Despre ipocrizia lui Zelensky
Postat la: 29.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Câteva vorbe despre ipocrizia (sau prostia?) lui Zelensky, dar și despre ipocrizia (sau prostia?) experților și jurnaliștilor români. Văd la noi un entuziasm general la declarația lui Zelensky că își dorește încheierea de acorduri cu țările care au minorități naționale în Ucraina pentru protejarea drepturilor lingvistice ale acestor comunități. Mulți au sărit ca proștii din baie zbierând că este pentru prima oară când Ucraina face așa ceva.
Zelensky ori habar nu are despre ce vorbește, ori minte cu seninătate. Ucraina a ratificat în 1998 Convenția Cadru privind Protecția Minorităților Naționale în cadrul Consiliului Europei, iar în 2005 a ratificat Carta Europeană a Limbilor Regionale și Minoritare, tot în cadrul Consiliului Europei. Cele două tratate la care Ucraina este parte alături de toți vecinii săi conțin toate prevederile necesare pentru protecția drepturilor minorităților naționale, inclusiv drepturile lingvistice. Problema este că guvernele de la Kiev au ignorat cu seninătate aceste prevederi în ultimii 20 de ani, găsiți pe pagina CoE rapoartele de monitorizare. Nu mai amintesc de pachetul de documente bilaterale româno-ucrainene, la fel ignorat de Kiev de un sfert de secol.
De aici înțelegem că jurnaliștii și experții noștri sunt fie proști, fie ticăloși - ori habar nu au care este arhitectura europeană de protecție a minorităților naționale, ori știu - dar preferă să-i sufle în pupă lui Zelensky chiar când acesta zice tâmpenii. Și nu în ultimul rând ce să mai înțelegem după spusa lui Zelensky? Dacă vrea noi acorduri cu țările vecine înseamnă că Ucraina se retrage din tratatele amintite mai sus? Dacă Ucraina nu a respectat tratatele din 1998 și 2005, ce garanții există că vor fi respectate noile acorduri promise? În sfârșit, înțeleg că Ucraina a fost atacată de Rusia care face praf și pulbere tot ce-i iese în cale, dar povestea asta cu niște noi acorduri este o aiureală fără cap și fără coadă.
George Damian
ULTIMA ORA
-
ANAF îi ia în vizor pe românii care nu își declară veniturile
Toate veniturile trebuie declarate la ANAF. Cât vine vorba despre venituri, vorbim despre banii proveniți din dividende, criptomonede, acțiuni și depozite bancare. Inclusiv cei care au deschis un depozit la bancă trebuie să raporteze acest lucru în cazul în care există o dobândă. Totodată, se mai modifică și alte aspecte importante.
-
Povestea neștiută a celei mai vechi tăblițe cu cele Zece Porunci: A fost vândută pe o sumă colosală
Pea mai veche tăbliţă cunoscută, inscripţionată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost vândută cu 5,04 milioane de dolari, mai mult decât dublul estimării sale maxime.
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucraineană și rusă, poate amestecate cu voci care vorbeau limbi regionale precum buryat și cecenă, scrie POLITICO.
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, pentru 13 ianuarie 2025, pentru când se citează părţile, prin poştă şi prin mail sau fax
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui candidat comun la alegerile prezidențiale de anul viitor, în persoana lui Crin Antonescu. Fostul lider al liberalilor a spus că a acceptat propunerea partidelor de a fi candidatul comun la alegerile prezidențiale viitoare.
-
Răsturnare de situație: Care a fost, de fapt, cauza decesului actorului Mircea Diaconu - Fiica acestuia, mărturii emoționante
Marele actor Mircea Diaconu s-a stins din viață cu doar 10 zile înainte de a împlini 75 de ani. Se știa că acesta se confrunta de ceva vreme cu o boală incurabilă, iar ultimele sale momente le-a petrecut pe un pat în Spitalul Fundeni.
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, cu reformarea administraţiei publice, a luat la ţintă Rezerva Federală americană.
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senatului și Camerei Deputaților, 21 de parlamentari care nu pot fi decât din AUR, POT sau SOS România au votat alături de coaliția pro europeană formată din PSD, PNL, UDMR și Minoritățile Naționale.
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a anunțat că va monitoriza atent aceste tranzacții pentru a preveni fraudele fiscale.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 2.Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
- 3.MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
- 4.OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
- 5.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 6.USR, Lasconi și minciuna progresului: cum curentul woke vă manipulează și vă distruge viețile
- 7.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 8.SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
- 9.Frica de Georgescu
- 10.Prezidențialele, trei posibilități
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu