E ceva de negociat cu Germania și SUA?

• Tweet

Observ cum unii analiști de politică exernă susțin că, legat de mărul discordiei dintre Germania și Statele Unite, România ar fi în poziția unui jucător, care ar putea negocia asupra temei litigioase a gazelor naturale. În sine, ideea nu trebuie trecută în derizoriu. Dar, înainte de a vedea dacă avem ceva de negociat și dacă dispunem de forța necesară pentru a face jocuri de o asemenea anvergură la nivel geopolitic, va trebui să analizăm circumstanțele și să punem în balanță acest scenariu al negocierii cu verticalitatea și fermitatea, pe care trebuie să o demonstrăm în calitate de parteneri euroatlantici ai marilor puteri.

Ce poate să facă România în minus sau în plus? Ce mijloace concrete are România, pentru a împiedica realizarea gazoductului Nord Stream 2, care urmează să lege Rusia de Germania și să-i livreze Berlinului gaze la un preț preferențial? Care sunt forțele angajate de o parte și de alta și cum am putea noi înclina balanța? Abia atunci când vom răspunde corect la înrebările de mai sus, vom ști ce avem de făcut. Iar după ce vom ști, vom putea eventual condiționa poziția noastră.

În calitate de deținătoare al președinției Uniunii Europene, România, prin intermediul Guvernului, are un mandat care o așează în epicentrul negocierilor legate de un acord comun privind Nord Stream 2. Indiscutabil, acesta este un avantaj. Cine negociază, poate obține și de obicei câștigă și un avantaj pentru sine. Numai că Bucureștiul este prins ca într-un clește, pe de-o parte, între interesele diametral opuse, greu de conciliat, ale Statelor Unite și Germaniei și interesul național, care sub nicio formă nu are cum să fie servit, decât în schimbul unui preț enorm, de această conductă, care va lega energetic interesele Rusiei de interesele Germaniei. Noi nu avem nevoie de gazele rusești. Dimpotrivă. Mai devreme sau mai târziu, nu numai că ne vom satisface întreg necesarul de consum intern, dar vom avea și un excedent pentru export. Prin urmare, de ce i-am facilita noi celui mai redutabil concurent, Rusia, acordul pentru proiectul Nord Stream 2?

În al doilea rând, se pune întrebarea care sunt părțile pe care, într-o negociere a României, le-am putea concilia. Pe de-o parte, se află Statele Unite și întreaga Uniune Europeană, cu excepția Germaniei, Austriei și Olandei și cu un Paris prins în șpagat, care în fiecare zi vrea altceva, din aceeași tabără făcând parte și Statele Unite, iar pe de altă parte în tabăra opusă se află Rusia, cu care nu avem niciun fel de acord special, dar avem în schimb nenumărate dezacorduri, Germania, care nu ne creează niciun fel de facilități și ne blocheză intrarea în spațiul Schengen în mod sistematic, direct sau prin interpuși, Olanda, care în mod constant lansează politici contrare intereselor României, comportându-se uneori chiar ca un jandarm și Austria, care, încălcând cele mai importante clauze ale contractului de privatizare legat de Petrom, ne creează o gaura mare în buget, o gaură care se tot lărgește. Deci este clar în ce parte bat interesele României. Atât interesele noastre ca stat suveran, cât și interesele noastre în calitate de partener euroatlantic.

Acei analiști de politică externă, loviți pe neașteptate de prea mult pragmatism, propun nici mai mult nici mai puțin decât ca România să condiționeze modul în care negociază pe de-o parte față de americani, solicitându-le acestora investiții uriașe, de circa 100 de miliarde de euro, pentru a nu-i trăda pe ei, pentru a nu trăda interesele europene și pentru a nu trăda interesele României sau, în caz contrar, să-i soliciăm Germaniei intrarea noastră în spațiul Schengen, în schimbul unei atitudini parțiale în favoarea Berlinului, Moscovei, Vienei și Amsterdamului pe parcursul negocierilor care urmează.

Vreau să mă fac foarte bine înțeles. Mandatul de negociere al României este limitat. Plaja noastră de mișcare este redusă. Deci oricât de pragmatic am analiza lucrurile și oricât de cinic ne-am comporta, prea mule nu putem realiza și, deci, prea multe nu putem pretinde. În schimb, ne putem pierde onoarea, încercând să manevrăm lucrurile în stil machiavelic. Într-o afacere atât de importantă în plan energetic și geopolitic, nu am reuși în cele din urmă decât să ne prindem urechile, să ne arătăm duplicitari și să ne compromitem.

Un singur lucru ne lipsește și trebuie făcut. Ca România să-și îndeplinească acest mandat de la un cap la altul cu onoare, în respect față de interesele proprii, față de intersele general europene și față de angajamentele asumate față de partenerul nostru strategic, respectiv Statele Unite și, în acest scop, este indispensabilă colaboarea loială dintre Guvern și Președinție. Guvernul face politica externă, Guvernul stabilește și a și stabilit ceea ce este important pentru securitatea noastră națională, Guvernul stabilește prioritățile interesului național, iar președintele României are obligația să lucreze în acest scop mână în mână cu Executivul. Dacă domnul Klaus Iohannis procedează altfel, înseamnă că trădează pur și simplu statul pe care îl reprezintă. În esență, deci, tot ceea ce mai trebuie să se întâmple relevant este ca și președintele să semnalizeze în aceeași direcție și în deplin acord cu Guvernul.

Sorin Rosca Stanescu