Falimentul şi administratorii lui

• Tweet

Gestiunea politică a crizei sanitare e contestată, de multe ori violent, peste tot în Europa şi în întreaga lume. Au trecut opt luni de la lockdown-ul din martie şi, iată, vine noiembrie şi lucrurile se înrăutăţesc dramatic. Măsurile restrictive care au lovit economia în moalele capului nu au servit la nimic. Ni se cere să ne pregătim pentru alte 8-10 luni de închidere în casă, de muncă la distanţă (cine poate !), de şcoală cu ţârâita sau deloc, cu sistemul sanitar pe cale de a fi depăşit, de-a nu mai putea răspunde la valul de internări, justificate sau nu.

Eşecul politicului de aproape pretutindeni e patent, iar dezastrul economic abia începe. Lipsa de viziune, de anticipare va produce curând foamete, suferinţă, afecţiunile psihice se pot înmulţi exponenţial. Ca să nu mai vorbim de catastrofala gestionare a celorlalte boli, multe foarte grave. Cele mai multe dintre ţările atinse serios de pandemie au în frunte politicieni de toată jena, arivişti, impostori, corupţi. Nu aveau cum să decidă măsuri mai bune în interesul întregii populaţii.

Noiembrie va aduce unele clarificări în Statele Unite, după votul de marţi 3, sau, dimpotrivă, criza americană se poate adânci. Alegerile prevăzute pentru începutul lui decembrie în România, indiferent de rezultatele lor, nu au cum să aducă vreo ameliorare, vreo speranţă. Va fi aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Ce ajutor au primit de la stat familiile modeste şi foarte modeste în ultimele opt luni ? Dar întreprinderile mici şi mijlocii ? În schimb, îngâmfarea, umflarea în pene a politicienilor de la putere şi din opoziţie - „aceşti bolnavi care ne conduc", după titlul unei cărţi celebre - au atins cote ameţitoare. Se pretind salvatorii noştri. Cum ne-au salvat ei de fapt ?

Lunile care urmează se anunţă mult mai periculoase. Dr Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), profeţeşete prelungirea pandemiei până la începutul lui 2022. Se va impune o administrare mult mai serioasă, responsabilă, cu luarea în grijă a celor mai săraci şi, până la urmă, a întregii populaţii. Ministerele de forţă, mari cheltuitoare de fonduri, şi, mai larg, aşa-zisele ministere „regaliene" (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe, dimpreună cu serviciile secrete) vor fi obligate să-şi asume răspunderi directe, să se implice. Supa populară se va impune, foarte probabil, în toate cartierele sărace, dar nu numai. Singurele măsuri care şi-au dovedit eficacitatea au fost cele foarte severe de la Wuhan, din China. Oamenii au fost izolaţi, testaţi, trataţi, hrăniţi şi aprovizionaţi cu toate cele necesare, şi cu adevărat protejaţi. Pretenţiile sforăitoare, „democratice" din UE şi SUA, după obiceiul marilor ţări care dau lecţii la toată lumea, nu vor mai fi de nici un folos.

Situaţia cea mai dramatică se înregistrează în cele mai dezoltate ţări occidentale. În schimb, cea mai bună situaţie e raportată în Africa (1,5 miliarde de oameni), poate şi pentru că africanii sunt de multă vreme mari consumatori constanţi de hidroxiclorochină împotriva malariei. Prognozele catastrofiste ale lui Bill Gates pentru Africa (a anunţat peste 10 milioane de morţi în februarie) nu s-au confirmat deci deloc. Nici comparaţia de ansamblu între Occident şi Asia nu-i este favorabilă Occidentului - la o populaţie mult mai mare, Asia are mult mai puţine victime decât Europa de Vest şi SUA. Manipulările grosolane pentru multe miliarde de dolari sunt la ordinea zilei, pentru medicamente cum e Remdesivir (produs de Gilead) sau pentru vaccinuri miraculoase (inutile din moment ce există tratamente ieftine şi eficace).

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla e că, până la urmă, vom ajunge să ne salvăm fiecare individual, cu ajutorul familiei şi al prietenilor. Guvernul, în afară de a îngrămădi lumea în spitale „specializate" în Covid şi a o închide în casă pe multe luni, în afară de achiziţii faraonice de echipamente medicale şi de medicamente, multe scumpe şi inutile, nu dă semne că ar fi capabil să vină în ajutorul populaţiei grav descumpănită, speriată de moarte. Şi nimeni nu poate evalua amploarea falimentului care ne aşteaptă.

Petru Romosan