Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Postat la: 18.12.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea articole; cu toate că avem diferențe mari de opinie, între mine și ea, referitor la (de)construcția lumii actuale, respectiv a României, nu îmi permit să o ridiculizez sau să o critic într-un mod excesiv.
Tot timpul am sperat de la nivelul ei că, la un moment dat, expertiza ei de tip intelectual ar putea să devină și folositoare. De ce am avut această speranță legată de Alina Mungiu-Pippidi? Pentru că (probabil că sunt și eu nostalgic) prima carte de analiză a României post-89 pe care am citit-o, prima carte bună pe acest subiect, a fost a ei, și se numea chiar așa: „Românii după 1989. Istoria unei neînțelegeri". Eu am citit-o prin 1995, eram foarte tânăr, de-abia terminasem facultatea, și mi-a câștigat respectul față de felul în care stăpânea termenii politico-sociologici, care nu erau la ordinea zilei în acele vremuri post-dictatoriale.
Nu-i fac CV-ul astăzi Alinei Mungiu, este unul consistent în analiza oricărui intelectual, dar trebuie să știți, prieteni goldiști, că Alina Mungiu-Pippidi a fost mereu în proximitatea jocului de putere după 1989, deci are o vechime de peste 30 de ani, e mai veche decât mine, care mă mândresc cu doar vreo 25 de ani din acest unghi al jocului în proximitatea puterii. În mod indubitabil, a avut o calitate, pe care și-a câștigat-o și datorită atuurilor sale, dar și datorită unor legături, pe care n-o să le dezvolt astăzi, respectiv a fost „fata de aur"/ „Golden girl", cum am zis eu, a Sistemului de după 1989 din România; și n-o spun în sens peiorativ, o spun în sensul în care mereu s-au așteptat soluții de la ea. A făcut, a încercat, i s-a dat posibilitatea, a reușit niște lucruri, în special eliminarea unor „dalmațieni" la alegerile din 2004 (au fost cred că vreo 80-90 de „dalmațieni" care au ieșit de pe listă în urma ofensivei Coaliției pentru un Parlament Curat). Revin, a încercat, n-a reușit; nu este vina ei, totuși, că cei mandatați sau sprijiniți au trădat sau n-au fost în stare să facă un joc politic corespunzător, de la Emil Constantinescu, la Traian Băsescu sau Klaus Iohannis - cam ei s-au aflat pe lista Alinei Mungiu-Pippidi.
Ați ghicit, din această scurtă descriere, că ea este, totuși, cea mai solidă interfață a Factorului Extern în România. Acest lucru s-a observat în jocul de putere înaintea campaniilor electorale, în timpul lor sau după acestea. Înaintea acestei următoare campanii electorale, Alina Mungiu-Pippidi a venit ieri cu propunerea ca România să devină republică parlamentară, fără președinte ales, că așa s-ar rezolva problema. A fost discutată pe toate canalele, semn că are favorabilitate din partea sistemului ocult de putere din România. E o propunere care poate să fie discutată, dar în niciun caz acum, pentru că, prima dată, lucru pe care îl scapă din vedere în mod intenționat Alina Mungiu, este obligativitatea revenirii la democrație; nu mai suntem astăzi în interiorul democrației. Altfel, această propunere pe care o face este un soi de tăiere a nodului gordian, dar nici ea nu este vreun Alexandru Macedon și nici n-avem vreunul la orizont, deci prima dată trebuie să ne facem bine pentru ca să putem să dezbatem în mod normal ce înseamnă o republică parlamentară.
Atitudinea Alinei Mungiu din ultimii ani și până astăzi este una de tip anacronic. Și dacă a simțit, nu a putut să acționeze în consecință. Ce anume să fi simțit? Faptul că este vremea suveranismului, din SUA, în interiorul UE, nu mai vorbim despre statele BRICS. Rămâne, însă, cel mai influent jucător de putere din spate în acest moment, mă refer la Alina Mungiu-Pippidi, și ăsta este motivul pentru care am declarat-o „Omul Zilei", pentru că până și mereu ambițioasa Laura Codruța Kovesi îi urmează indicațiile, care, la rândul ei, este o jucătoare de putere subterană. Nu mai vorbesc în acest context despre alde Nicușor Dan, care probabil că este balonul de încercare lansat de către Alina Mungiu-Pippidi pentru ca să vadă dacă poate să fie fezabilă o candidatură mult mai spectaculoasă, ca independent, la următoarele alegeri prezidențiale, respectiv a Laurei Codruța Kovesi.
De ce spun asta? Pentru că, în mod firesc, acest candidat Nicușor Dan nu are absolut nicio șansă, dar ca iepure sau ca balon de încercare este ceva potrivit. Dacă la startul competiției prezidențiale Alina Mungiu se prezintă cu Laura Codruța Kovesi, atunci, într-adevăr, devine jucătoare, însă tot este insuficient; valul suveranist este mare. Deci, Alina, dragă ești în fața unui mare examen, chiar dacă ești profesoară sau, de fapt, medic la origine, cu toții avem asemenea examene și la vârste mai înaintate; acest examen nu este simplu, deoarece, față de 1995, când ai scris cartea „Românii după 1989. Istoria unei neînțelegeri", acum suntem, de fapt, în fața unei isterii a neînțelegerii provenite din 1989.
