Și dacă e adevărat? Dacă Rusia anexează Transnistria?

• Tweet

Sunt elocvente reacțiile din țară, dar și din afara țării, la pasul riscant făcut de reprezentantul autointitulatei regiuni Transnistria. Întrucât sunt alegeri în decembrie, cei mai comozi analiști și oameni politici pun decretul de la Tiraspol privind afilierea acestei regiuni la Federația Rusă pe seama campaniei electorale. Un gest populist carevasazică. Și atâta tot. Așa că cei care au obligația să reacționeze se spăla pe mâini.

Este, desigur, și acesta un scenariu. Sevciuk solicită afilierea la Federația Rusă și, în prealabil, armonizarea întregii legislații din Tiraspol la legislația rusă. Și să spunem că face acest lucru doar în scop propagandistic. Ca să fie mai iubit de rusofoni. Și mai bine votat la prezidențiale. Dar ar fi putut lansa un asemenea enunț fără asentimentul Moscovei?

Aceasta este întrebarea cheie. Iar la această întrebare există un singur răspuns. Într-un singur cuvânt. Exclus. Niciodată conducătorii din Tiraspol, instalați de ruși cu forța Armatei a 14-a în urma primului război hibrid din istoria modernă și cu sprijin politic de la cel mai înalt nivel al Moscovei, nu ar îndrăzni să facă vreun act politic sau vreo declarație politică fără aprobarea FSB - serviciul de spionaj al Federației Ruse - și fără acordul Kremlinului. Ori, dacă așa stau lucrurile, atunci, firește, survine întrebarea: de ce Kremlinul și-a dat acordul sau chiar a inițiat un asemenea comportament al Tiraspolului, șocant pentru opinia publică internațională? Și totodată riscant.

Ce face puterea de la Moscova? Arată doar pisica Occidentului, așa cum, din prea multă comoditate - și, aș spune eu, din prea multă iresponsabilitate -, consideră unii responsabili politici? Sau Kremlinul face un pas mai departe? Eu cred că face un pas mai departe. Putin arată și pisica, dar și acționează, așa cum ne-a obișnuit. Ca un redutabil jucător de șah. Ca un bun strateg. Ca un om politic pe măsura Rusiei și care, cât se poate de pragmatic, urmărește să obțină avantaje pentru țara sa. Atunci când Uniunea Europeană este mai slabă decât oricând. Iar Statele Unite intră în convulsiile preelectorale. Ce ar putea urmări și obține Vladimir Putin din această afacere legată de Transnistria?

În primul rând, consolidarea poziției rusofonilor în această regiune de conflict înghețat. În al doilea rând, intimidarea românilor din Republica Moldova și încurajarea aripii pro-moscovite de la Chișinău. În al treilea rând, punerea cu botul pe labe a unei Românii care oricum nu s-a manifestat nici cu prea multă personalitate și nici cu prea mult curaj. În al patrulea rând, crearea unui precedent în dreptul internațional public nu numai prin instituirea, în Transnistria, a unei regiuni cu statut special cu toate efectele perverse ale unei asemenea inovații juridice, ci și prin anexarea acestui pământ al Basarabiei într-un viitor apropiat. După care ar urma, firește, în aceeași logică, și Donbasul. Iar, în final, cum ar putea oare Federația Rusă să își facă culoar către propria provincie? Culoar către Transnistria? Cum altfel decât prin anexarea unei întregi fâșii pe litoralul Mării Negre, începând de la Crimeea și mergând până la Transnistria și gurile Dunării.

Cine este orb și nu sesizează asemenea mutări pe tabla de șah geostrategică din această regiune a lumii se va face responsabil de tot ceea e va urma. Nu există nimic mai ușor decât să ne ascundem cu capul în nisip și să ne facem că nu vedem. Nu există nimic mai dificil decât să privim adevărul în față și, în acord cu partenerii noștri euroatlantici, pe care avem datoria să îi alertăm, să acționăm atâta timp cât nu e prea târziu. Dar pentru asta, la București cel puțin, ar fi nevoie de adevărați bărbați de stat. Care cam lipsesc.

Sorin Rosca Stanescu