De ce rezerva de valute a scăzut cu 700 milioane de Euro

• Tweet

După ce, la sfârşitul lui octombrie, BNR semnalase public creşterea substanţială a stocului de valute, de peste două miliarde şi jumătate de euro, în noiembrie a raportat o scădere de şapte sute de milioane de euro, de la 46,3 miliarde la 45,6 miliarde de euro. Interesul, în spaţiul public, a fost de suspiciuni... deşi explicaţiile date de banca centrală, în comunicatul oficial, privind provenienţa diferenţei de şapte sute de milioane de euro, sunt clare şi exacte.

Voi detalia. În noiembrie, în conturile din rezerva valutară internaţională, au intrat 2,2 miliarde de dolari. Din două surse: 1) modificări ale stocului rezervelor minime obligatorii deţinut de băncile comerciale la Banca Centrală; 2) alimentarea contului Ministerului de Finanţe de către Comisia Europeană. În acelaşi timp, au ieşit 2,9 miliarde de euro (mai mult faţă de intrări cu exact şapte sute de milioane) cu două destinaţii:

1) modificări ale rezervelor minime obligatorii; 2) plăţi reprezentând rate şi dobânzi în valută în contul datoriei publice. NB. Atrage atenţia punctul 2, unde la totalul ieşirilor suma de 1,7 miliarde de euro este reprezentată de rambursarea emisiunii de obligaţiuni a Ministerului de Finanţe, denominate în euro. De unde atunci suspiciunile de vreme ce apare indubitabil în comunicat că BNR nu a intervenit în piaţa valutară pentru susţinerea monedei. Pentru că - pur şi simplu - nu a fost nevoie !

Ce ar fi putut, totuşi, să inducă suspiciuni!?

În primul rând, contextul global! Lumea, de la un capăt la altul, e agitată. Inflaţia înrădăcinată, care se încăpăţânează să treacă în al treilea, fără vreun gând de a ieşi din arenă, plus războiul din Ucraina, ce se prelungeşte, plus zguduirile puternice din pieţele financiare globale... alcătuiesc o combinaţie ce pare să nu lase loc pentru excepţii cum este stabilitatea pieţei valutare româneşti. Mai ales că mari economişti ai lumii, între care Karmen Reinhard de la Harvard, au invocat istoria nu pentru simple aduceri aminte ci pentru a citi în trecut ce ne aşteaptă în viitor. Notând că rareori, în istorie, confruntarea cu inflaţii mari s-a soldat cu creşteri economice. De cele mai multe ori au urmat recesiuni, şomaj, căderi monetare. Cum rezistă leul fără susţinere? Guvernatorul BNR, glumind, a răspuns: „Şi eu mă mir cum rezistă?"...

În fiecare zi, la "13 fix", BNR comunică lista cursurilor de schimb. Sunt cotate, în această listă, 30 de valute, începând cu dolarul australian şi încheind cu bahtul thailandez. Fără să lipsească dolarul american, lira sterlină, yenul japonez ... inclusiv moneda unică a celor

19 ţări din zona euro. Desigur, cursurile sunt preţuri de piaţă, practicate efectiv în tranzacţiile zilnice, pe care BNR le calculează, le garantează autenticitatea şi le comunică. Dar în niciun caz, şi în nicio împrejurare, nu le stabileşte... cum, după 31 de ani de funcţionare a pieţei noastre valutare, mai comunică unii formatori de opinie.

În listă, cursurile - pereche lângă pereche, leu-euro, leu-dolar american, leu-liră sterlină...până la poziţia 30, înscriu realitatea fiecărei zile. 4,9126 - cursul de ieri leu-euro al pieţei valutare este reprezentativ pentru ce înseamnă în decembrie un curs şi o piaţă stabile. O consecvenţă notabilă: din noiembrie până la începutul lui decembrie, performanţele leului sunt în creştere şi nu în scădere.

În ciuda acestei evidenţe, si-a făcut loc în dezbaterea publică o doză de neîncredere cu privire la performanţele leului în competiţia cu moneda unică europeană. Pentru că, în istoria pieţei noastre valutare, spre sfârsitul anului, prin noiembrie şi până la sfârşitul lui decembrie, în cei mai mulţi ani, leul se deprecia semnificativ. Şi iată că, acum, tocmai într-o conjunctură dramatică, nu doar că e stabil dar nici nu dă semne că s-ar putea destabiliza. Pe piaţa valutară, prezenţa BNR e permanentă. Începând cu calibrarea liniei adecvate a dobânzii de politică monetară şi continuând cu dozajul optim al cantităţilor de lei cu care operează băncile, cu cotele rezervelor minime obligatorii şi, nu în ultimul rând, cu asigurarea unor raporturi corecte bănci-bănci şi bănci-clienţi. Astfel de intervenţii, care de altfel sunt la vedere, s-au produs şi se produc în raport direct cu cerinţele de pe pieţele financiare şi au făcut ca raportul leu - euro să fie sustenabil.

Desigur, atât pieţele, cât şi publicul manifestă un interes sporit pentru intervenţiile ce nu sunt la vedere şi despre care nicio bancă centrală din lume nu dă, de regulă, detalii. Am în vedere momentele în care banca noastră centrală îşi activează rezerva internaţională; în speţă, vinde sau cumpără valută pentru a echilibra cursul de schimb. În noiembrie n-a făcut-o! Textul raportului este clar în acest sens. În decembrie nu are motiv s-o facă.

Cum s-a ajuns la un astfel de rezultat? Răspunsul vine pe un itinerariu lung, început cu 31 de ani în urmă - când a fost deschisă piaţa valutară - şi continuă în prezent. In tot acest timp, cursul valutar leu-euro a fost calibrat să transmită zilnic un dublu mesaj. Unul obiectiv, care exprimă puterea de cumpărare a monedei noastre în arena valutelor. Altul subiectiv, determinat de conjuncturi şi de un întreg complex de factori economici, financiari, sociologici şi psihologici. Şi, totodată, să dea „ora exactă" în întregul proces economic, să exprime corect starea balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi, şi în acelaşi timp să înfăţişeze exact raporturile pieţei valutare cu mişcarea reală a preţurilor de producţie şi, mai departe, a preţurilor de consum.

Adrian Vasilescu