De ce centru dreapta modern și de ce acum?
Postat la: 12.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Când am primit votul colegilor mei pentru funcția de președinte al USR, am spus că voi conduce un partid de centru dreapta. Afirmația a trecut puțin băgată în seamă la vremea respectivă pentru că prioritățile de politică națională au împins-o, cumva firesc, în umbră. Aveam atunci, ca și acum în bună măsură, o luptă uriașă de dus cu un PSD ajuns la dimensiuni uriașe și cu o agendă mai apropiată de aceea a unui regim autoritar în curs de instalare decât cu vreo ideologie care trebuia combătută.
Lupta noastră e cu atât mai complicată cu cât, dacă vă uitați la actualul parlament, nu o să găsiți niciun partid care nu a fost parte sau nu a făcut, la un moment dat o alianță, coaliție sau parteneriat cu PSD. Cine nu vede asta, nu poate înțelege exact mesajele pe care Alianța USR-PLUS, eu personal, le-am dat în acești ani.
Din poziția noastră de partid venit din rândurile societății civile aveam și avem o misiune deloc ușoară, aceea de a prelua agenda oamenilor care ne-au trimis acolo și a o susține cu toate puterile noastre în toate instanțele în care noi putem influența jocul de putere. Iar agenda oamenilor cere un stat suplu și funcțional, empatie și, mai ales, pricepere în a transforma idei și intenții în decizii reale de poltici publice.
Și aici mă întorc la recenta decizie a colegilor mei de a poziționa partidul ca unul de centru dreapta modern. Propunerea îmi aparține, dar fără votul într-o covârșitoare majoritate al membrilor USR, lucrul ăsta nu s-ar fi întâmplat. Am făcut această propunere înainte de două runde importante de alegeri, știind că după patru ani de zile de creștere și maturizare a venit pentru noi momentul confirmării. Au fost de acord cu mine 91 la sută dintre cei care au votat la o participare care a depășit din punct de vedere alt numărului orice alt exercițiu de consultare internă desfășurat până acum.
Ceea ce puțină lume a remarcat a fost faptul că USR s-a comportat tot timpul ca un partid de centru dreapta. Cine vrea să verifice lucrul ăsta o poate face urmărind nu numai propunerile noastre de politici publice ci și acțiunile concrete ale parlamentarilor noștri, ale consilierilor locali, ale liderilor de filiale.
Nu schimbăm direcția. O consolidăm.
În jocul acesta, în care cei doi elefanți bătrâni și înrăiți care sunt PSD și PNL vor să nu mai lase loc nimănui, USR și-a ales poziția incofortabilă dar cinstită. Aceea de a nu accepta jocul lor, de a se poziționa pe bază de principii și nu de calcule meschine și de a-și crea propriul drum.
Asta este atitudinea care ne-a făcut să cerem anticipate înaintea oricui - ceea ce văzusem noi, văzuseră toate partidele - un guvern minoritar cu o majoritate adversă nu poate face mare lucru. Diferența dintre noi și ei e banală dar esențială - noi am spus-o. Pentru că le suntem datori oamenilor cu un discurs cinstit.
Și le suntem datori cu o garnitură de politicieni capabilă să nu uite de unde a plecat. Eram 2000 de oameni când am devenit președinte USR, astăzi suntem peste 20,000. Și creștem în continuare. Totul pe un discurs care tot timpul a fost în zona pe care referendumul intern a consfințit-o recent: centru dreapta modern.
Nu poți pretinde onest că dreapta românească poate fi reprezentată de oameni care nu s-au sfiit să guverneze cu Dragnea și Ponta. Afirmația asta este la fel de adevărată ca și aceea care spune că nu poți pretinde că există stânga în România pentru că există PSD. Oricine se dă un pas înapoi poate vedea limpede că singura doctrină a partidelor vechi e puterea deținută și exercitată cinic, doar de dragul exercitării ei și al profitului personal. Niciodată în folosul oamenilor.
Va veni o zi, probabil, în care sectoarele de stânga din societate vor avea curajul și inteligența de a nu pretinde că sunt reprezentate de conservatorismul autoritarist al PSD. Deocamdată clarificarea aceasta există doar pe dreapta și e doar o chestiune de timp până când PNL va înțelege că nu poate fi în același timp și dreapta și partener al PSD. Procesul pare să fi început însă, rămâne de văzut dacă liberalii vor avea curajul să îl ducă la capăt. Pentru că, dacă vor avea acest curaj, vor găsi în noi un partener. Până atunci noi ne vedem de drumul nostru. Un drum pe care sunt deja sute de mii și chiar milioane de români care ne-au dat votul lor la ultimele runde de alegeri.
Vor fi și mai mulți însă asta depinde doar de noi.
Am primit multe reacții pozitive după ce am anunțat rezultatul referendumui intern. Foarte multe. Am primit și ironii și, ironic este că multe veneau de la cei care ne reproșau că nu avem o poziționare doctrinară clară. Suma acestor reacții e clar pozitivă, dar nu o să avem niciodată pretenția că putem mulțumi pe toată lumea. Dacă am spune așa ceva, ar însemna că facem ceva greșit. Ceea ce facem și facem bine e să ne continuăm neabătuți drumul către clădirea un Românio moderne și sincronizate cu occidentul din care am făcut întotdeauna parte.
Știu bine că nu ne va fi ușor, dar România, până la urmă, nu a fost făcută de oameni care au stat deoparte.
Dan Barna - președinte USR
(preluat de pe jurnalist.ro)
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu