Dilema de la Vilnius
Postat la: 11.07.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Marea dilemă a summitului de la Vilnius, care începe astăzi, nu-și poate găsi dezlegarea decât printr-o mișcare decisivă. Într-un sens sau altul. Legată nu numai de Ucraina. Ci și de Federația Rusă. De fapt, singura soluție rațională constă în anticiparea corectă a reacției pe care Moscova ar putea să o aibă dacă se decide ca, după încheierea războiului, în mod automat, Ucraina să fie primită în NATO.
Într-un fel, apele NATO s-au limpezit. În sensul că Turcia a luat în fine decizia de a nu-și mai exercita dreptul de veto împotriva aderării Suediei. Tot ce se poate să fi obținut la schimb o nouă promisiune privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Sau cine știe? Poate că a obținut mai puțin. Dar cert este că, în mod cu totul și cu totul surprinzător, Recep Erdogan a făcut și alte două mișcări pe tabla de șah politic. O declarație șoc, prin care recomandă primirea Ucrainei în NATO. Și a doua mișcare șoc, prin care i-a permis lui Volodimir Zelenski, încălcând înțelegerea cu Federația Rusă, să-i preia pe comandanții de la Mariopol, care ar fi trebuit să rămână în Turcia până a finalul războiului. A provocat astfel, prin toate aceste mutări, mare supărare la Moscova. Și pentru a încheia cele câteva precizări vizând circumstanțele în care se desfășoară acest important summit, la peste 500 de zile de la invazia în Ucraina, care se dorea un război fulger, să mai consemnăm faptul că există state NATO care bat cu pumnul în masă și solicită o decizie prin care să se anunțe că Ucraina a fi automat primită în NATO, imediat după încheierea războiului. Iar alte state se opun.
Încercând să anticipăm reacțiile pe termen scurt și pe termen lung ale Moscovei legate de acest război, care sunt cruciale, să prezentăm succint argumentele care se bat cap în cap ale celor două tabere din NATO. Cei care susțin teza primirii automate a Ucrainei imediat după încheierea războiului consideră, ca și Volodimir Zelenski de altfel, că, de facto, acest stat luptă pentru NATO. Cu arme și echipamente NATO. Cu instruire după standardele NATO. Și că, purtând acest război eroic, ucrainenii protejează statele NATO și statele Uniunii Europene de agresivitatea Moscovei. La capătul războiului, Ucraina va fi cel mai bine înarmat, cel mai bine echipat și cel mai instruit pe standardele NATO dintre statele Uniunii Europene. Și atunci de ce nu ar fi primită Ucraina în mod automat? Desigur, după încheierea unui tratat de pace cu Federația Rusă.
Adversarii acestui scenariu nu se cramponează atât de mult cum am putea crede de standardele convenite de statele NATO privind aderarea. În schimb, susțin că o asemenea decizie luată la Vilnius ar putea în cel mai bun caz să prelungească războiul pe o perioadă nedeterminată, iar în cel mai rău caz să-l determine pe Putin să recurgă la gesturi extreme, în sensul utilizării armamentului atomic.
Iar acum, pentru a încerca să dăm un răspuns propriu, să ne mutăm la Kremlin și să intrăm în logica lui Vladimir Putin. Acesta a decis, desigur în mod iresponsabil și pervers, declanșarea războiului împotriva Ucrainei, sub pretextul că Federația Rusă, deja încercuită de baze NATO, se afla în pericol de a avea pe o lungă frontieră un nou adversar de temut, Ucraina, care treptat își consolida un regim ostil Federației Ruse și se apropia din ce în ce mai mult de statele occidentale. A mizat pe un război fulger și, iată, s-a ales cu un război de uzură, după peste 500 de zile de ostilități extrem de costisitoare pentru toate părțile. Deci inclusiv pentru Federația Rusă. Dacă la Vilnius se decide în aceste zile aderarea automată a Ucrainei la NATO, după încheierea păcii, pacea poate fi amânată sine die. De către Vladimir Putin. Care nu are nici cel mai mic interes ca Ucraina să devină stat NATO. Mai ales în condițiile în care abia acum, după aderarea la NATO a Finlandei și preconizata aderare a Suediei, devine un stat parțial încercuit de NATO. Logic, Putin va încerca să se opună prin orice fel de mijloace încheierii acestui război. E limpede că o decizie favorabilă Ucrainei, luată la Vilnius, nu pune capăt războiului, ci îl prelungește.
Și dacă am ajuns la această concluzie, atunci mai este necesară o singură analiză. Cea legată de costuri. Mergând pe primul scenariu, NATO admite implicit că războiul se prelungește. Și că trebuie să suporte în continuare costurile. Care ar putea chiar escalada. Ceea ce înseamnă că statele NATO au obligația să se gândească și la costurile suportate de Federația Rusă. Vor fi acestea rezonabile sau, în cele din urmă vor genera prăbușirea economică și financiară? Și disoluția statului rus? Grea estimare!
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu