Şi acum ce ne facem, domnule Klaus Iohannis?

• Tweet

Am încercat în mod obiectiv să identific atât vulnerabilităţile cât şi punctele forte ale preşedintelui Klaus Iohannis din perspectiva bătăliei pentru un al doilea mandat. Cred că este momentul unor concluzii parţiale. Ce ar trebui să facă şi ce ar trebui să nu facă Klaus Iohannis pentru a fi eligibil. Pentru a învinge candidatul cu care va ieşi PSD. Şi care va avea parte de aproape jumătate din electoratul României.

Am văzut că, pentru a-şi asigura şansele în bătălia pentru al doilea mandat, este indispensabilă existenţa unui partid politic care să se poată transforma în locomotivă electorală. În principiu, acest partid ar putea să fie PNL. Este cea mai importantă formaţiune de dreapta şi care mai are şi avantajul că poate coaliza în jurul lui întreaga opoziţie. Dar tot eu trăgeam concluzia că, dacă Klaus Iohannis nu-şi schimbă politica, iar PNL îl urmează orbeşte, dispare cu desăvârşire substanţa naţională şi liberală a acestui partid. Ceea ce ar însemna şi dispariţia unei bune părţi din electorat. În aceste condiţii, PNL s-ar sinucide iar Klaus Iohannis nu ar reuşi să strângă voturile necesare. Mai ales într-o perioadă în care multe state europene, în special cele din flancul sud-vestic, virează nu către globalizare ci către conceptul de stat naţiune.

Aşa stând lucrurile, singura soluţie a lui Iohannis este să îşi modifice discursul acolo unde este cazul şi să iasă din ambiguitate în alte zone ale demersului său politic. Concret, dacă va trebui să aleagă între politica promovată de Donald Trump şi cea promovată de Angela Merkel, va trebui să stea mai degrabă alături de liderul american. Va trebui să fie deasemenea alături de statele de la Vişegrad, rezistând presiunilor hegemonice ale Germaniei. În ceea ce priveşte liberalismul, pe care Klaus Iohannis nu l-a îmbrăţişat decât mai degrabă cu numele, cred că preşedintele are obligaţia să înţeleagă importanţa drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, într-o societate modernă şi într-un stat de drept autentic. Ca urmare, el trebuie cel puţin să devină circumspect atunci când au loc derapaje de la democraţie orchestrate de instituţiile de forţă. Instituţiile de forţă îl pot ajuta să câştige alegerile, îl pot şi trăda dar în nici un caz nu îi vor asigura electoratul necesar unei victorii. Preşedintele trebuie să susţină valorile tradiţionale ale familiei române dar şi idealurile acestei naţiuni. În acelaşi timp, el trebuie să promoveze modernismul şi liberalismul sub toate aspectele sale.

Am arăta că un atu al său rezultă din poziţia geostrategică a României şi din însăşi atribuţiile pe care le are în calitate de şef al statului în ceea ce priveşte strategia de apărare a României. Este un domeniu sensibil pentru naţiunea română şi de natură să-i facă cu adevărat să vibreze pe alegători. Numai că şi din această perpectivă domnul Klaus Iohannis poate acţiona orbeşte, pe post de dronă a reprezentanţilor unor mari puteri sau în calitate de lider naţional, în interesul primordial al naţiunii române. Politica de înarmare trebuie promovată cu multă grijă faţă de bunul public iar interesele clientelare trebuie subordonate sau chiar eliminate de interesele comerciale sau ţinând de calitatea tehnicii de luptă - raportul calitate-preţ - pe care urmează să o achizionăm. Dacă preşedintele va încerca să împace din această perspectivă şi capra de la Washington şi varza de la Berlin, va păgubi statul român, va diminua capacitatea de apărare, nu va asigura dezvoltarea industriei de apărare şi, în consecinţă, nu va câştiga de partea sa alegătorii.

Nu am în acest demers editorial pretenţia de a epuiza, fie şi doar printr-o simplă enumerare, sfaturile bune pe care i le pot da eu sau altcineva, pentru ca domnul Klaus Iohannis să câştige un al doilea mandat. Dacă domnul Klaus Iohannis a priceput, ca nimeni altul, să bată cu pumnul în masă pentru anticorupţie şi statul de drept, aşa cum le înţelege el, şi pentru bugetul destinat Apărării, aşa cum se pricepe tot el să îl aloce, va trebui să înveţe să bată din picior şi pe alte două teme încă şi mai importante. Sănătatea, pornind de la realitatea umilitoare că românii au ajuns cel mai bolnav popor al Europei şi Învăţământul, pornind de la realitatea încă şi mai umilitoare că la acest capitol înregistrăm constant cele mai mici cheltuieli din PIB din Uniunea Europeană. De altfel, în jurul acestor două obiective, el ar trebui să-şi construiască ceea ce nu a reuşit până în prezent şi anume un autentic proiect de ţară. Mai are timp aproape doi ani, astfel încât, când va solicita cel de-al doilea mandat, va putea să susţină că are nevoie de el, pentru a continua ceea ce a început cu dreptul. De această dată însă, el trebuie să-şi grăbească puţin paşii. Pentru a nu rămâne prea în urma propriului electorat. În esenţă, el trebuie să înţeleagă, că ceea ce merge şi poate funcţiona în interiorul unui mandat prezidenţial ar putea să nu mai funcţioneze deloc în campania electorală.

Sorin Rosca Stanescu