Despre omul lui Soros. Cu cărțile pe masă
Postat la: 27.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Despre Consiliul Național al Audiovizualului, care începe să fie transformat de către unii dintre membrii săi într-o veritabilă inchiziție, al cărei efect este inhibarea libertății de expresie, am mai avut prilejul în ultima vreme să mă pronunț. Revin asupra acestui subiect din două motive. Unul dintre acestea este și spectaculos, și relevant în același timp. Și îl vizează pe Mircea Toma.
Primul motiv la care mă refer este că, pe măsură ce statul român devine din ce în ce mai represiv și asistăm la o contracție periculoasă a democrației, chiar la o militarizare a unor instituții prin definiție civile, CNA, o instituție plătită la greu din bani publici, începe să se contureze drept un vârf de lance al unei cenzuri disimulate. O cenzură disimulată în spatele unor amenzi, de natură să pună pe butuci operatori radio și TV, care nu dispun în mod evident de mijloacele necesare de a face față penalităților, de a instaura un regim de frică și de teroare în rândul celorlalți, inhibând astfel libertatea de expresie. Al doilea motiv mi-l oferă Mircea Toma.
Acest Mircea Toma, care se recomandă în mod oficial drept „profesor și cofondator al Așezământului Cultural Academia Cațavencu", este plătit lunar din bani publici în calitate de membru CNA cu 16.640 de lei. Propus și susținut în această instituție de către partidul neomarxist USR-PLUS, Mircea Toma a debutat, afirmând în fața comisiei parlamentare care l-a validat că „CNA ar trebui să fie independent față de mediul politic". În teorie sună bine. În realitate, așa cum dovedesc ședințele CNA, care sunt publice, și intervențiile acestuia, Mircea Toma a acționat în sens contrar. Și cu toate acestea, la modul declarativ, insistă. Și iată o nouă declarație a sa. „Cea mai toxică problemă a CNA este faptul că, în multe dintre situațiile în care trebue să judece prestațiile audio-vizualului, acest lucru se face de pe poziții politice".
În ciuda declarațiilor sale, acest personaj cu rang și cu venituri și facilități de ministru, acționează într-un sens cu totul și cu totul contrar statutului CNA și propriilor declarații de principiu. Mircea Toma, într-o inregistrare video a unei sedinte CNA îi face apologie lui George Soros.
George Soros este un miliardar american, de formație matematician, specialist în calculul probabilităților, care a devenit faimos, după ce a pus la cale o mega-operațiune speculativă pe bursa din Londra, care l-a umplut de bani. Apoi, George Soros a descoperit o inginerie, pe care o practică la nivel global și care l-a consacrat în lumea întreagă drept un personaj nu numai extrem de puternic, ci și extrem de controversat. Utilizând principiul „societății deschise", el a creat în întreaga lume un păienjeniș de fundații, care, aparent, au variate scopuri caritabile.
În realitate, în plasa acestor fundații sunt prinse zeci de mii, poate chiar sute de mii de personaje asemănătoare cu Mircea Toma. Ei devin activiști Soros și își exercită competențele aparent pe terenul societății civile, făcând presiuni constante și din ce în ce mai insistente asupra factorului politic. Mereu în numele unei societăți civile, pe care pretind că o reprezintă în mod legitim. Numai că, în realitate, ei nu sunt propulsați de grupuri de cetățeni animați de scopuri caritabile, ci de un uriaș și eficient aparat, manevrat de la distanță de George Soros. Pe măsură ce asemenea organizații devin mai puternice, ele își înșurubează reprezentanții în instituții ale statului, cum este de pildă în cazul nostru CNA, și din aceste poziții încep să exercite nu un control civic asupra politicului, ci influențe malefice asupra celor aleși de către cetățeni sau desemnați de cei aleși. Iar în ultimă instanță, reprezentanții „societății deschise" devin reprezentanți ai partidelor politice, ai puterii executive, legislative și judecătorești, deci fix reprezentanți ai „societății închise", conform chiar definițiilor date de fundațiile Soros.
Miliardarul american a descoperit - și acesta este rețeta care îi poartă numele - că sumele colosale investite în organizații civice, manipulate și înfipte apoi în textura statului, îi aduc venituri înzecite. „Societatea deschisă" devine astfel o afacere. Din această perspectivă, George Sors reprezintă unul dintre cele mai periculoase centre de influență la nivel global.
Am făcut paranteza de mai sus, pentru a-i ajuta pe cititori să înțeleagă cât de nociv este discursul apologetic al lui Mircea Toma în plenul unui CNA, care l-a ascultat răbdător și cu gura căscată pe reprezentantul USR-PLUS în această instituție, în mod oficial și aparent, dar în realitate pe reprezentantul lui George Soros. Oameni de acest fel decid cărui post de radio sau de televiziune trebuie să i se dea peste bot și care sunt vocile din domeniul audiovizualului care trebuie suprimate. Asta se practică într-o instituție creată inițial într-un cu totul și cu totul alt scop.
Sorin Rosca Stanescu
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu