Curtea de justiție a UE neagă suveranitatea statelor membre

• Tweet

Curtea de Justiție a UE (CJUE) a adoptat o decizie prin care permite oricărui judecător, de la nivel de judecătorie până la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, să nu țină seama de deciziile Curții Constituționale (CCR), respectiv ale instanțelor naționale de contencios constituțional, atunci când ei ar aprecia că acestea din urmă contravin dreptului UE.

Cum CCR și omoloagele sale din celelalte state sunt singurele competente să emită interpretarea oficială a Constituției naționale, urmează că relativizarea obligației de a aplica deciziile lor este egală cu relativizarea caracterului obligatoriu al Constituției ca lege fundamentală a statului-națiune și expresie a contractului social încheiat de membrii națiunii prin reprezentanții lor împuterniciți. În cazul României, Constituția a fost validată prin referendum de întregul popor român, a cărui decizie suverană este acum infirmată de CJUE.

Să nu ne lăsăm înșelați, așadar! Nu deciziile CCR sunt vizate, ci însăși Constituția României. Or, negarea supremației Constituției este același lucru cu negarea existenței statului român ca entitate politică independentă și suverană. Iată efectele formale ale deciziei CJUE și la ele trebuie să ne raportăm. Decizia a trezit entuziasmul nerușinat al magistraților #rezist, precum și al politicienilor USR, organizația politică a acestei mișcări antidemocratice și antinaționale.

Astfel, judecătorul Cristi Danileț a salutat împrejurarea că, prin decizia sa, CJUE oferă judecătorilor „independența" în raport cu CCR, trecând cu vederea faptul că asta înseamnă, de fapt, „independența" față de ordinea constituțională a României, adică scoaterea sistemului judiciar în afara acestei ordini și lăsarea ei fără apărare judiciară. Or, când ordinea constituțională este negată, însăși independența statului este negată. Observăm deci că, pentru cel puțin unii dintre judecătorii români, este acceptabil, dezirabil și chiar indispensabil ca independența judecătorilor să fie obținută pe seama independenței statului ai căror magistrați pretind a fi.

O asemenea declarație este suficientă pentru scoaterea din magistratură a numitului Danileț, precum și a tuturor celor care se pronunță în același fel, precum și scoaterea în afara legii a organizațiilor lor de tip asociativ. România nu poate tolera ong-uri care se pronunță împotriva independenței și suveranității ei, cooperând cu cei care le neagă.

În același sens s-a manifestat și fostul ministru al justiției userist, Stelian Ion, avocat de mâna a doua, așa zis absolvent de studii juridice. Dacă, însă, Danileț a văzut lucrurile dintr-o perspectivă defensivă, susținând că de acum judecătorii care refuză respectarea Constituției (astfel cum este ea interpretată de CCR, ca instituție creată de însăși legea fundamentală ca principal garant al respectului pentru aceasta) nu vor mai putea fi sancționați disciplinar, Ion o face cu agresivitate cerând tragerea la răspundere a judecătorilor CCR care prin hotărârile lor au condus la „încălcarea dreptului UE". Această cerere este susținută, chipurile, principial, probând zicala că „prostul savant este mai prost decât prostul ignorant". „Când am intrat în UE ne-am asumat și obligații pe care trebuie să le respectăm; nu putem fi membri ai UE fără să îi respectăm regulile" - spune avocatul USR.

Evident că atunci când am intrat în UE ne-am asumat obligații care trebuie respectate. Printre acestea nu se numără și renunțarea la supremația Constituției noastre. Asta ar vrea CJUE și patronii săi oculți, care lucrează și prin „coloana a cincea" formată, printre alții, din batalioanele USR.

Obligațiile ni le-am asumat în schimbul obținerii unor drepturi; drepturi care, la rândul lor, au obligații corelative în sarcina instituțiilor europene și celorlalte state membre ale UE. Printre aceste obligații este și respectul pentru supremația constituțiilor naționale. Ceea ce implică, o repet, respectul absolut pentru deciziile Curților Constituționale.

Nu ni se poate cere, deci, să executăm obligații pe care nu ni le-am asumat și nici să renunțăm la drepturi pe care le-am obținut și / sau păstrat. Abia cine ar cere asta în numele UE încalcă tratatele constitutive ale acesteia (cărora li se integrează și acordurile de aderare încheiate cu noii membri); dacă cel care o cere este român, el este ori nebun ori trădător, și legea română conține terapii adecvate ambelor situații.

Fără intra din nou în detaliile analizei juridice referitoare la raportul dintre Constituția României și legislația europeană (am prezentat cu trei ani în urmă o comunicare pe această temă la o conferință internațională de drept și am publicat cu doi ani în urmă un studiu amplu în revista Dreptul, ideile expuse acolo fiind, între timp confirmate de alți autori) mă limitez la a atrage atenția asupra unor aspecte de logică juridică elementară în atenția celor care s-ar putea lăsa seduși de aberațiile „cristi danileților", „stelian ionilor" și ale altora făcuți din același aluat.

Tratatele constitutive ale UE, precum și acordurile de aderare la UE, au putut intra în vigoare numai întrucât au fost ratificate de parlamentele statelor membre. Ratificarea a fost posibilă numai în măsura în care actele supuse ei erau compatibile cu constituțiile statelor naționale ratificante. Altminteri UE, astfel cum este ea astăzi, nu ar fi putut fi creată și apoi nu ar fi putut include noi membri. Pe cale de consecință, conflictul între dispozițiile tratatelor constitutive ale UE și cele ale constituțiilor naționale este exclus. Ele ar putea apărea numai în cazul modificării unora dintre ele, dar aici avem o altă ipoteză, reclamând o altă discuție.