Cozmin Gușă
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
-
Se așteaptă mesaj din SUA de tip "TURUL 2, ÎNAPOI!"
Se întâmplă lucruri importante din punct de vedere politic pe noua linie fierbinte, un soi de axă secundară, ...
-
Creația literară a academicianului care îl contestă pe Cărtărescu
Trebuie să fie de un curaj sinucigaș acest Valeriu Matei, dacă a îndrăznit să-i trântească lui Mircea Cărtăr ...
-
Loviturile sub centură de la marele aliat strategic
Să nu ne mai ascundem după deget: America lui Trump nu mai este garantul securității europene, ci a devenit o amenințare ...
-
George Simion se află într-o situație ingrată. Victor Ponta a intervenit în discuție
Eu cred că Georgescu nu va fi lăsat să candideze la alegerile prezidențiale din mai. Candidatura Dianei Șoșoacă a fost i ...
-
Cuibul de viespi, de la Paris. Fără Gheorghe Dinică! Doar cu figurantul Macron...
Cea mai nebună zi în Europa a fost cea de ieri. Parisul a dat tonul. Normal. Ca la modă. Noua colectie se numește ...
-
Eu l-aș căuta rapid pe Putin, înainte să înceapă negocierile cu Trump!
Suveranștii europeni, dar și cei români, apar, de ceva vreme, încolonați spre a-i face temenele lui Donald T ...
-
Trump a căzut în capcana întinsă de către tandemul Putin-Xi!
Vă mărturisesc că mă simt copleșit de cantitatea de prostie care se revarsă prin comentariile unor neaveniți, care s-au ...
-
Un regal marca Dan Puric!
De ziua sa 12 februarie marele artist, desigur cel mai mare MIM din istoria teatrului românesc și unul dintre cei ...
-
America vrea să se îndestuleze pe spatele europenilor, mimând că apără democrația!
Timp de patru zile din această săptămână, oamenii lui Trump, cei de bază, au vizitat Europa, au călărit-o, practic ...
-
Englezește, țigănește și românește
Dacă pocim limba română cu barbarisme englezești nu mai suntem români, pentru că ni se schimbă structura men ...
-
Al doilea chestionar pentru Ilie Interimarul
În calitate de activist civic și de jurnalist free-lancer, în scopul finalizării unei investigații civice și ...
-
Unde e România în poza SUA-Rusia-China? Dar Europa mai e?
Vad multe "voci" care propaga ideea ca ceea ce se intampla acum e o repetare a situatiei de dinaintea WWII, mai exact a ...
-
UE e în moarte clinică!
Așa, pe scurt și din fuga calului:- Trump îi arată UE pisica cu retragerea protecției americane, deocamdată au zis ...
-
O biserică pentru o națiune
Acum 100 de ani, la 4 februarie 1925, Biserica Ortodoxă Română a desăvârșit lungul drum al națiunii rom&ac ...
-
Cântecul de sirenă al lumii
Fără nicio referire la multmediatizatul CG, despre care nu am scris şi nici nu am de gând să o fac: convingerea me ...
-
Primul chestionar pentru Ilie Interimarul
În calitate de activist civic și de jurnalist free-lancer, în scopul finalizării unei investigații civice și ...
-
Călin Georgescu are două mari probleme, iar George Simion îi poartă sâmbetele
Aș prefera ca acest Călin Georgescu să fie eliminat de votul oamenilor, de electorat. Dar dacă nu e posibil așa ceva și ...
-
Detector pentru "războinicii viteji"!
Dacă vrei să ai un detector foarte fin despre sectanți sau spălați pe creier atunci umorul îți va dezvălui cel mai ...
-
Boicotul supermarketurilor: cauze îndoielnice și cauze reale. Pledoarie pentru echilibru și înțelepciune
În tot estul Uniunii Europene este în curs de derulare o campanie de boicotare a marilor rețele comerciale, ...
-
În loc de tezaur, un roi de întrebări mistuitoare
*Este adevărat că Muzeul Drents are probleme cu amenajarea spațiilor expoziționale? Că în ciuda dotărilor de ultim ...
-
Cu sau fără Georgescu, urmează haosul
După aproape 35 de ani de suferință „democratică" și „capitalistă", românii și-au găsit în sf&ac ...
-
"Specialul" lui Trump vine la București. Ce misiune îndeplinește Richard Grenell
Ieri după-amiază (vineri, 7 februarie - n.r.) am aflat că „specialul" lui Trump vine la București! E vorba despre ...
-
Toți au devenit anti-Soros și apără resursele României. Sunt aceiași care au susținut vaccinarea și războiul ucrainean
De câteva zile, dacă zapezi sau, să zicem pe românește, butonezi între televiziunile de știri sau navi ...
-
Ucraina este un El Dorado făcut din pix
Într-un conflict militar dezinformarea este armă și aliat. Ca țară invadată, Ucraina poate recurge inclusiv la sol ...
-
Psihanaliza ministrului Daniel David
Daniel David, ministrul Educației, pare să fie cam semidoct și nici nu prea pricepe cum funcționează sistemul de î ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu