Firea, zombii nocturni și cârtițele de parc

• Tweet

Înainte de toate, știu, pare aproape imposibil de scornit o legătură între primarul general al Capitalei, jivina care trăiește prin galeriile subterane și morții umblători din filmele hollywoodiene. Așa că vă voi lămuri imediat!

Pe toți trei îi leagă un singur lucru: vechiul parc Herăstrău din nordul Bucureștiului. Un colț de rai de dimensiuni comparabile cu celebrul Hyde Parc din Londra, amplasat la fel de strategic precum Central Park din New York dar mult mai bătut de soartă, în comparație cu "rivalii" săi din lumea largă. De fapt, nu bătut de soartă e termenul corect, ci invadat de dăunătorii de care vorbesc în titlu. Iar ca să mă fac și mai bine înțeles, o să-i iau pe fiecare în parte la "deratizat".

De trei ani de zile, de când a picat pe capul nostru, al bucureștenilor, Gabriela Firea n-a făcut altceva decât să-și bată joc de parc. Nu că n-ar fi făcut la fel cu tot Bucureștiul, dar acum vorbim de Herăstrău. A închis o vară întreagă o bucată de parc, doar pentru că nu a fost în stare să facă un pod peste lac. A schimbat firma de pază, cu una care în prezent angajează octogenari fioroși pe tura de noapte. A făcut deratizări din doi în doi, în așa fel ca nu cumva să deranjeze activitatea țânțarilor, căpușelor sau a altor dăunători, de a-i fi zis că e pe mână cu toată floarea insectelor și acarienilor. Cu iluminatul în parc se joacă precum un copil nătâng la întrerupătorul de la grădiniță. Ca să prinzi toate becurile aprinse noaptea, e la fel de sigur precum câștigul la 6 din 49 cu o variantă simplă. Despre o asfaltare a aleilor pline de cratere, nici nu mai poate fi vorba. Desigur, lista poate continua, dar n-aș lăsa-o pe Firea să ia complet fața celorlalți dăunători!

Fiindcă, da, de ceva vreme încoace, zombii pun stăpânire pe parc, de cum se lasă seara. La început erau timizi, pitiți pe băncuțele retrase sau pe lângă copacii bătrâni. Îi simțeai după duhoarea specifică sau după scâncetele de satisfacție efemeră. Acum, același parc a devenit raiul devoratorilor de marijuana, al împătimiților de canabis, al discipolilor etnobotanicelor și al altor scursuri în căutare de plăceri sintetice. Și, da, toți acești zombii, cu ochii injectați, rânjet tâmp și comportament deviant pun stăpânire pe oaza de verdeață din nordul orașului.

Chiar și pentru un profan, mirosurile bizare ce învăluie parcul seară de seară trezesc suspiciuni. Numai paznicii tocmiți de Firea par imuni la așa ceva! Ca să nu mai zic de puhoiul de lucrători de la DIICOT sau de colegii lor de la Agenția Antidrog, care ar avea o pâine bună de mâncat. Dar probabil au altele de făcut. Primii înțeleg, pe surse, că pitrocesc la greu la un dosar-conservă legat de curvele din București, dornici să mai scoată pe piață ceva cu care să apară la televizor. O frecție la același picior de lemn, pe care l-au masat și cu celelalte fonfleuri de acelasi tip: dosarul clanului Marta (două lucrătoare de profil din piața de sex, anihilate cu câte o amendă penală) sau sex cu asistente TV (în care au făcut să crească mercurialul aceluiași gen de personaje). Dar să nu abandonăm mirobolantul Herăstrău, căpușat de dăunatorii urbani, pentru niște amărâte de comerciante de plăceri carnale.

În fine, poate nu la fel de nocive, dar de 10 ori mai deranjante sunt cârtițele. Astea au un talent genetic de a sta pitulate în vizuina domestică aproape toată săptămâna, pentru ca din prima zi de week-end (care câteodata poate fi joi după-masă) să erupă pe aleile de lângă lac. Adică acolo unde, tot cu voie de la primărie, s-a umplut cu terase și pontoane-club ițite fix pe "faleza" lacului. Că la fiecare dintre ele urlă strident un alt gen de muzică, e cea mai mică problemă. Avantaj pensionarii cărora le-a mai slăbit auzul.

Dar printre toate locațiile cu pricina viermuiesc sutele de cârtițe de care vorbeam. Și care, desigur, nu vin la un club anume, că aia ar fi fost ideal. Pur și simplu dau ture între locații, până prind un mascul mai scăpătat, posesor de masă la fițe, care să le invite în micul său paradis și să le facă fericite cu un tag pe Facebook sau un "share location" din inima șmecheriei. Doar că probabil oferta depășește grav cererea în fiecare seară, așa că zeci de cârtițe sfârșesc prin a-și toci ore bune flecurile de la pantofii de firmă, patrulând inutil pe aleea îngustă ce face legătura între cârciumile de fițe. Iar trecutul printre ele este, de departe, mult mai obositor decât o zi supra-aglomerată din sezonul de ski, pe partia de la Predeal.

Probabil că fiecare dăunător ar putea avea repelentul potrivit, într-o capitală cu adevărat europeană. Ceea ce, la noi nu prea e cazul. Eu unul nu văd decât insecticidul pe care il avem, noi bucureștenii, o dată la 4 ani. E mic, rotund la capăt, cu mâner de lemn și se cheamă ștampilă de vot! În cazul lui Firea, sigur va funcționa. Iar, cu puțin noroc, la pachet cu ea s-ar putea rezolva și celelalte probleme...

Dan Bucura