Fronturi politice care răstoarnă căruța

• Tweet

Mă refer explicit la ceea ce se întâmplă în interiorul PNL, în interiorul USR, în binomul PNL-USR și în raportul putere-opoziție. În PNL se conturează nu o opoziție, ci trei. Din ce în ce mai distincte. Dacă situația se dezvoltă în această direcție, iar pompierul de la Cotroceni nu stinge focul, atunci, pe parcursul acestui an, vom asista la un incendiu de toată frumusețea. Pustiitor. Cu consecințe multiple. Și grave.

Astfel cum a fost încropită actuala putere, superficial, în mare viteză și cu o dorință teribilă de a ajunge la cașcaval, ea nu poate rezista. Pur și simplu pentru că nu are la bază o construcție logică. Și un program realist. Iar politicienii, așa cum sunt ei, au totuși capacitatea de a sesiza și chiar de a anticipa nemulțumirile populației. Și presiunea care urmează să vină din această direcție. Pentru a nu se transforma în paratrăsnete, unii dintre ei au început să reacționeze imediat după ce s-a săvârșit construcția coaliției. O coaliție care deja dă în clocot. Iar acum să vedem care sunt fronturile.

Frontul USR-PNL. Este clar ca lumina zilei că USR joacă acum aceeași carte pe care a jucat-o și sub Guvernul Orban doi și jumătate. Partidul neomarxist al antreprenorilor, al domnului Florian Coldea și al aripii franceze din UE, se distinge prin critici dure la adresa actului de guvernare. Cu deosebirea că, de această dată, USR face parte din Executiv. Din toate eșaloanele acestuia. E parte a deciziilor pe care le critică. Iată o realitate care nu-l inhibă în niciun fel. Nu îl inhibă nici măcar faptul că, în urma negocierii, a înhățat cele mai importante pârghii ale guvernării. Ținta predilectă continuă să fie PNL.

PNL-PNL. Aici se întâmplă ceva extrem de interesant. S-au deschis nu mai puțin de trei fronturi distincte. Avem de-a face în primul rând cu un nucleu dur din ce în ce mai bine conturat, cu capitala în Ardeal și sucursala la București, îndreptat împotriva lui Ludovic Orban. Și a cercului său de apropiați. A grupului de influență politică dominat încă de acesta. Această grupare, alcătuită din personalități de prim rang ale Partidului Național Liberal, adică din foști liberali și foști pedeliști, peste care cireașa de pe tort este Rareș Bogdan, provenit din presă, pornește în război de la un raționament simplu și greu de combătut. Nu a existat niciun președinte PNL care, de-a lungul istoriei acestui partid, să nu demisioneze atunci când au fost pierdute alegeri. Cu o singură excepție. Ludovic Orban. Dacă acesta a fost incapabil să-și dea demisia de onoare, atunci în mod logic el va trebui să fie debarcat. Când? La primul Congres al partidului. Când va avea loc acest Congres? Mai devreme sau mai târziu. Această aripă a opoziției din interiorul PNL vrea să grăbească lucrurile. În timp ce Ludovic Orban trage de timp. Va câștiga grupul care va ști să impună viteza dorită. Fiecare parte se află într-o cursă contracronometru. Gruparea anti-Orban își strânge rândurile, încercând să obțină o majoritate în interiorul organismului de decizie politică a partidului. Pentru că acesta va fixa momentul desfășurării Congresului. Pe măsură ce oastea lui Rareș Bogdan reușește să racoleze prozeliți, Ludovic Orban, pentru a rezista, va fi obligat să încerce pe toate căile să-i demită de la centru din funcție pe șefii de filiale. Numind conduceri provizorii. Astfel încât aceștia să nu mai aibă posibilitatea să voteze. Iar Congresul să aibă loc cât mai departe de acest moment.

Cvasi-independent de această mișcare, doar în aparență de tip brownian, se dezvoltă la fel de vizibil o a doua opoziție în interiorul PNL. Ea este condusă de această dată nu de către Rareș Bogdan, ci de către Emil Boc. Acesta, în calitate de președinte al primarilor - atenție, al tuturor primarilor marilor orașe, din toate partidele - a dezgropat securea de război. Sub pretextul cât se poate de corect că Guvernul Cîțu a încălcat legea, luând decizii care afectează grav primăriile din întreaga țară, fără a-i consulta pe primari așa cum prevede legea. Este un atac frontal împotriva Guvernului Cîțu. Dar Guvernul Cîțu a fost promovat de Ludovic Orban. Iar Cîțu se comportă încă - asta nu va dura mult - ca o anexă a președintelui PNL. Aparent, acest război este condus de Emil Boc fără ca acesta să vizeze o schimbare majoră a paradigmei de la nivelul conducerii partidului. Opoziția pe care însă o face este devastatoare în ceea ce privește imaginea aripii Orban. Este un război pe un front larg, dar care șubrezește întreaga arhitectură a unei puteri abia instalate.

În fine, în interiorul PNL se dezvoltă și un al treilea front. Sunt personalități ale acestui partid profund nemulțumite pentru că nu se mai regăsesc în noua structură a Executivului. Au fost înlăturate cu ocazia formării noului Guvern. Au fost înlăturate la pachet cu rudele și protejații lor. În felul acesta, o serie întreagă de lideri, dacă nu acționează repede, recuperând cumva terenul pierdut, riscă să-și piardă influența internă de la nivelul conducerii centrale a partidului, dar și influența locală.

Mai devreme sau mai târziu, cele trei grupări care încă sunt distincte și care încă prezintă diferențe mari de abordare, vor face între ele joncțiunea. Cred că mai devreme decât mai târziu. Va fi momentul în care lui Ludovic Orban îi va fugi pământul de sub picioare.

Până la urmă, cei mai mulți dintre președinții PNL, care în urma unor alegeri și-au dat demisia de onoare, au fost formal sau doar simbolic excomunicați. Asta s-a întâmplat pentru că ei au încercat să-și mențină o influență prin intermediul unor grupuri de interese pe care le-au conservat la nivelul conducerii partidului. Doar Mircea Ionescu Quintus a făcut excepție, dintre președinții secolului trecut. Și doar Alina Gorghiu, dintre președinții de dată recentă. Dar nu este cazul lui Ludovic Orban să completeze aceste excepții. În primul rând, pentru că este singurul care nu a demisionat după pierderea alegerilor și în al doilea rând pentru că se ține cu dinții de putere, manevrând în acest scop un grup consistent de lideri PNL. De această dată nu vom asista la o simplă excomunicare. Ci la o fisură gravă în partid. Mult mai gravă decât cea provocată de de Călin Popescu Tăriceanu, care s-a opus cu înverșunare marginalizării sale de către gruparea Crin Antonescu.

Și în USR există un război intern. Nici Dan Barna nu stă pe roze. Iar una dintre stelele noului Guvern, Vlad Voiculescu, este din ce în ce mai contestată. Și pălește chiar înainte de a apuca să strălucească. Aici războiul va fi cu atât mai înverșunat, cu cât el se desfășoară practic între două partide încă distincte. Aripa USR și aripa PLUS. Și acest război intern șubrezește noua putere.

Și, în fine, aș îndrăzni să afirm că se mai deschide un front în care PSD, care ar trebu să se afle în prima linie, devine doar o anexă. Un front între noua putere și opoziția constituită din populația nemulțumită sau doar dezamăgită de măsurile pe care Guvernul Cîțu le anunță. Această nemulțumire în rândul populației amenință să aibă în 2021 desfășurarea unui adevărat vulcan. Și abia acest front este cel care va întoarce cu roțile în sus puterea.

Sorin Rosca Stanescu