Democrația nefuncțională și statul casabil

• Tweet

Acum, avem demonstrația. În toată splendoarea ei. Sau în toată hidoșenia ei. Democrația din România este precară. Și nefuncțională. Iar statul e vulnerabil. E casabil. Poate fi ușor întors pe dos. Iar inventarul evenimentelor din ultimele câteva zile demonstrează, în mod implacabil, afirmațiile de mai sus.

Un partid care a câștigat alegerile extrem de recent a fost împiedicat, aproape o lună, să își formeze Guvernul chiar de către președintele României. Apoi, după ce, și mai recent, s-a format un Guvern, acesta este pe cale de a fi dat peste cap. De o revoltă populară. În fruntea căreia s-a pus însuși președintele. Și asta nu este totul. Să intrăm în detalii. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în timp ce tergiversa procedurile pentru instalarea noului Guvren, s-a întâlnit cu reprezentanții corpului diplomatic și a dat din casă. Și-a reclamat proprii concetățeni. I-a pârât pe ticăloșii de pesediști, care încearcă să distrugă statul de drept promovând două, trei amărâte de acte normative în materie penală. Și, ca și când noi nu am avea niciun fel de resurse interne în plan democratic, le-a cerut sprijinul.

Câteva state europene, care ne țin în colț de la aderare pentru a ne exploata cât mai bine piața de desfacere, resursele și forță de muncă, sub pretextul, de altfel real, că nu suntem o democrație consolidată, s-au grăbit și acum să reacționeze. Scenele acestea se repetă constant începând cu regimul Traian Băsescu și continuând cu regimul Iohannis. Când ceva nu funcționează cum vrem, când nu există "Guvernul meu" sau "Parlamentul meu" sau când "partidul meu" nu ar suficient sprijin popular, dăm fuga la partenerii noștri euroatlantici pentru a căuta afară susținerea care lipsește în țară. Pentru cele câteva state europene care tocmai au somat Guvernul Grindeanu, solicitarea lui Klaus Iohannis a venit ca o mănușă. Susținerea a sosit și ea. Dar nu este deloc necondiționată. După solicitare și susținere, ar urma să vină avantajele. La greu.

În paranteză fie spus, puțini au băgat în seamă răspunsul cât se poate de complet, de onest și de lămuritor al prim-ministrului, referitor la ultimele inițiative legislative. Pentru ca precaritatea democrației să fie cât mai clară, să mai consemnăm și faptul că, în bătălia politică pe viață și pe moarte între președintele Klaus Iohannis și PSD, care nu are altă miză decât puterea în cel mai machiavelic sens al ei, sunt utilizate, în plan intern, toate instrumentele posibile, altele decât cele democratice. Bătălia nu se poartă, în Parlament, altfel decât cu pancartele în cap și cu ruperea clanțelor ori microfoanelor și nu se poartă nici la nivelul unei dezbateri publice reale și bazată pe argumente. Acest război româno-român, care nu are altă miză decât puterea și nimic altceva, iese în stradă și mizează pe hărțuirea Guvernului prin manifestații. Dacă se poate, cu anumit accent de violență. Aceste manifestații sunt incitate, în primul și în primul rând, chiar de către președinte. Și, evident, el este obligat, prin regulile acestui antijoc democratic, să utilizeze pretexte. Iar acum, pretextul este un așa-zis atentat asupra statului de drept. Dar nu este de ajuns.

Dacă președintele Klaus Iohannis tot are la îndemână câteva instrumente pe care le-ar putea manipula, cum sunt unele servicii secrete sau divizia media a SRI, atunci de ce nu ar face acest lucru. Și iată, într-o anumită seară din seria manifestațiilor neautorizate împotriva Guvernului și a majorității parlamenare, inevitabil, se produc incidente. Apar grupuri de oameni violenți. Care îi obligă pe jandarmi să riposteze. Și iată, simultan, apar și primele intoxicări.
O fostă soție reclamă faptul că fostul soț ar fi creat un fel de grup de comando din rândul suporterilor unor echipe de fotbal pe care l-ar fi aruncat în luptă în Piața Victoriei, pentru a crea dezordini, a-i ataca pe jandarmi și a genera astfel o reacție în lanț. Riposta acestora fiind urmată de o upgradare a revoltei populare.

Oare câți dintre cetățenii cu capul pe umeri au reușit să descopere, navigând prin valul uriaș de intoxicări, faptul deloc banal că, la o analiză mai atentă, această diversiune poate fi ușor citită și devoalată? Nu de aici au pornit violențele. Și ele nu au fost generate sau plătite de PSD. Nici nu au fost puse la cale de galeriile de fotbal. Atunci de cine? Cine sunt agenții provocatori? Care este adevărata lor identitate? Cine i-a trimis? Pentru moment, Serviciul Român de Informații a pus batista pe țambal. În sensul că instituția i-ar fi sesizat pe beneficiarii informațiilor asupra faptului că ultrașii se pregătesc să vină și ei în Piața Victoriei. Dar SRI afirmă că nu poate confirma că aceștia ar fi venit cu un gând rău.

Și nici nu știe cine s-a aflat în spatele grupului de comando. Și atunci de unde până unde afirmația, obsedant repetată până când s-a transformat într-un relativ adevăr, cum că agenții provocatori ar aparține PSD-ului? Am anunțat cu mai multă vreme în urmă, înainte să avem mișcări de stradă și violențe, că, sub pretextul apărării statului de drept, Klaus Iohannis lansează un război prin care încearcă să răstoarne rezultatul alegerilor. Și m-am exprimat cât se poate de plastic. Am spus că, la capătul acestui război, în câmpul de luptă, va rămâne un cadavru. Ori al lui Liviu Dragnea, ori al lui Klaus Iohannis. Ne apropiem implacabil de acest moment.

Sorin Rosca Stanescu