Este vorba de mulți bani și urmărind drumul lor putem înțelege multe
Postat la: 21.04.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Una este să protejezi și alta să excluzi. Protecția nu se impune, ci se oferă. Una este să spui că între ora 11 și 13 persoanele de peste 65 de ani au prioritate la intrarea în magazinele alimentare și case de plată destinate exclusiv lor, și alta că persoanele respective au voie să meargă la cumpărături numai între 11 și 13. Una este să spui că persoanele în vârstă de peste 65 de ani care nu se pot întreține singure și nu are cine le ajuta, pot fi cazate, la cerere, în hoteluri special amenajate unde li se vor livra la ușă bunurile de strictă necesitate, și alta că oamenii vor fi luați de acasă și duși în rezervații sau lagăre, fie ele organizate în hoteluri.
Ideea din urmă, chiar dacă aș lua-o în varianta ei nobilă, mi se pare utopică dacă iau în considerare numărul de persoane care ar avea nevoie de un asemenea sistem de asistență socială și dacă privesc la mizeria și degradarea din actualele cămine de bătrâni. Dacă avem resurse, să le punem măcar pe astea la punct. Apoi, la vârste de peste 65 de ani avem medici care încă tratează bolnavi, profesori care și acum țin cursuri on line, ingineri care încă mai sunt pe șantiere sau în ateliere de proiectare, oameni care conduc afaceri unde se crează locuri de muncă, fermieri. Dacă îi ținem în arest la domiciliu îi omorâm iar nu îi protejăm, căci ființele active nu pot trăi în cușcă. Și pe deasupra îi lăsăm fără protecție pe cei care depind de acțiunea publică a unor asemenea oameni.
Printre cei de peste 65 de ani sunt oameni cu boli severe (cancerul, de pildă), care au nevoie de tratament și supraveghere medicală. Ce facem? Îi protejăm împotriva unei boli pe care nu o au, dar ar putea-o contracta, și nu îi protejăm împotriva bolii pe care deja o au și care nu poate fi tratată nici între 11 și 13, nici în hoteluri și câteodată nici măcar în localitatea în care domiciliază!? Deci nu despre protecția lor este vorba. Protecția ține de generozitate. Aici este vorba despre egoism.
Aceste persoane suferă mai greu îmbolnăvirea și viroza îmbracă la ele forme mai grave, care, în mod normal, impun spitalizarea. Or, nu vrem să ocupăm locurile din spitale cu niște "bătrâni știrbi" care nu mai aduc, chipurile, nimic societății. Acele locuri le păstrăm pentru tineri. Bătrânii să se descurce singuri. Și ca să nu ne pună în situația penibilă de a le închide în nas porțile spitalelor și a-i trimite direct la pompele funebre, îi punem sub cheie la domiciliu ca să moară singuri fără impact emoțional asupra sufletelor sensibile.
Și mai este ceva, poate încă și mai teribil. Se pregătește trecerea la o altă lume, în care drepturile omului vor fi abolite, în schimbul unei anumite securități sociale bazate pe ordine și austeritate. În folosul acestei "revoluții" oamenii trebuie să uite cât mai repede de libertate. Or, cei de peste 65 de ani cu greu mai pot fi dresați pentru a se integra "pozitiv" în acest proces. Dimpotrivă, cum câinele bătrân nu mai poate fi învățat cu acrobații noi, lăsați în libertate ei vor încurca procesul punerii acesteia în izoletă.
Iată două motive pentru această operațiune de eugenizare: pe de o parte, să scăpăm societatea de acești "neproductivi care nu mai mor odată", iar pe de alta, să ferim noua ordine socială de celule purtătoare ale unui mesaj genetic străin ei. Din păcate, ideile acestea nu sunt locale, ci zburdă la nivel global. Nu de la noi merg acolo, ci de acolo vin la noi cu un potențial sporit de a ne strivi.
Adrian Severin
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu