Dan Barna o fi penal?
Postat la: 15.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

La finele anului trecut, vicepremierul Dan Barna - copreședintele USR-Plus - declara ferm convins că referendumul cetățenesc "Fără penali în funcții publice", al cărui inițiator este, fiind inclus în programul de guvernare, se află la Senat și va trece fără probleme, urmând a fi organizat imediat ce vom scăpa de Covid-19.
Cum însă pandemia nu dă semne de retragere, iar noile restricții abia au intrat în funcțiune, referendumul pare tot mai îndepărtat. Până atunci însă a apărut surpriza că tocmai inițiatorul demersului politic, intransigentul Dan Barna, a fost citat săptămâna trecută la Departamentul de Luptă Anti Fraudă (DLAF), în dosarul deschis deocamdată in rem. Potrivit declarației sale de după această vizită la DLAF, "dialogul a fost civilizat", cu întrebări "destul de banale", nu s-a ajuns la nici o concluzie, "dar inspectorii și-au notat ce-am spus și au zis că nu au nici un fel de probleme. Lucrurile sunt clare".
Povestea e veche de aproape doi ani, semnalată fiind de o anchetă a Rise Project, în urma căreia DNA a declanșat urmărirea penală in rem, cazul fiind preluat ulterior de DLAF, deși Barna însuși ceruse ca dosarul să fie trimis la DNA, "ca instituție apolitică". Solicitarea liderului USR-Plus considera, deci, că Departamentul Anti Fraudă, fiind subordonat direct guvernului, este un organism strict politic , coordonat la vremea aceea de Toni Greblă, secretarul general al Cabinetului. Mai mult chiar, Dan Barna soma imperativ guvernul și DLAF "să înceteze circul" și să trimită toate documentele la DNA.
Timpul a trecut însă, dosarul a rămas tot la instituția din subordinea guvernului, care este acum unul al coaliției de dreapta, fiind condus de premierul Florin Câțu. Nici Toni Greblă nu mai e la Palatul Victoria, DLAF e exact aceeași, cu conducerea neschimbată, dar iată că vicepremierul Dan Barna nu mai simte nevoia să ceară trimiterea la DNA. Dimpotrivă, se declară bucuros că, în sfârșit, a fost invitat (deci nu citat), că nu a avut loc o audiere, ci doar un... interviu, că nu a dat o declarație scrisă, de vreme ce procurorii "și-au notat" și că, ar trebui să înțelegem, toate-s bune și frumoase, inclusiv angajarea în funcția de croitoreasă a surorii sale, la firma necăjitelor plătite cu bani europeni pe un proiect de incluziune socială.
Nu vă sună cam ciudat, ca să nu spun de-a dreptul comic?! Trec peste faptul că în materialul Rise Project firma antreprenorului Dan Barna era acuzată de o serie întreagă de alte eșecuri similare, care ar fi condus la un prejudiciu de câteva milioane de bani europeni, dar sunt de părere că actualul vicepremier comite o imensă eroare când nu cere din nou trimiterea dosarului la DNA! De ce cred asta? Simplu, pentru că mă uit puțin în urmă, la întâmplările care au precedat "invitarea" lui Dan Barna la "interviul" de la DLAF. Nu cumva el însuși a sărit în apărarea lui Vlad Voiculescu, punându-l în gardă direct pe premierul Câțu, că orice decizie de remaniere a ministrului sănătății se va solda cu sfârșitul coaliției?! Și nu cumva tot el a mai sărit o dată, zilele trecute, să-l scuze pe același ministru pentru publicarea datelor privind vaccinarea, justificându-i demersul prin imperativul transparenței, promovat nu-i așa chiar de USR-Plus?!
Și-apoi, în chiar preziua invitării sale la DLAF, Dan Barna a mai stârnit o mare supărare, declarând la o conferință că marea problemă a României nu reprezintă corupția, care este o porcărie marginală: " Nu vorbesc de corupție, de porcării. Alea au rolul lor, sunt marginale în realitate. Nu e o problemă!" Și, cum spuneam, exact a doua zi, Dan Barna a fost invitat la interviul de la la DLAF, după doi ani de când s-a declanșat cercetarea în dosarul amârâtei croitorii de la Sibiu. Deocamdată in rem, dar nu poți să nu te întrebi și dacă, în condițiile date, nu cumva Dan Barna n-o ajunge și penal?! Mai ales că, din câte văd, Dacian Cioloș n-a mai sărit să-i ia apărarea, iar Cristian Ghinea - nici atât!...
Horia Alexandrescu
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu