Fă, Europo, nu murim!
Postat la: 07.12.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Circ și nedumerire în Italia, de ce românii nu mor și nu sunt "responsabili, esențiali", sau cum naibii mai vor ăștia "luminați" de la UE. Nu murim, fă Europo! Când vrei tu!
Știi de ce? Pentru că de sute de ani, trei sferturi din țara asta mică, a trăit izolată de tine. Și-a văzut de amărăciunea și mâhnirea ei, la sate, unde cele mai importante momente sunt atunci când bate toaca și clopotul mare al bisericii. Pentru că neamul asta, idiot, nespălat, necivilizat, așa cum i-ați învățat voi pe cretinii de la putere, să ne zică, trăiește între două Stânci: una este Nașterea Domnului, iar cealaltă Învierea Lui! Asta înseamnă anul la români! Înseamnă cele patru posturi care stau ca pilonii neclintiți din negura vremurilor. Nu i-a dărâmat nimeni. Nici tu, fă, Europo, nu o să poți face asta!
Chiar dacă ne-ai trimis pe cap, precum plăgile Egiptului, pe ăia "învățați" de tine, să spună Maicii Domnului "Doamna de pe perete" și preotului "bărbatul acela în negru care da cu niste buruieni și apa peste copilul meu"! Chiar dacă ai livrat grămezi de arginți, guriștilor care urlă pe la televiziuni, toate porcăriile învățate de la tine.
Fă, Europo, neamul asta e de piatră! Rămâne pe loc, indiferent câtă furtuna vine, pentru că el a învățat să se facă piatra în fața apei și apă în fața pietrei! Pentru că neamul ăsta, idiot, așa cum îți place ție să-l faci, știe că apa spală tot. Știi de unde fă, Europo? De la popa care l-a botezat cu apă și Duh! Pentru că neamul ăsta, fă, Europo, e neam de Ostaș al Lui Hristos din Botez! Pentru că el a fost Pecetluit Cu Sfântul Duh în Lucrarea de Taină din cristelniță! Nu știți voi d-astea!
Pentru că tu, fă, Europo, ți-ai pierdut Calea și te-ai lăsat sedusă de ce l-a făcut pe îngerul ăla să cadă: vanitate și mândrie! Și iubire de arginți! Le-ai avut pe toate, fă, Europo! Și pentru că nu ai știut ce să faci, le pierzi pe toate dintr-o dată! Ți-ai pierdut Calea, ți-ai pierdut tradiția, ți-ai smintit oamenii, bisericile tale plâng transformate în baruri și bordeluri, bărbații tăi îmbracă fuste, pruncii tăi se droghează de la 10 ani, femeile tale fac carieră! Pentru că ai clădiri din beton și inimi de nămol. Pentru că la tine, fă Europo, totul e permis! Nu mai ai nicio rânduială!
Neamul ăsta, tace, rabdă, înghite și suportă, până te atingi de credința lui, de biserica lui, de Crucea lui. Atunci se scutură, se uită la Cer, își face o Cruce mare și știe că Dumnezeu lucrează! Harul Lui prisosește în vremuri grele! Ca cele de azi! Pentru că neamul asta simte, și miroase Dictatura și în somn. Pentru că neamul ăsta tace și face! Cu smerenie. După cum ai văzut, fă, Europo! Neamul ăsta nu vrea să moară, nu poate să moară, pentru că are legământ de viață! Să răzbească împotriva tuturor! Acum a venit rândul tau, fă, Europo!
Neamul ăsta o să rămână în picioare și după nenorocirea asta mare pe care ai adus-o pe capul lui. Știi de ce? Pentru că nu te-a crezut niciodată! Nici pe tine! Doar s-a făcut că te crede! Doar a zis ca tine și a făcut ca el. Pentru că oriunde a plecat neamul ăsta în lume, și-a luat biserica cu el. Icoanele Maicii Domnului și Mântuitorului i-au urmat peste tot în lumea largă! Și în ceas de Sărbătoare, au fost puse la loc de cinste, în odăile închiriate de la bogătașii tăi, neamul ăsta românesc a îngenuncheat în fața Lor! În mijlocul tău, fă, Europo, tu aveai biserici multe, doar că nu știai! Nu te ducea capul! Și nu vedeai, pentru că mintea și ochii tăi erau doar la arginți!
Dar neamul ăsta românesc, simte! Îți simte duhoarea de departe și știe că el are un Drum! Pe care-l urmează cu sfințenie, de multe ori fară să știe! E drumul Golgotei! Uite, fă, Europo, că a ajuns la final! A murit și a înviat in ciuda ta! Și-a traversat Golgota cu lacrimi de sânge! Și-a îngropat morții în sacii ăia negri, cu lacrimi de sânge. Și e aproape de Înviere pentru că a făcut Ascultare! Pentru că știe, are adânc înrădăcinate în esența lui, in fibra lui, Cuvintele care au rupt ușile iadului. Ăla în care tu trăiești azi, fă, Europo! "Hristos a Înviat!" Și din pieptul unui neam batjocorit de tine, fă, Europo, se aude ca un tunet răspunsul: "Adevărat a Înviat!"
Autor: Zoe Dantes
Sursa: Mesagerul.ro
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu