Defetismul electoral al PSD

• Tweet

Partidul Social Democrat este, de mai multă vreme, lovit în moalele capului. De un profund defetism. Legat de soarta alegerilor prezidențiale. În acest an, în premieră, starea de descurajare s-a extins. Atingând și celelalte categorii de pariuri electorale. Cel mai mare partid din România, numărând aproape o jumătate de milion de membri, nu mai are încredere în el însuși. Și este dispus să se predea înainte de luptă. Asta vedem că se întâmplă chiar azi.

Este adevărat. Sunt mulți ani de când PSD nu a mai învins la prezidențiale. De la Ion Iliescu încoace, în ciuda faptului că este cel mai mare și mai puternic partid politic din România, a fost mereu îngenuncheat. Fie la scor strâns, fie prin fraudă. Dar un lucru este cert. La Cotroceni nu a mai călcat picior de președinte PSD. Oare de ce? Cât de justificată este starea de descurajare care bântuie partidul? Și care acum se extinde și asupra celorlaltor examene electorale.

Alegerile prezidențiale, afirmă mulți sociologi, și pe bună deptate, sunt extrem de personalizate. Cu alte cuvinte, în calcule nu intră doar forța în sine a unui partid sub aspect numeric sau din perspectiva prizei electorale. Nici forța de mobilizare și nici disciplina nu ar juca un rol decisiv. Ci persoana aleasă. Aceiași analiști consideră - și au toate argumentele în acest sens - că fiecare eșec din ultimii ani a fost cauzat de o alegere deficitară a candidatului.

A pierdut Adrian Năstase în luptă cu Traian Băsescu. La mustață. Dar a pierdut. Care era la acea dată profilul prezidențiabililor? Ambii erau șefi ai unor formațiuni politice. Cea mai importantă dintre acestea era PSD. Adrian Năstase, un intelectual. Pur sânge. Traian Băsescu, un marinar. Pur sânge. Primul, cu un discurs elevat de om școlit, cu o solidă cultură, inclusiv politică. Cel de-al doilea, cu un limbaj rudimentar, grobian, brutal. Și comportamentul lor în campania electorală a fost extrem de diferit. Năstase a păcătuit prin aroganță, în timp ce Traian Băsescu prin improvizație și vulgaritate. A câștigat Băsescu.

Și s-a spus atunci că de fapt a câștigat Dreapta. Reprezenta sau o fi reprezentat vreodată Traian Băsescu Dreapta democratică? Dreapta europeană? În niciun caz. Dar așa s-a spus. Și așa a rămas.

A urmat o nouă rundă de alegeri, în care din nou Băsescu s-a înscris ca reprezentant al Dreptei. Cu același profil. Poate cu un plus de vulgaritate și violență. Și ceva mai arogant decât în urmă cu cinci ani. Iar contracandidatul său a fost din nou un reprezentant PSD. Mircea Geoană. Elegant. Distins. Cultivat. Lipsit de aroganță. Într-o asemenea măsură încât patriarhul PSD, Ion Iliescu, l-a eticheta drept „prostănac". Să admitem asta. Românii au avut de ales între un șmecher lipsit de scrupule și un candidat distins și „prostănac". A câștigat din nou Traian Băsescu. Voturile care îi lipseau i-au fost servite prin fraudă. Și ce s-a spus atunci? Că românii votează la președinție cu Dreapta. A fost Băsescu în al doilea mandat un lider de Dreapta? La fel de mult, la fel de puțin sau la fel de deloc ca și în primul mandat. Dar această teză s-a încetățenit. Ca și cea conform căreia românii au nevoie de un tătuc. Pe care să-l simtă tare în „cohones".

Încă o rundă de alegeri prezidențiale, încă o luptă între așa-zisa Stângă și așa-zisa Dreaptă. Partida Ponta-Iohannis. Victor Ponta, pe val. La scurt timp după ce l-a împins peste bord pe Crin Antonescu. PSD a decis să meargă cu un reprezentant propriu. Din nou cu președintele celui mai mare partid din România. Și în același timp prim-ministru. Klaus Iohannis a intrat în competiție venind din urmă. Susținut de un partid proaspăt lăsat la vatră prin scoaterea sa de la guvernare. S-a spus din nou că se confruntă Dreapta cu Stânga. Stânga a învins în primul tur de alegeri cu 10 procente. Liderul PSD s-a așezat confortabil în fotoliu ronțăind popcorn, până când s-a produs și cel de-a doilea tur de scrutin. A pierdut cu o diferență uriașă. Tot de 10%. În nici o lună, Klaus Iohannis a făcut, nefăcând de fapt nimic, nu mai puțin de 20 de procente. Lovitura pentru PSD a fost năucitoare. Abia atunci ideea că Stânga nu poate câștiga prezidențialele a devenit în capul pesediștilor literă de lege. Sau superstiție.

Ciudat. Aceeași populație a votat mereu și mereu masiv în favoarea PSD la alegerile locale și parlamentare. Plasând acest partid invariabil pe prima poziție. Dar l-a depunctat la prezidențiale.

Urmează o nouă rundă. În condițiile în care, pentru prima dată, PSD nu mai pornește dintr-o poziție favorită. Dacă luăm în calcul rezultatul fraudat sau nu al europarlamentarelor. PSD nu a câștigat alegerile pentru președinția României în ultimii ani, în condițiile în care oficial era favorit. Va reuși acum, pornind cu un mare handicap și cu o conducere scurtcircuitată? Și aruncând în această bătălie pentru prima dată o femeie? La trântă cu cel care a mai deținut un mandat? Defetiștii răspund la unison negativ. Doamna Dăncilă sau rivala sa din cursa internă, doamna Gabriela Firea, ar fi incapabile să-l învingă pe Klaus Iohannis. Care trece drept candidat al Dreptei. Acest pesimism merge însă de data asta și mai departe. În premieră absolută, PSD se teme că nu-și va putea împinge candidatul nici măcar în cel de-al doilea tur de scrutin. În tabăra cealaltă, este consumat și savurat triumfalismul. Candidatul PSD, indiferent cine va fi acesta, este privit ca un iepuraș. Un iepuraș electoral. Iar treaba asta este luată în serios. Atât de în serios încât voci din ce în ce mai autorizate, strategi din ce în ce mai luminați la cap consideră că, pentru o victorie lejeră, Klaus Iohannis nu are nimic altceva de făcut decât să ajute cumva PSD să-și treacă prezidențiabilul cu bine, pentru a-l umili pe iepuraș în runda finală. Din această pespectivă, defetismul din PSD a depășit orice limită. Și a îngenunchiat orice logică.

Sorin Rosca Stanescu