Eugen Șerbănescu, în fabrica de infractori

• Tweet

E halucinant! Voi relata în cele ce urmează cum fabrică doi procurori de la Direcția Națională Anticorupție dintr-un om absolut onest, cu o existență dovedit onorabilă, un infractor. Care mâine ar putea ajunge nevinovat după gratii. Eugen Șerbănescu a fost în anii '90 redactor la România Liberă, apoi a ajuns diplomat, un om de cultură relativ cunoscut, dar și-a continuat și activitatea publicistică. Pe neașteptate, ca o lovitură de trăsnet, s-a trezit pe cap cu un dosar penal. Un om cu o existență relativ modestă, are astăzi un sechestru pe bunuri în valoare de circa 10 milioane de euro. Ce s-a întâmplat?

Eugen Șerbănescu și-a exprimat în întreaga sa carieră, începând din 1990, idei și concepții politice contrare celor promovate de PSD. Probabil acesta este motivul care l-a determinat în 2015 pe Victor Ponta să trimită Corpul de Control al Primului-Ministru la Centrul Național al Cinematografiei, condus în acel moment de Șerbănescu. Decizia a fost luată aparent din senin. Cu atât mai mult cu cât Curtea de Conturi nu sesizase nimic în neregulă la CNC și nici nu fusese formulată vreo reclamație din partea cuiva. Această instituție, beneficiară a unui act normativ relativ generos, avea și are în continuare posibilitatea ca, în baza unor concursuri, să contribuie la finanțarea unor filme artistice, finanțare în absența căreia în acest domeniu artiștii nu ar putea supraviețui. În urma acestor finanțări, regizori și actori români au obținut în lume premii importante, cel mai semnificativ dintre acestea fiind pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier", distinsă cu prestigiosul „Urs de Argint", la Festivalul Filmului de la Berlin. Ei bine, lui Eugen Șerbănescu i se impută în prezent de către DNA, care și-a declanșat ancheta în urma „constatărilor" Corpului de Control al Primului-Ministru Victor Ponta, o sumă de aproximativ 10 milioane de euro. Atenție! Nici Corpul de Control al lui Ponta, trimis pentru a opera o execuție politică la CNC, și nici Direcția Națională Anticorupție, prin ancheta efectuată în prima parte de procurorul Valina Ramona Călărașu, cea care i-a dresat un dosar politic și doctorului Sorin Oprescu, nu au descoperit vreo fraudă din care pentru Eugen Șerbănescu ar fi rezultat vreun folos necuvenit. Nimeni nu afirmă în urma acestor investigații, care se desfășoară începând din 2015, că acesta și-ar fi însușit vreun ban din banii statului. Nici vorbă de așa ceva. Și atunci cum de are el un dosar penal, care acum, încăput pe mâna unui al doilea procuror, merge în instanță, pentru a invoca acolo o condamnare a lui Șerbănescu la ani grei de închisoare? Cum riscă Șerbănescu așa ceva, dacă nu a furat niciun ban?

Mecanismul este pe cât de simplu, pe atât de îngrozitor de implacabil și de eficient în executa practic orice persoană care îndeplinește o funcție publică. Și nu numai. Dacă prejudiciul nu există în realitate, pentru că filmele respective au fost efectiv finanțate cu întreaga sumă invocată de DNA, au fost finalizate, unele au luat premii importante și din încasările obținute până la urmă toate au adus bani înapoi la stat, atunci cum a fost acest prejudiciu inventat? Iată rețeta. O rețetă utilizată în toate cazurile de care am auzit de către procurorii DNA. Procurorul DNA face un calcul. După mintea lui. Consultându-se sau nu cu experți ai instituției. Și din calcul rezultă un posibil prejudiciu, pe care l-ar fi adus un funcționar public sau altul. Dar asta nu înseamnă încă o probă. Și nici măcar un simulacru de probă. Și atunci procurorul face pasul următor. Întocmește o adresă, pe care o formulează cât se poate de ferm și pe care o înaintează ultimativ către șeful respectivei instituții. În cazul nostru, această adresă a fost înaintată doamnei Anca Mitran, care l-a înlocuit pe Eugen Șerbănescu, retrimis temporar în diplomație, în funcția de director CNC. Iar doamna Anca Mitran s-a conformat. La fel cum până a urmă au făcut cei mai mulți șefi de instituții de teama extinderii și asupra lor pentru complicitate a anchetei DNA. Ne amintim de cel mai spectaculos dosar de execuție politică? Cel al lui Adrian Năsaste? Adrian Năstase nu putea fi condamnat și nici ceilalți din așa numitul lot Năstase nu ar fi putut fi condamnați dacă nu s-ar fi constatat un prejudiciu generat în urma dezbaterilor organizate cu mediul de afaceri. Atunci, sub presiunea formidabilă a doamnei Kovesi, inițial, reprezentantul instituției vizate a rezistat. Și, încercând să dea un răspuns cinstit, a negat că s-ar fi comis vreun prejudiciu. Instantaneu, i s-a deschis și lui un dosar penal. Iar Guvernul s-a conformat și a numit o altă persoană în respectiva poziție. Persoană care la rândul ei s-a conformat și le-a oferit procurorilor un document care confrima un prejudiciu care nu avusese loc. Și astfel mai mulți oameni, în frunte cu Adrian Năstase, au fost condamnați la ani grei de închisoare. Am închis paranteza.