Atât tratatele constitutive ale UE cât și Constituția României (constituțiile statelor membre, în general) sunt sursa legislației și a instituțiilor europene, respectiv a legislației și instituțiilor românești / naționale.

CJUE a fost creată prin Tratatul UE (TUE), care i-a atribuit și competența de a interpreta legislația UE și conformitatea legislației interne a statelor membre cu dreptul UE, dar nu și pe aceea de a emite interpretarea oficială (general obligatorie) a constituțiilor naționale. Aceasta din urmă cade în competența exclusivă a CCR (adică a instanței naționale de contencios administrativ), așa cum o dispune Constituția națională și cum nu o contrazice TUE. CJUE poate, deci, cenzura legislația națională infra constituțională, dar nu și deciziile CCR ca unică instanță îndrituită să precizeze înțelesul normelor cuprinse în Constituție. Așa au convenit statele membre care au creat UE sau au aderat la ea, iar CJUE, la rândul său creată de ele, nu poate trece peste înțelegerea lor.

În concluzie, judecătorii CCR nu pot încălca dreptul UE, cum pretind juriștii USR, pentru simplul motiv că dreptul UE trebuie să se alinieze la dispozițiile Constituțiilor naționale, al căror conținut instanța națională de contencios constituțional îl explică cu caracter general obligatoriu. Nici Constituțiile naționale nu pot intra în conflict cu tratatele constitutive ale UE, deoarece cele din urmă au fost puse din start în concordanță cu cele dintâi. Cum UE a fost creată de statele membre și nu invers, dacă interpretările date Constituției naționale de către instanța națională competentă și cele date de CJUE dreptului european conduc indirect la unele contradicții, ceea ce prevalează este interpretarea de drept constituțional, iar nu interpretarea de drept convențional.

Tratatele constitutive ale UE reprezintă acordul de voință al statelor fondatoare / membre și cel mai mic numitor comun al constituțiilor acestora. Dacă se dorește altceva, statele membre trebuie să se înțeleagă între ele și / sau, după caz, să își modifice constituțiile. CJUE nu o poate face în locul lor.

Ceea ce se întâmplă în prezent cu ceea ce apare a fi un conflict între CJUE și CC nu este o problemă juridică, ci una politică. CJUE, la comanda ocultei eurocrate și în folosul unei oligarhii globaliste încearcă să transforme UE în ceva pe care statele membre nu l-au dorit sau în legătură cu care nu s-au putut înțelege. Avem de a face cu o încălcare a tratatelor constitutive ale UE, ceea ce are a fi discutat, însă, nu în dreptul european, ci în dreptul internațional.

Împotriva deciziei CJUE nu există posibilitatea unui apel. Tratatele UE nu îl prevăd. De asemenea, nici o altă instituție a UE nu are competența de a revizui deciziile CJUE. Pe de altă parte, încălcarea tratatelor UE de către CJUE nu trebuie să ajungă a fi cauza ieșirii din uniune. Mult mai corect este să se pună limite abuzurilor CJUE prin folosirea pârghiilor politice, decât să se dezmembreze uniunea din cauza unor judecător iresponsabili care, cel mai probabil, dacă nu sunt loviți de paranoia, execută orbește ordinele unor forțe oculte. Părăsirea UE este ultima soluție și ea nu poate avea drept primă cauză miopia și derapajele CJUE.

În aceste condiții se impune convocarea urgentă a unei conferințe interguvernamentale (precum aceea în cadrul căreia au fost convenite și semnate actualele tratate constitutive ale UE) care să ia în discuție situația și să stabilească măsurile necesare spre a se pune capăt atacului la adresa suveranității statelor membre prin neobservarea limitelor în care acestea au delegat instituțiilor uniunii exercițiul unora dintre atributele suveranității lor.

Consiliul european are capacitatea de a convoca o asemenea conferință. Statele membre - în orice caz, România - o pot și trebuie să o facă. În acest sens, guvernul român ar putea beneficia de solidaritatea altor guverne, precum cel maghiar, polonez, spaniol și nu numai.

Pasivitatea guvernului român în fața unei asemenea agresiuni la adresa Constituției României, ca să nu mai vorbim despre ipoteza de a accepta conformarea la deciziile CJUE, frizează complicitatea la trădare.

Până la declanșarea unei acțiuni externe a executivului român, este de așteptat și poziția oficială a CSM. Forul suprem al magistraților le va permite, oare, acestora să încalce deciziile CSM? Îi va sancționa el pe judecătorii care respectă aceste decizii, aliniidu-se celor care participă la subminarea suveranității naționale? Va accepta ca unii judecători să respecte deciziile CSM și alții să le ignore, ceea ce va duce la haos și insecuritate judiciară, precum și la impredictibilitate legislativă?

Decizia CJUE la care ne referim, indiferent de considerentele ei, încercând negarea supremației constituțiilor naționale și subminarea suveranității statelor membre, dă și o lovitură teribilă coeziunii politice a UE. România ar trebui să pună de îndată o întrebare simplă tuturor celorlalte state membre ale UE: „Sunteți gata să renunțați la supremația Constituției voastre în relația cu dreptul UE?" Sunt convins că răspunsurile primite vor oferi o excelentă bază pentru convocarea conferinței interguvernamentale și pentru discuțiile de purtat în cadrul ei.

Vor pune oficialii români această întrebare și vor cere convocarea conferinței interguvernamentale necesare pentru apărarea Constituției pe care au jurat? Deocamdată asta rămâne un mister. A nu o face, înseamnă încălcarea jurământului pe care l-au prestat chiar cu mâna pe Constituție. Adică un act de trădare patent, pentru care, mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta, vor răspunde. Dacă nu vor răspunde va însemna că statul român a dispărut, CJUE reușind să transforme UE dintr-o uniune de state, într-o uniune de teritorii.

Adrian Severin