Decizia nelegală a Înaltei Curți a transformat-o pe Elena Udrea în deținut politic!
Postat la: 11.04.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Sfârșitul săptămânii trecute a fost marcat de controversele legate de respingerea contestației în anulare formulate de către Elena Udrea și ceilalți inculpați în dosarul denumit generic „Gala Bute".
Este cunoscut faptul că, imediat după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia definitivă în dosarul „Gala Bute", Curtea Constituțională a României a pronunțat și publicat Decizia nr. 685/2018, decizie prin care a statuat faptul că, încă din anul 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat în mod sistematic legea adoptată de către Parlamentul României, lege care stabilea ca toți judecătorii care formează completurile de 5 să fie aleși prin tragere la sorți.
Prin opunere la lege, astfel cum Înalta Curte a recunoscut prin deciziile pronunțate în alte dosare, cel mai înalt for al justiției din România a decis să ignore legea adoptată de către Parlament, sens în care a decis nelegal ca doar 4 membri ai completurilor de 5 să fie aleși prin tragere la sorți, al cincilea, respectiv președintele completului, să fie „pus cu mâna", respectiv să fie membru de drept.
Este de necontestat faptul că, prin adoptarea acestei decizii de către Colegiul de Conducere al Î.C.C.J., numeroase dispoziții legale care reglementează corecta desfășurare a procesului penal au fost încălcate.
Prin decizia Colegiului de Conducere, Înalta Curte a decis că, la nivelul celui mai înalt for al justiției din România, nu sunt aplicabile principii precum dreptul la un proces echitabil și prin aceea că toți inculpații au dreptul și trebuie să fie judecați de către „tribunale instituite prin lege", motiv pentru care au numit un șef al completului iar apoi s-au prefăcut că respectă dispozițiile legale de numire aleatorie prin tragere la sorți.
Decizia prin care Înalta Curte a respins contestația în anulare formulată de inculpații din dosarul „Gala Bute" este, nu doar nelegală, ci și scandaloasă.
Decizia este nelegală deoarece este mai presus de orice dubiu faptul că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial, toate deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională sunt general obligatorii.
Decizia este scandaloasă deoarece în absolut toate dosarele similare, Înalta Curte a pronunțat decizii legale, respectiv a admis contestațiile în anulare, indiferent dacă acestea au fost formulate de către inculpați sau de către D.N.A., și a dispus reluarea apelului în fața unui complet legal constituit.
Dosarul în care este cercetată Elena Udrea este singurul dosar care a primit o soluție diferită, fapt care nu poate fi tolerat într-un stat care se vrea a fi de drept și nu „de drepți".
Simpatiile sau antipatiile față de persoana Elenei Udrea pot fi exprimate, cel mult, în cadru privat, la o șuetă, în nici un caz oficial, în cadrul unor complete de judecată care ar trebui să pronunțe doar soluții legale, soluții care să aibă corespondent exclusiv în dispozițiile legale incidente, în probele administrate legal și în reala situație de fapt, nicidecum în simpatiile sau antipatiile pe care membrii completelor de judecată le nutresc față de o persoană sau alta.
Din cauza dorinței nelegale ca Elena Udrea să nu cumva să scape din cauza intervenirii prescripției speciale, judecătorii Înaltei Curți, nu doar că s-au discreditat personal, dar au discreditat ideea de justiție prin întrebările preliminare pe care le-au adresat CJUE pentru a identifica dacă există vreo modalitate de a nu da relevanță Deciziei nr. 685, pronunțată de către Curtea Constituțională, la data de 07.11.2018.
Deși CJUE nu a definit „riscul sistemic", a soluționat trimiterea preliminară a Î.C.C.J. admițând că, dacă există acest „risc sistemic de impunitate" care le-ar da posibilitatea persoanelor cercetate să scape de răspunderea penală datorită intervenției prescripției speciale, atunci Instanța Supremă ar putea să aplice „pe sărite" sau „din când în când" deciziile Curții Constituționale, deși acestea sunt general obligatorii, potrivit Constituției României.
Este important de subliniat faptul că, pentru a pronunța această soluție scandaloasă, CJUE a avut în vedere Decizia MCV 2006/928/CE, decizie care, chiar dacă nu ar fi caducă, nu s-ar fi aplicat în nici un caz instanțelor naționale ci doar legislativului și/sau a executivului !
Chiar și în această situație, Înalta Curte de Casație și Justiție a ales să pronunțe a doua soluție consecutiv nelegală împotriva Elenei Udrea și a celorlalte persoane care au fost cercetate în acest dosar.
Astfel, Elena Udrea și celelalte persoane care au fost cercetate în acest dosar, au fost trimise după gratii, în executarea unei pedepse profund nelegale deoarece:
1. Soluția definitivă prin care inculpații din dosarul „Gala Bute" au fost condamnați, a fost pronunțată de un complet nelegal constituit.
Fiind mai presus de orice dubiu faptul că un complet nelegal constituit nu poate pronunța o soluție legală, cu atât mai puțin de condamnare, se naște întrebarea legitimă: S-au gândit cei 4 membri ai completului de judecată care au decis respingerea contestației în anulare la faptul că, respingând contestația în anulare, nu doar că încalcă Constituția pe care au jurat să o respecte, dar au privat toți inculpații din acest dosar de dublul grad de jurisdicție din moment ce nu au avut șansa de a fi judecați în apel de un complet legal constituit?!?
2. Fiind judecați de un complet nelegal constituit în apel, decizia nu poate fi decât nulă de drept, motiv pentru care inculpații trebuia să aibă dreptul de a-și formula apărările în fața unui complet legal constituit.
3. Persoanele care au fost cercetate în acest dosar au fost trimise după gratii după ce au fost judecate doar de prima instanță, fără a avea dreptul la judecarea cauzei în apel, în fața unui complet legal constituit.
Din cauza acestui fapt, toate persoanele cercetate în dosarul „Gala Bute" au fost private de dublul grad de jurisdicție, fapt care ar trebui să pună pe gânduri și cel mai înfocat #rezistent !
4. Cei 4 judecători care au ales „să ia lumină de la CJUE" au făcut-o nelegal, alegând să ignore Constituția și să nu dea eficiență deciziilor general obligatorii ale Curții Constituționale.
Dacă Înalta Curte ar fi decis legal, ca în toate celelalte cazuri, admiterea contestației în anulare și reluarea apelului în fața unui complet legal constituit, nimeni nu ar mai fi avut nimic de obiectat chiar dacă noul complet care ar fi soluționat apelul ar fi găsit-o la fel de vinovată sau chiar și mai vinovată pe Elena Udrea și ar fi pronunțat o condamnare chiar și mai mare.
La fel de adevărat este faptul că, dacă ar fi avut parte de o judecată corectă, în fața unui complet imparțial, atât Elena Udrea, cât și alți inculpați din dosar puteau obține soluții de achitare.
Pentru a sublinia încă o dată precaritatea deciziei pronunțate joi de către Î.C.C.J., precizez faptul că instanța de apel legal constituită ar fi avut tot timpul din lume, atât să o condamne la orice pedeapsă dorea pe Elena Udrea sau să o achite, prescripția specială intervenind doar în anul 2025 pentru unele fapte și în 2026 pentru celelalte fapte.
Din cauza „dorinței arzătoare" , evident, nelegale, de a o vedea cât mai repede după gratii pe Elena Udrea, Înalta Curte de Casație și, uneori, de Justiție, a transformat-o pe Elena Udrea în deținut politic, decizia în urma căreia a fost azvârlită după gratii având în vedere considerente care numai legale nu pot fi.
Av. Florin Constantin Durgheu
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu