Fotbalul a învins în cea mai politizată cupă mondială!
Postat la: 19.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Aseară, s-a terminat cea mai controversată Cupă Mondială. De la istorica întrecere din Uruguay, din anul de grație 1930, când doar trei țări europene au participat, inclusiv România, nu s-a mai văzut o asemenea finală, dar nici asemenea narative compulsive ale lumii, ce și-a făcut din toleranță steag fals.
Finala așteptată cu sufletul la gură Franța - Argentina a adunat o audiență uriașă, de peste trei miliarde de telespectatori, semn că Regele fotbal mai are încă priză la marele public. Prin golul înscris din penalty, Leo Messi, iar apoi prin șutul imparabil al lui Angel Di Maria, Argentina conducea, înainte de pauză, cu 2-0. A dominat copios, doar că Mbappé nu a vrut capitularea și a semnat cu numele său trei reușite, ducând Franța în prelungiri. 2-2, după 90 de minute. În minutul 108, Messi a mai înscris o dată, dar Kylian Mbappé a egalat din nou și totul s-a decis la penalty-uri. Sud-americanii au purtat albiazurii în triumf, iar echipa lui Lionel Scaloni a ridicat Cupa Mondială, iar Messi s-a îmbrăcat cu un bisht (haină imperială arabă) și a primit Gheata de aur, după ce a marcat de opt ori. Aceasta este istoria pe scurt a celei mai disputate finale de cupă mondială.
Aranjorii războiului din Ucraina au încercat să-l vâre pe Volodimir Zelenski, în deschiderea finalei, pe șestache-n decor, ca diavolul coarnele printre magi. N-a prins fenta! Spre cinstea lor, oficialii de la FIFA au refuzat, în ciuda presiunilor uriașe făcute de administratorii fricii. „Suntem o organizație globală și nu discriminăm pe nimeni. Apărăm valori, drepturile omului și drepturile tuturor la Cupa Mondială. Miliardele de oameni care urmăresc turneul la televizor au propriile lor probleme. Vor doar să urmărească fotbal 90 sau 120 de minute, fără să se gândească la nimic, doar să se bucure de un moment de plăcere și fericire. Vrem să le acordăm un timp, în care să poată uita de problemele lor și să se bucure de fotbal," a spus Gianni Infantino, președintinele FIFA, conform CNN.
Iată că nu e totul pierdut. După ce a pierdut Nobelul ca prostul, nu a reușit să-și facă „eroica" prezență, mediată electronic, pe scena Oscarului, după ce umanitatea a descoperit resorturile ascunse ale scenariului de circ #slavaucraina, Volodimir Zelenski a mai primit o palmă. De la Jules Rimet, inițiatorul Cupei Mondiale - desfășurate odată la patru ani, ca un triumf al sportivității - încoace, nu s-a mai adus un asemenea afront sportului rege. Farsorii „minunatei lumi noi" n-au limite, pentru că li s-a permis prea mult. Au impus BLM-ul ca acțiune simbolică (așa am văzut minunat echipă a Angliei, îngenuncheată la ordin), steagurile curcubeu, organizațiile LGBT, falsa luptă pentru egalitate de gen, într-un spațiu sacru, în care umanitatea se închină la măiestuosul Rege Fotbal.
Pentru a impune Noua Ordine Mondială, „distrușii" Diavolului de la Davos au călcat toate principiile în picioare, în încercarea diabolică de distrugere a unui mit care mereu se reinterpretează. Cupa Mondială din Qatar va rămâne în istorie ca una dintre cele mai criticate, murdare și contestate competiții sportive. Șeicului Tamim Al Thani, emirul țărișoarei arabe, i s-au adus cele mai mari calomnii. Oare, umanitatea și-a pierdut memoria? O Cupă Mondială a fost organizată și de Germania nazistă, în 1938 și de Argentina, sub o dictatură militară, în 1978, și în Rusia putinistă, în 2018. Dar așa o campanie de denigrare nu s-a mai văzut.
Narativele presei mainstream au obosit planeta. Arsenalul de invective cuprindea mesaje de gen: Qatarul a exploatat și maltratat muncitorii în timpul construirii stadioanelor; calendarul Cupei Mondiale ar perturba meciurile din liga europeană; suporterii nu ar putea să bea bere în timpul meciurilor; este ilegal să fii gay în Qatar; Qatarul este condus de un monarh totalitar; Qatarul a câștigat în 2010 dreptul de organizare a competiției prin mită, iar lista este lungă.
Occidentul - care și-a făcut o efigie din toleranță - a fost aruncat într-o oază nămoloasă de către agenții corectitudinii politice. Suporterii voiau să vadă fotbal, nu să simtă junghiuri propagandistice. Nu e misiunea unei Cupe Mondiale de fotbal să schimbe regulile de organizare ale unei societăți, să impună cu forța democrația de tip euro-atlantică. De fapt, a fost un atac josnic asupra lumii arabe. Mult lăudatul Occident s-a prăvălit dogmatic asupra șeicului. E prima competiție organizată într-o lume majoritar musulmană. O atitudine discriminatorie, demnă de un tribunal al bunului simț. Pentru unii, arena e o catedrală, pentru alții un imens templu al corurilor sacre.
Doar cine n-a înțeles semnificația cântecului „You will never be alone," cântat pe zeci de voci, de suporterii lui Liverpool, pot să-și bage picioarele murdare în altarul prea îngăduitor al Regelui fotbal. Când Jules Rimet a avut inițiativa de organizare a Cupei Mondiale, toți oficialii FIFA au fost de acord. Francezul și-a propus încoronarea regelui fotbal și a reușit. Asta se întâmpla în timpul unei ședințe din vara anului 1928. După doi ani, pe Centenario, uriașa arenă din Montevideo, o sută de mii de suporteri au adus slavă Zeului fotbal.
Poate că niciodată "Allez, Les Bleus!" și "Muchachos, esta noche me emborracho," cântecele celor două galerii ale Franței și Argentinei, nu ar fi fost atât de mult replicate, într-un cor al umanității, dacă n-ar fi fost agresată planetă de o juntă ideologică, săditoare de nervi, frici și frustrări. Așa ne-am amintit de anii copilăriei noastre, când la Cenaclul Flacăra, fredonam: "Dați, păcii o șansă și glorie ei!", crezând că ne va auzi cineva. Doar Cupa Mondială nu a mai fost pervertită de neomarxiști. Ultimul asalt n-a prins. Muezinii propagandei vor persevera. Umanitatea e prea bruscată de crize pentru a se mai putea apăra.
Marius Ghilezan
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
-
Ce scrie la gazeta de perete a Ambasadei SUA
Cei care au dat lovitura de stat din 6 decembrie 2024 inca se fac ca nu ințeleg de ce le-a trantit America ușa in nas. U ...
-
Românii-sorosiști dau năvală să pupe dosul lui Putin!
Astazi, a aparut un articol, preluat din Financial Times, care confirma ceea ce eu spun demult, și am dezbatut asta incl ...
-
Papa Francisc a găsit Adevarul în spital
Pereții spitalelor au auzit rugaciuni mai sincere decat bisericile... Au fost martori la saruturi mult mai sincere decat ...
-
Să ieși mereu pe locul 3...
Exista o limita pana la care un om, in general, iși poate reinnoi ideile. O spune inclusiv Cioran undeva in opera lui, n ...
-
Coldea la prezidențiale, de partea lui Nicușor și Ponta! Cum îi folosește pe Virgil Popescu-Energie și pe Călin Georgescu
Cei din Masoneria Statului Paralel, despre care v-am tot vorbit in ultimele saptamani, nu rezista fara un președinte al ...
-
Asta inseamna politica si afaceri!
1. Vreti sa intelegeti politica?In Medieval Total War, unul dintre cele mai bune jocuri de strategie lansate in anii 200 ...
-
Cum a ajuns Bolojan președinte interimar cu complicitatea cuplului Iohannis - Pahonțu
Ieri, va spuneam ca, observandu-l pe Bolojan, parca l-aș vedea pe Iohannis din 2015, la inceputul mandatului sau, și, pa ...
-
Interimarul Bolojan, pericol public letal!
Principalul locatar de la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan, trebuie supus urgent unei expertize psihiatrice intrucat aces ...
-
Pe ce se bazează proeuropenii?
Carevasazica la noi se lupta proeuropenii cu antieuropenii. Dar care sunt unii și care sunt ceilalți? Integrarea deplina ...
-
Cum arată competiția la prezidențiale și care sunt șansele reale ale candidaților. Finala previzibilă azi!
Fierbe „Giuleștiul politic", prieteni goldiști, ca sa imprumut un termen din fotbal, pentru ca au inceput luptele ...
-
Despre dreptul de a fi ales
Articolele 36 și 37 din Constituția noastra prevad dreptul de vot și dreptul de a fi ales. Sunt drepturi importante intr ...
-
Politica lui Trump e simplă!
Nu am vazut preluata in presa din .ro declaratia asta a lui JD Vance, de fix acum o saptamana: "President Trump's econom ...
-
Valoarea AUR este calculată de indicele Târziu
Proiectul AUR nu este al lui George Simion, ci al lui Claudiu Tarziu. Fara Tarziu, Simion flutura și la ora asta drapele ...
-
Sârbii dau o lecție de civism și curaj, ungurii se mișcă și ei contra exceselor, noi românii rămânem fricoși, tot la "coada vacii"!
Serbia și sarbii reprezinta un brand de succes ca țara și popor, la moda nu doar in Romania, ci peste tot in lume, mai a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu