Dolarul egalează euro. Sancțiunile, petrolul și arderea gazului!
Postat la: 14.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

După 20 de ani, dolarul egalează euro. Care sunt motivele și principalele efecte pe termen scurt și lung? Este întrebarea săptămânii de pe piețele de capital. Moneda europeană s-a depreciat cu 12 procente de la începutul războiului din Ucraina.
Cauze. Pe fondul crizei energiei europene și a creșterii ratei de referință a Federal Reserve (FED), mai rapidă decât a Băncii Centrale Europene (BCE), investitorii s-au refugiat în moneda obișnuită a crizelor: dolarul. Ca o primă cauză.
FED a încercat să tempereze inflația prognozată de 8,6 %. Unii analiști vorbesc despre o victorie de etapă, într-o cursă mai lungă între cei doi alergători: dolarul și euro, cel din urmă fiind tot mai nevoiaș din cauza sancțiunilor și a creșterii prețurilor la petrol și gaze.
O a doua cauză ar fi creșterea indicilor de pe bursele de energie. Plățile se fac în dolari. 40 % din schimburile economice europene se tranzacționează în dolari, conform datelor BCE.
O a treia cauză ar fi deficitul balanței comerciale a Germaniei, care pentru prima oară, după lungi decade, importă mai mult decât exportă, industria acestei țări fiind motorul economiei europene.
A patra cauză și nu ultima ar fi creșterea dobânzilor la credite. România lui Câciu se împrumută azi, spre exemplu, la o dobândă dublă decât România lui Cîțu.
Ca o concluzie sumară a principalelor motive ale întăririi dolarului, nu putem decât remarca încă o dată perenitatea viziunii keyniene, care încă din timpul Conferinței de la Bretton Woods, din 1944, impunea garantarea monedelor țărilor participante la dolar. După criza irakiană, s-a trecut pe aceeași bază teoretică la petrodolar. Iată principalul motiv al victoriei de moment a SUA.
Care sunt, totuși, principalele efecte ale creșterii puterii dolarului și deprecierea Euro?
Nu ne interesează că americanii vor plăti cu 12 % mai puțin excursiile în Europa. Doar că facturile la energie și la carburant depind de bursele în care se tranzacționează produsele pe dolari.
Un dolar mai puternic înseamnă un cost sporit la pompă. Scăderea cu 18% a cotației barilului pe piețele de capital va fi anulată de creșterea dolarului în raport cu Euro.
Întărirea dolarului ar putea scădea prețurile principalelor mărfuri de consum în SUA, cum ar fi cerealele și ar putea ușura inflația necruțătoare, care a dus la creșterea cheltuielilor gospodăriilor și împovărarea afacerilor," susține The Washington Post. Experții financiari americani, consultați de Bloomberg, susțin că bucuria creșterii puterii de cumpărare a dolarului și scăderea forței Euro nu duce la nimic. Un Euro slăbit e un principal indicator al încetinirii ritmului comerțului global, un element predictiv al recesiunii.
În Statele Unite, FED a majorat în mod agresiv ratele dobânzilor, randamentele obligațiunilor de trezorerie, făcând „dolarul verde" mai atractiv pentru investitori decât Euro. Banca Centrală a Americii a majorat dobânzile de trei ori în 2022, pe când mișcările BCE sunt mai firave, comentează un analist financiar consultat de o publicație din SUA.
Se prefigurează intrarea în recesiune a Pieței comune europene, în cazul în care Rusia taie complet lanțul de aprovizionare cu materii prime.
Sancțiunile se resimt nu doar la pompe, ci și la creșterea ratelor la credite.
Un dolar puternic face ca statele care au emis obligațiuni în moneda europeană să mai scoată din buzunar un procent de 12%.
Câștigătorii români pot fi căutați printre cei circa 15% cu împrumuturi la bănci în dolari, convertiți în lei la cursul de referință din ziua efectuării plății. Aceștia vor plăti o rată lunară mai mică.
Fără să miște niciun deget, pensionarii americani, reveniți în țară, vor avea și ei un "bonus de context."
Analiștii ING vorbesc despre continua depreciere a Euro, prefețiind că în scurt timp 1 Euro = 0,96 USD.
Un Euro costeliv nu poate fi lăsat în derivă, spun amicii mei bancheri. Băncile Centrale vor pune presiune pe sistemul monetar comun. Eurocrații vor trebui să fie mai atenți la politicile fiscale pe care le impun statelor. O depreciere atât de abruptă "mușcă" din creșterea economică prognozată de statele care nu se bazează pe exporturile non-UE.
Un dolar puternic avantajează exportatorii către țările emergente Uniunii Europene, doar că producția bunurilor va avea costuri sporite la combustibili și materii prime.
Cine i-a pus pe europeni să se bată împotriva încălzirii globale, să se lupte pentru o lume fără CO2, să impună taxe insuportabile pentru emisiile de dioxid de carbon, în condițiile în care nu aveau alternative?
Un dolar egal cu un Euro are mai degrabă un impact emoțional. "Investitorii vor fi foarte concentrați pe piață, pe fluxurile financiare și pe lichidități," potrivit unei analize a Deutsche Bank Research. Experții băncii germane nu văd un profil de risc din cauza parității, notează The Washington Post.
Discuțiile despre efectele acestui prag psihologic rămân deschise. Orice scenariu este posibil. Românii trebuie să înțeleagă că, din această ecuație cu sumă nulă, banii sunt tot mai scumpi. Dacă în unele state europene, bonusurile date angajaților de la stat și de la privat au egalat inflația, nu același lucru s-a întâmplat în țara voucher-elor anunțate, dar nedate, promise la Calendele grecești.
Marius Ghilezan
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu