Era digitală şi iluzia libertăţii

• Tweet

Ceea ce era era digitală aduce este iluzia libertăţii- sentimentul de a fi parte a comunităţii globale în sânul căreia ideile , imaginile şi sunetele circulă cu o viteză ce desfide imaginaţia, sentimentul de a fi, în limitele propriului tău cont de reţea socială, un creator ce intră în contact cu cei asemeni lui, sentimentul de a participa la conversaţia universală hrănită de milioanele de voci ale utilizatorilor.

Dar această iluzie a libertăţii, prezentă în vieţile noastre cu agresivitatea unui poster publicitar, nu este decât o iluzie, iar dincolo de faţada glamour a miracolului tehnologic se află erodarea, treptată şi inexorabilă, a posibilităţii individului de a-şi exercita liberul-arbitru. Era digitală este, în toată splendoarea ei, un timp în care supravegherea, intruziunea, cenzura, dictatul ideologic au devenit parte din rutina existenţei.

În era digitală nu se mai ard cărţi şi nu se mai alcătuiesc , în biblioteci, fonduri inaccesibile: este de ajuns o singură apăsare de buton pentru ca viaţa intelectuală şi politică să se încheie, o dată cu închiderea unui cont. În era digitală brutalitatea pompierilor-incendiatori este înlocuită cu sofisticarea tehnologică, dar pasiunea cu care oamenii- carte sunt urmăriţi de adepţii gândirii unice este aceeaşi. În era digitală domesticirea şi îndoctrinarea sunt elogiate ca forme de ameliorare a firii omeneşti: asemeni celor din veacul trecut, arhitecţii acestiui experiment au ambiţia de a fi creatorii unui om nou.

Libertatea este atacată, în era digitală, de o alianţă redutabilă, alcătuită din angrenajul statal şi din mecanismul formidabil al companiilor ce au ajuns să deţină spaţiul public. Pandemia a retrezit în state, indiferent de natura regimului lor, vocaţia intruziunii şi a comenzii cazone . Cetăţeanul este un obiect asupra căruia se exercită o forţă ce nu mai este, de cele mai multe ori, limitată de domnia legii. Starea excepţională continuă, ca stare de spirit şi ca practică de guvernare, chiar şi atunci când ea nu mai este formal în vigoare.

Pentru state, criza sanitară a marcat trecerea Rubiconului. Este foarte probabil ca, de acum înainte, viziunea despre libertate să fie una influenţată de această ambiţie de control a statului. Tehnologia este, pentru stat, mijlocul ideal ce îi oferă ocazia de a pătrunde acolo unde autocraţiile secolului XX au visat să ajungă, în intimitatea gândirii şi a vieţii private. Tehnologia acordă, acum, instrumentul de a colecta, interpreta şi manipula date. Republica Populară Chineză, cu a sa politică de credit social şi de sclavie digitală, indică drumul pe care şi alte state îl vor urma. Conduita lor se va adapta progresului, iar ştiinţa va fi pusă în serviciul represiunii şi al domesticirii.

Companiile care au construit spaţiul public contemporan sunt, în mai mare măsură decât statele, actorii cu potenţialul de a eroda şi submina libertăţile. Ele au, graţie acestui cvasi-monopol care le revine, posibilitatea de a aplica un mecanism al cenzurii, implacabil şi ubicuu. Asemeni statelor absolutiste, ce refuzau dreptul de tipărire al unor cărţi, companiile digitale de astăzi pot elimina de pe piaţa ideilor pe cei descrişi ca inamici. Posesoarea ale spaţiului public, ele pot tăia căile de comunicare, prin extinderea abuzivă a prerogativelor lor. Ele pun în pericol mortal ideea de piaţă liberă a ideilor, prin modul asimetric în care acţionează.

În cele din urmă, orice spaţiu care practică, pe scară largă, cenzura încetează să mai fie unul transparent şi concurenţial. Companiile digitale, ca reţele sociale, devin, în acest sistem, factorul suveran ce decide carantinarea şi eliminarea ideilor. Atribuţii care reveneau, tradiţional, curţilor de judecată sunt acum exercitate de organisme care se sustrag oricărui control public. Dezbaterile referitoare la limitele libertăţii de exprimare trebuie să se poarte în cadrul trasat de legislaţie şi de constituţie. Uzurparea la care asistăm este una cu consecinţe dramatice.

Ceea ce companiile digitale instituie este un tip de cenzură, nu mai puţin arbitrar şi nociv decât mecanismul cenzurii clasice. Companiile digitale se înstăpânesc asupra pieţei libere a ideilor, încercând să instituie proceduri ce limitează accesul la comunicare al celor socotiţi " indezirabili". Ele sau devenit proprietari şi judecători, în dispreţul oricărei forme de transparenţă.

Libertatea este, din ce în ce mai mult, un concept suspect. Mândra lume nouă se constituie prin sinergia dintre state şi companiile digitale. Împreună, ele atacă temeliile de autonomie ale indivizilor. Viitorul care se naşte seamănă cu versiunea modernizată tehnologic a unui trecut de absolutism ideologic şi de arbitrar al puterii.

Ioan Stanomir