Diva maratonista și Halep ghinionista
Postat la: 01.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ne-a scăpat, așadar, și Grand Slamul de la Melbourne! Ne-a scăpat la mustață, cum se spune, dar nu am absolut nimic să-i reproșez Simonei Halep. Dimpotrivă, îi fac o plecăciune adâncă, mulțumindu-i pentru momentele de tenis extraordinar pe care ni le-a oferit în toate partidele turneului de la Antipozi!
Ca să-l parafrazez pe Ioan Chirilă, din alt moment istoric al tenisului românesc, ar fi fost prea frumos ca Simona să și câștige finala cu Wozniacki de pe Rod Laver Arena, după ce învinsese în toate celelalte șase posibile finale, cu Aiava, Bouchard, Davis, Osaka, Pliskova și Kerber! Iar dacă uriașii Țiriac și Năstase au ratat "Salatiera de Argint" de trei ori, dați-i voie și urmașei lor incontestabile să-și pună cele trei finale de Grand Slam pierdute tot pe seama unui ghinion nemăsurat! N-am de gând să contest, sub nici o formă, meritele Carolinei Wozniacki - diva polonezo-daneză, al cărei nume se pronunță Woșniațka! -, pentru că balanța victoriei ei a atârnat de un fir de păr, care ținea de resursele fizice aproape epuizate pe care le mai aveau cele două finaliste.
Or, dacă aveți curiozitatea să revedeți ce scriam aici săptămâna trecută, veți constata că Simona Halep declarase în sondajul realizat de WTA că, deși ea înseși fusese indicată drept jucătoarea cea mai atletică din topul circuitului, o nominalizase drept nr.1 în materie de rezistență fizică exact pe Woșniațka! Și înclin să-i dau dreptate mai ales acum, după finala de la Melbourne, în care atleta daneză - celebră și pentru participarea ei la... Maratonul de la New York, pe care l-a și încheiat într-un timp remarcabil ! - s-a dovedit mai rezistentă și ceva mai proaspătă în teren. La fel de adevărat, însă, este că Simona Halep aborda finala după meciuri infinit mai grele decât cele care o calificaseră pe Wozniacki, totalizând 9,56 ore în teren (față de 8,53 ale danezei), partidele cu Lauren Davis (3,44 ore) și Angelique Kerber (2h20) fiind veritabile maratoane... tenisistice. Bașca ghinionul tradițional, cu glezna tumefiată, nelipsită de la apel și care-i joacă festa exact când îi e lumea mai dragă! Și poftiți de jucați voi într-un picior cu Davis, liliputana atomică, cu Înălțimea sa Pliskova și cu Iron Lady, cum e supranumită Kerber! Aud?!
Ei bine, Simona a găsit puterea de a trece peste toate și numai ea știe cum, cu o mobilizare extraordinară, cu câștiguri certe privind calitatea jocului, în planul primului serviciu și, în general, al curajului ofensiv. Îmi amintesc că, înainte de startul turneului, vreo doi gazetari australieni pronosticau eliminarea ei din primul tur, pe-aici, pe la noi, cârtitorii de serviciu o dădeau oprită undeva, prin sferturi, iar înaintea semifinalei cu panzerul german actul decisiv era considerat de-a dreptul imposibil. Iar dacă tot realizase imposibilul, hai și noi la lupta cea mare, să-i pretindem , nu-i așa, victoria! Simona Halep o dorea, însă, mai mult ca oricine, dar era sleită, fraților, SLE-I-TĂ de-a dreptul, iar lucrul acesta s-a văzut din chiar primul set și a fost cum nu se poate mai evident în al doilea, pe care l-a câștigat numai din dârzenie și cu tot ce mai putea cere de la corpul ei perisabil. În setul decisiv, la peste 32 de grade Celsius, ambele jucătoare erau groggy, li se muiaseră picioarele, fiind pur și simplu terminate, dovadă fiind succesiunea celor... șase break-uri de până la scorul de 4-4. Iar de-acolo până la final n-a mai contat decât picătura în plus din rezerva supraomenească a maratonistei, care s-a prăbușit victorioasă pe teren, în vreme ce Simona, deshidratată și epuizată , și-a încheiat turneul la spitalul din Melbourne, pentru o perfuzie!
O finală absolut dramatică, demnă de un asemenea turneu, care a meritat toți banii , cu bilete care au costat până la 540 de dolari (australieni) bucata și în care nici finalistele nu se pot plânge de vreun... deficit bugetar. Ca să nu vă mai chinuiți cu socotelile, notați că Simona a primit cu cec de 1,3 milioane de euro, iar Wozniacki - unul de 2,6 milioane! E drept, după 8 ani de așteptare a câștigării unui mare turneu - răstimp în care a pozat frecvent în ipostaze provocatoare, care v-ar putea provoca furnicături paradisiace !- diva daneză avea și nevoi mai mari, întrucât tocmai primise al doilea inel de logodnă și se pregătește din nou de nuntă, în timp ce Simona, care n-are timp de măritiș, rămâne cu grija cuceririi primului ei Grand Slam. Hai Simona!
Horia Alexandrescu
(Text preluat din România literară)
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu