Despre revizionism in vremea pandemiei

• Tweet

Dupa Primul razboi mondial, statele invinse - in principal Germania, Italia si Japonia - au lansat o puternica actiune revizionista care a determinat in final declansarea unui nou razboi mondial.

Dupa Al doilea Razboi mondial, prin Tratatul de pace, prin Carta ONU, prin Declaratia de la Helsinki au fost fixate si consolidate frontierele internationale si s-a stabilit inviolabilitatea acestora. URSS era foarte interesata , intre altele pentru unele teritorii poloneze. Si nu numai...

Pe de alta parte, aplicarea dreptului la autodeterminare al POPOARELOR excludea varianta in care minoritati etnice puteau sa exercite acest drept, in conditiile in care existau deja state „nationale". Se evita astfel modelul papusilor Matrioshka, in care entitati etnice, mai mici, in interiorul unei majoritati din teritoriul statului respectiv, isi puteau declara statalitatea. Iar apoi, pe un spatiu si mai mic se forma o alta majoritate care si ea isi cerea eventual dreptul la auto-determinare.

Rusia, succesoarea Uniunii Sovietice, se considera tara invinsa si umilita la incheierea Razboiului rece. Functionarea Uniunii Sovietice determinase transferuri de populatie, dar si numirea unor elite rusesti la conducerea tuturor republicilor sovietice. Destramarea URSS, in 1991, a generat traume politice, efecte economice, strategice si militare pentru o perioada destul de lunga. Din 2008 a inceput o perioada de recuperare. Razboiul cu Georgia, iresponsabilitatea lui Sakashvili au oferit un astfel de prilej. Ca si „modelul" Kosovo. Cazurile Abhazia si Osetia de Sud au fost experimentul. Maidanul de la Kiev, din 2014 a oferit un nou prilej de „expansiune" teritoriala, prin ocuparea Crimeii, pe aceleasi motive istorice.

Iar in prezent, „recunoasterea" republicilor separatiste Donetk si Lugansk, de pe teritoriul Ucrainei, arunca in aer ordinea mondiala post-belica si pune sub semnul intrebarii principiile dreptului international, in numele unei doctrine re-inviate a revizionismului teritorial. O astfel de politica, la nivel global, poate arunca lumea in haos. In numele unor momente favorabile de istorie, ce au desenat in anumite feluri granitele in Europa si in lume, ar trebui continuate la infinit razboaie si conflicte politice?

Dincolo de operatiunile si manevrele militare rusesti de la frontierele Ucrainei, pe mine m-a socat „lectia de istorie" pe care ne-a tinut-o la televizor presedintele Putin, pentru a justifica o noua politica revizionista. Nu sunt un admirator al politicii interne sau externe a Ucrainei dar felul in care actioneaza Rusia in Ucraina creaza un precedent foarte periculos pentru securitatea internationala actuala.

PS Sunt curios cum vor vota reprezentantii Ungariei in cazul sanctiunilor pentru recunoasterea de catre Moscova a celor doua republici secesioniste.

Adrian Nastase