu politica clară a lui Vladimir Putin de îndiguire a expansiunii SUA în Estul Europei cu o opoziție îndârjită la expansiunea NATO în Ucraina și Georgia. Decăderea relațiilor Rusiei cu Uniunea Europeană, deși relațiile individuale cu statele membre vestice ale acestei uniuni sunt la cote pozitive (în afară de permanenții nemulțumiti din Estul Europei, în special Polonia, Balticele, România și Cehia), a impus un nivel de tensiune crescândă. Uniunea Europeană, nefiind stat și nici guvern legitim ales, are instrumente minore de rezolvare a deficitului de relații cu Rusia, dar are capacitatea invers proporțională cu cea a Moscovei de a produce propagandă anti rusească de mare impact. Ceea ce SUA, direct și fără probleme, exploatează cu maximă eficiență.

Istoria exactă ne arată că procesul de răcire, apoi de distrugere, a relațiilor dintre Moscova și Washington a început cu summitul NATO de la București din anul 2008. Ucraina și Georgia au avut șanse reale ca, la acel summit, să primească o invitație oficială de aderare la organizația transatlantică. SUA erau ferm ancorate în visul înconjurării Rusiei cu unități militare NATO amplasate pe teritoriul celor două republici ex sovietice, sprijinind cererilor lor. Puterile naționaliste din capitalele acestora doreau o umbrelă protectoare militară pentru a regla definitiv conturile cu vecina lor Rusia, precum și asimilarea non democratică a minoritățile lingvistice și naționale care rămăseseră pe teritoriul lor din fosta URSS. Adică cu soldații NATO și amenințarea militară indirectă a acestora, Ucraina și Georgia doreau să înfrângă Rusia.

Opoziția clară și fermă a Germaniei (la nivel declarativ) și Italiei, alături de cea, mult mai nuanțată a Franței, la acceptarea celor două țări a dus la blocaj în negocierea comunicatului final. Ca atare a fost nevoie de un compromis. Pentru a informa cititorul român corect (care nici atunci și nici astăzi nu a fost informat de către nimeni despre realitatea de la acel summit întâmplat chiar în mijlocului capitalei României) trebuie subliniat că fraza originală, în engleză, din comunicatul oficial a fost decisă în limba rusă (da, nu va mirați!) de către secretarul de stat Condoleezza Rice al SUA și cancelara Merkel a Germaniei. De ce în limba rusă? Pentru că ambele doamne vorbesc curent limba rusă. Cum Merkel nu vorbește Engleza, iar Rice nu vorbește Germana, au vorbit și au scris fraza de compromis, întâi în Rusă, apoi fiecare a tradus-o în limba sa maternă. Să reamintim fraza propusă de Merkel: "NATO salută aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei și Georgiei de aderare la NATO. Am convenit astăzi că aceste țări vor deveni, într-o zi, membre NATO."

La auzul acestei fraze Franța, Italia l-a care s-a adăugat și Regatul Unit au semnalat o profundă nemultumire, mai ales că expresia "într-o zi", printr-o traducere generoasă, dar oneroasă, insemna de fapt, acceptarea de facto a celor două țări în NATO la summitul de la București. Era o aprobare pe jumătate, ulterior fiind decise elementele practice al integrării celor două țări în organigrama militară a organizației. Diplomații ruși au făcut apoplexie deoarece intrarea celor două țări în NATO încercuia federația și întărea suspiciunea lor că expansiunea NATO în estul Europei avea ca scop unic izolarea Moscovei.

Fraza lăsa impresia că cele două țări pot deveni membre NATO de facto (ele de iure fiind deja) doar la decizia nevotată a birocrației NATO, căci București 2008 consfințise acceptarea lor teoretică.Regatul Unit a atras atenția că formula lasă deschisă posibilitatea ca cele două țări să fie membre NATO fără să fie obligate să parcurgă procesul de reforme dure și verificabile pe care toți noii membrii l-au avut de traversat. Delegațiile au erupt în sala de conferință. Merkel se adresează din nou în limba rusă diplomatei americane și spune, ștergem expresia "într-o zi". Toată lumea se calmează iar Rice îi spune lui Bush, eu vă sfătuiesc să acceptați această formulă.

Inegalitatea de tratament propusă de limbajul Merkelian era vizibilă iar mai mulți dintre diplomații participanți direct la eveniment au confirmat, de-a lungul anilor, că a existat senzația distinctă că Merkel și Rice discutaseră anterior formula, lăsând cu bună știință ușa deschisă pentru ca interpretarea oneroasă să fie folosită într-un viitor nu tocmai îndepărtat. SUA și Germania încălcau astfel toate regulile organizației, ignorând drepturilor celorlalți membrii ai NATO.

Această senzație a fost întărită și de relațiile mai mult decât privilegiate pe care Washington le-a confirmat cu Berlinul, fără a întreba pe ceilalți aliați europeni, atât sub administrația Bush cât și sub administrația Obama. Evenimentele deceniului de după București 2008 vor confirma că Merkel va face tot posibilul să scoată Germania de sub tutela postbelica europeană, așezând-o pe o traiectorie directă, independentă de UE și aliații săi europeni, agenda fiind exclusiv germană. Internaționalistă îndârjită atunci când era vorba să blocheze suveranitatea altor state europene în raporturile lor directe cu SUA, nu avea nici o problemă să negocieze securitatea acestora, peste capul sau opinia lor, direct cu Washington, atunci când interesele suverane ale Germaniei o cereau. Aviz amatorilor de internaționalism democratic!

Morala acelei întâlniri este simplă. Decizia de neprimire a celor două țări a fost luată în limba rusă, de către exact puterile cele mai importante din alianță, fără ca ceilalți să fi avut vre-o putere de decizie. La revenirea șefilor de stat la masa principală a summitului, Gordon Brown se apleacă spre George Bush comentând în stilul malițios britanic: "Nu am înțeles dacă prin această frază NATO a primit sau a refuzat Ucraina și Georgia! Bush nu îi va răspunde.

Exact această frază este sâmburele interpretării aiuristice și false, pe care la nici 10 ani de la scrierea ei, Ucraina o folosește pentru a se auto declara partener NATO și pentru a provoca permanent instabilitate în regiunile de direct interes ale Moscovei, cu rezultatul direct al pierderii Crimeei. Exact această interpretare oneroasă a stat la baza deciziei președintelui Saakhasvilli al Georgiei de a provoca războiul de 7 zile cu Rusia, pentru a readuce două miniscule republici separatiste rusofone sub autoritatea centrală de la Tbilisi. Aventura sa militară lamentabilă a obligat UE să recunoască de facto pierderea celor două teritorii în favoarea Rusiei și a pus SUA în fața deciziei de a nu interveni militar pentru a îl salva pe favoritul lor georgian. Practic cele două state prin acțiunile lor au forțat bluful germano-american de la București 2008, obligând atât pe Merkel cât și pe Bush/Obama să dea înnapoi. Adică s-a obținut exact inversul a ceea ce se dorea.

Acesta este fondul istoric al neliniștii rusești și cadrul comportamental al mesajului transmis în această săptămână de către Moscova lui Biden. Propaganda puterilor occidentale privind democrația si drepturile omului, respectarea granițelor sovietice ale Ucrainei sau căderea în dictatură a Rusiei lui Putin, nu reprezintă decât element de butaforie.

Mesajul lui Putin către Biden este simplu prin logica sa istorică, dar extrem de complex prin viitorul pe care îl propune. Implicațiile sale sunt deosebite nu numai pentru SUA dar și pentru alianța NATO, mai ales pentru membrii săi din vecinătatea Rusiei. Redăm exact punctele principale:
• Pentru a exclude extinderea în continuare a NATO și aderarea Ucrainei la alianță
• (NATO/SUA) Să nu desfășoare trupe și arme suplimentare în afara țărilor în care se aflau deja în Mai 1997 (înainte ca vreo țară din Europa de Est să se alăture alianței) - cu excepția cazurilor excepționale, cu acordul Rusiei și al membrilor NATO;
• (NATO/SUA) Să abandoneze orice activități militare ale NATO în Ucraina, Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală
• (SUA) Să nu desfășoare rachete cu rază intermediară și mai scurtă acolo unde pot lovi teritoriul de cealaltă parte;
• (NATO/SUA) Să nu desfășoare exerciții cu mai mult de o brigadă militară într-o zonă de frontieră convenită și să facă schimb regulat de informații despre exercițiile militare;
• (NATO/SUA) Pentru a confirma că părțile nu se consideră adversari și convin să rezolve toate disputele în mod pașnic și să se abțină de la folosirea forței;
• (SUA) Să se angajeze să nu creeze condiții care ar putea fi percepute ca o amenințare de către cealaltă parte;
• (SUA) Pentru a crea linii telefonice directe (hot lines) pentru contactele de urgență.

Dacă aceste puncte au fost transmise Joi, a doua zi, Vineri, minstrul rus de externe adjunct Sergei Ryabkov a făcut declarații de presă largi și a explicat mult mai clar obiectivul propunerilor. Iar prima lovitură a venit. Ryabkov a declarat că Rusia "cere imediata retragerea cunoscutei decizii a summitului NATO 2008 din București, prin care se spune ca Ucraina și Georgia vor deveni membre NATO. Aceasta decizie trebuie imediat anulată". Limbajul vag și provocator de iluzii periculoase al comunicatului final de la NATO București 2008 se răzbună astăzi și confirmă temerile britanice și franceze exprimate în acel moment. Rusia exploatează astfel, perfect oportunistic, aroganța merkeliană din acel moment, lovind din plin în SUA, alături de care URSS a înfrânt pe Hitler și Germania nazistă. Cine nu înțelege recursul la istorie al lui Putin și formatul său intelectual, nu va putea niciodată să înțeleagă deciziile sale din viitor.

O astfel de solicitare este în mod clar imposibil de pus în practică pentru că ar arunca în aer întregul mecanism de lărgire NATO și de admitere de noi membrii în alianță. Pentru NATO propunerea este imposibil de acceptat. Dacă SUA ar lua o asemenea decizie unilateral, impunând-o membrilor celorlalți, nimeni nu poate garanta că la un moment tensionat nou, Rusia nu va cere anularea deciziilor de admitere a altor țări europene în organizație, cum ar fi valul statelor în care și România a fost acceptată.

În fapt Rusia cere să i se garanteze, pe viitor, dreptul de veto pentru orice nouă admitere în NATO. O solicitare maximală, pe care Vladimir Putin a mai prezentat-o în trecut, tuturor leaderilor țărilor importante membre NATO. Singurii leaderi NATO care au avut o atitudine conciliantă la adresa acestei solicitări au fost președintele francez Jacques Chirac și cancelarul german Gerhard Schreoder. Merkel a refuzat tot timpul să se imerseze în acest dialog, iar președinții americani au refuzat orice fel de comentariu, considerând imposibilă această concesie acordată unei puteri în declin, așa cum consideră ei Rusia. Cea mai mare problemă pentru România o reprezintă permanenta îngrijorarea a Rusiei cu privire la la rachetele americane cu rază scurtă și medie de acțiune, care folosesc și radarul de la Deveselu, parte dintr-un sistem de apărare american împotriva rachetelor provenite de la state inamice.

Punctul fundamental care interesează politica românească este solicitarea lui Putin ca SUA să nu desfășoare rachete cu rază intermediară și scurtă acolo unde pot lovi teritoriul de cealaltă parte. Această solicitare nu este nouă, ea a fost un punct de conflict major cu administrația Obama care a anulat (dacă ne amintim bine) implantarea de tehnologie militară în Polonia și Cehia, în favoarea dezvoltării sistemului antirachetă din România. Acest aspect este puțin cunoscut de către publicul românesc, dar soluția alternativă adoptată de către administrația Obama a dus la ruperea negocierilor unui nou tratat nuclear cu Federația Rusă. Era perioada președinției Medveev, unde până și molcomul rus nu a înțeles nimic din ceea ce dorea Obama cu adevărat. Impresia Moscovei atunci a fost că formula alternativă obamiană ascundea de fapt o strategie de reducere a Rusiei la simplă țară exportatoare de petrol, cu preț impus de oligarhia internațională.

Refuzul public american de a discuta cu rușii despre acest sistem de radar nu ne poate liniști. Așa cum sub nasul NATO, Berlin și Washington în 2008 aproape că reușiseră să strecoare pe ușa din spate două state care numai democratice, stabile și liberale nu erau, așa ne putem trezi, ca prin ungherele diplomației mondiale, să înceapă o reducere, o corecție (așa se va numi) a capacităților militare americane prezente în România sau în estul european. Răspunde nu numai deciziei franceze de a stabili o autonomie strategică europeană, dar propune un nou teren de acțiune german, eliberând Berlinul de o presiune permanentă cu privire la cheltuielile sale militare și eventuale implicări kinetice în Ucraina sau Caucaz.

Scopul Moscovei este să reducă statutul SUA de putere militară europeană hegemonică, dislocând țări și economii în acest proces. Reducerea prezenței forțelor NATO, a numărului de avioane care să apere spațiul aerian românesc, reducerea prezenței navale NATO în spațiul de interferență pe Marea Neagră, sunt tot atâtea elemente concrete de negociere tocmai al statutului de putere europeană a SUA. Căci fără SUA ca putere europeană hegemonică, NATO devine o organizație mult mai ușor de constrâns și îndiguit de o Rusie puternică și devenită factor de decizie asupra destinelor popoarelor din jurul său.

Borna Geneva 2021, această întâlnire la care cu toții am realizat că are loc o nouă reașezare geo strategică, a produs mesajul clar rusesc din această săptămână. Orice pas greșit poate duce la reinstaurarea zonelor de influență. Rusia nu dorește NATO în Ucraina sau in spațiul Caucazian. Va face absolut tot posibilul să oprească această expansiune occidentală. Rusia nu dorește a cdemocrația occidentală să fie exportată la ea acasă după ce Tbilisi și Kiev vor cunoaște, cu adevărat, reformele dureroase și necesare pe care noi ceilalți din Estul Europei le-am cunoscut timp de decenii.

Dacă negocierile eșuează, iar semnele la nivel declarativ deja indică acest lucru, ne putem trezi noi cei din România, cu probleme imense. Pe care nici Washington, nici Berlin nu le vor rezolva. Orice cedare americană sau înțelegere secretă, de care nu vom afla decât tărziu și fără să mai avem recurs, înseamnă reducerea substanțială a abilității României de a își continua drumul european. Bucureștiul are acum nevoie de toată inteligența și experiența istorică pentru a fi de partea bună a cortinei de fier pe care Moscova dorește să o reconstruiască în Estul Europei.

H.D. Hartmann