Ei bine, fix în virtutea aceleiași scheme, în baza aceluiași mecanism, doamnei Anca Mitran i s-a smuls un document, care copia ad literam caculele făcute de procurorul DNA și din care a rezultat faptul că Eugen Șerbănescu, în calitate de director CNC, a prejudiciat statul român cu circa 10 milioane de euro. Astfel încât i s-a putut deschide un dosar penal. Și acum să ne punem puțin picoarele în apă și să gândim cu capul nostru. Toate producțiile cinematografice despre care este vorba au fost realizate. Fix în parametri stabiliți. Ele au fost realizate, pentru că au fost finanțate cu cei 10 milioane de euro. Ba au mai primit și premii. Ba au mai avut și încasări în urma proiecțiilor realizate. O bună parte din bani întorcându-se înapoi la stat. Singurul element de vulnerabilitate exploatat din plin de către DNA, deși este vorba doar de o chestiune administrativă, e că deconturile pentru aceste filme au fost făcute cu întârziere. Cu alte cuvinte, artiștii mai puțin deprinși cu birocrația, au întârziat și nu foarte mult, procedura de depunere la CNC a documentelor justificative. Dar între timp, cu sau fără inundații, a curs multă apă pe Dunăre. Documentația fusese depusă cu multă vreme înainte de a se întocmi în acest an rechizitoriul. În definitiv, au trecut cinci ani de atunci. Mai mult decât atât. Este un întreg consiliu de administrație care semnează documentele prin care, în urma concursurilor, sunt distribuiți acești bani. Sunt 14 semnături. Eugen Șerbănescu avea o singură semnătură din cele 14. Dacă este vorba de o infracțiune atât de gravă, încât statul a fost păgubit de 10 milioane de euro, atunci cum de procurorul DNA nu s-a gândit că acest munte de bani nu poate fi recuperat de la o singură persoană, care a trăit modest împreună cu familia sa dintr-o leafă de slujbaș la stat? Și despre care nici măcar Parchetul nu afirmă că și-ar fi însușit personal vreun ban din banii publici? În acest teatru al absurdului, merg cu logica încă un pas mai departe și mă întreb de ce nu a deschis DNA 14 dosare penale, pentru a pune în final 14 sechestre pe averi, doar-doar or recupera astfel ceva din prejudiciul imaginar:

Ei bine, așa se fabrică un dosar. Ei bine, așa intră un om nevinovat în malaxorul procurorilor, care, dacă găsesc și un culoar potrivit în Justiție, reușesc să arunce nevinovați după gratii. Este însă ceva ce nu înțeleg. Cele mai multe dosare penale contrafăcute de care am auzit sunt îndreptate fie împotriva unor personalități publice, care într-un fel sau altul participă la jocuri mediatice sau politice, fie împotrva unor parlamentari, care trebue demonizați, fie împotriva unor oameni de afaceri, care trebuie înlăturați în beneficiul concurenței. Rar am auzit - de fapt încă niciodată - ca o asemenea contrafacere să fie concepută pur și simplu împotriva unui om de cultură. Ați putea să mă contraziceți. Ați putea să-mi spuneți că exstă totuși exemple. Invocând cazul cunoscutului actor Mircea Diaconu. Numai că vă contrazic la rândul meu. Acesta devenise politician. Și încă un politician de mare vizibilitate și relativ puternic. Ce or fi avut, Doamne, de împărțit cu Eugen Șerbănescu?

Sorin Rosca Stanescu