Cum vorbim și cum scriem în "România educată"?

• Tweet

În România promisă de președintele Klaus Iohannis încă de acum opt ani, în așa-numita „Românie educată", stânga nu știe ce face dreapta. Și invers. Capul statului nu a fost în stare nici măcar să stabilească un contact normal între Academia Română și cetățenii acestei țări. Limba română vorbită și scrisă se modifică pe criterii științifice, în timp ce cetățenii habar nu au. Și astfel se creează două limbi paralele, scrise și vorbite.

Dacă fraza de mai sus este destul de dificil de înțeles, nu este vina mea. Nu am făcut altceva decât să încerc să explic cât mai succint prăpastia care se creează pe zi ce trece între limba română vorbită și scrisă, conform preceptelor Academiei, și limba română vorbită și scrisă în stradă, acasă, în școli, în mediul universitar și în cel jurnalistic. Concret, spre cinstea lui, Institutul de Lingvistică al Academiei Române actualizează din când în când normele limbii prin noi dicționare ortografice, ortoepice și morfologice. Fiecare ediție este de fapt un îndreptar. Sau, ca să folosesc un termen modern, intrat și el de curând în vocabularul scris și vorbit, o updatare. În ultima ediție, de pildă, apar foarte multe cuvinte noi, englezisme în general, adoptate în mod oficial, dar și practic în limba română scrisă și vorbită. Și, în baza unor studii științifice, efectuate cât se poate de temeinic, se modifică și forma unor cuvinte românești. Cum ar fi de pildă modul în care de acum încolo trebuie să scriem, dar și să pronunțăm cuvinte ca „așează" și „înșeală", în noua formulă acceptată de Academie.

Asemenea schimbări sunt destul de numeroase. Cum spuneam, ele se justifică în baza unor studii sistematice, complexe și cât se poate de raționale. Dar un nou dicționar este un document extrem de voluminos și care, firește, nu este accesibil din acest motiv oricui și cu atât mai puțin nu este nici ușor de procurat și nici ieftin de cumpărat. Și nici ușor de parcurs. Pentru a conforma în mod dinamic limba română scrisă și vorbită perceptelor într-o continuă și firească schimbare ale Academiei Române, mai este necesar ceva. O verigă care astăzi lipsește. Mai este necesar sau chiar obligatoriu ca cetățenii obișnuiți, începând cu elevii și studenții, să fie încunoștințați în mod operativ asupra acestor schimbări, să fie ajutați să le înțeleagă și să le asimileze rapid. Așa cum se întâmpla în „vremurile de tristă amintire ale regimului comunist". În acele vremuri de tristă amintire, în care a fost generat fenomenul de alfabetizare în masă a populației și în care a fost generalizat învățământul gratuit și obligatoriu, la care au avut acces toți copiii. În acele decenii în care, din punct de vedere ideologic și democratic, România a avut mult de suferit, românii au avut acces totuși la educație. Și atunci când același Institut de Lingvistică al Academiei Române schimba în mod necesar regulile jocului, în scurt timp învățământul de toate gradele se conforma , dascălii erau cu promtitudine informați asupra schimbărilor survenite și, la rândul lor, îi informau pe elevi și pe studenți. Presa, la rândul ei, era avizată.

Astăzi, acest mecanism nu mai există. Există doar un proiect de țară lansat în urmă cu opt ani de un președinte abulic, cel puțin în raport cu propriile obiective, un proiect de țară măzgălit pe câteva pagini de hârtie și care, sub nicio formă, nici măcar în părțile lui bune, rezultate în urma unor consultări la care au participat sute de intelectuali, nu a fost materializat în vreun fel. Ei bine, nici președinele, niciunul dintre colaboratorii acestuia și cu atât mai puțin ministrul traseist al Educației, Sorin Cîmpeanu, nu au mișcat niciun deget pentru ca schimbările solicitate de Institutul de Lingvistică al Academiei Române să devină în vreun fel cunoscute. Și astfel Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Romane (DOOM), indiferent de ediția lui, a rămas o mare necunoscută pentru cei mai mulți dintre concetățenii mei. Și, în ultimă instanță, și pentru mine. În absența unor demersuri, care să facă legătura între România reală și schimbările produse de Academie, vă mărturisesc că eu unul nu mai știu cum să scriu. Cum să scriu corect. Și dacă eu nu mai știu, ce pot înțelege cititorii mei? În definitiv, până la un punct, un ziarist este un model și prin felul în care scrie și se exprimă. Extrapolând, aceeași situație, încă și mai gravă de fapt, este în ceea ce îi privește pe dascăli. Dacă nici dascălii nu mai înțeleg nimic, pentru că pur și simplu lipsește mecanismul de natură să creeze legătura ombilicală între ei și Academie, atunci și ei vor scrie și vor vorbi inadecvat, neconform dicționarului oficial editat de Academia Română și, la capătul tunelului, elevii și studenții vor continua și ei să meargă pe o linie paralelă, care în final reprezintă un drum închis. O linie moartă.

Și iată cum, într-un mod extrem de concret, un proiect prezidențial de țară a eșuat, iar rezultatul constă în existența a două limbi paralele. Limbi paralele într-un stat paralel. Sub înaltul patronaj al președintelui României. Să ne fie la toți rușine. Așa ar trebui să spună generațiile cărora le predăm în mână această țară.

Sorin Rosca Stanescu