Cum va fi domnia lui Charles al III-lea

• Tweet

Charles al lll-lea are cel puțin trei opțiuni la îndemână. Să fie un Rege neangajat, să se schimbe polii de putere ai lumii sau să fie un Rege play-boy. Demisia, în favoarea fiului William, nu intră în calcul. A jurat că va servi patria până la sfârșitul vieții. Un Rege nu-și poate încălca jurământul.

Dacă în perioada interbelică, liderii SUA erau considerați băieții proști ai Angliei, Regina Elisabeta II-a i-a lăsat pe yankei să zburde. De pomină a rămas vizita lui George W Bush la Buckingham, din 2001, când președintele american și-a „parcat" flotila și blindatele de securitate pe pajiștea, atât de îndrăgită de Majestatea Sa. Bocancii trupelor de securitate au călcat flori unice în lume, îngrijite cu delicatese de însuși Suverană.

Mama Regelui Charles al III-lea a întrebat guvernul britanic cine repară distrugerile? Tony Blair și-a asumat costurile necuviinței "partenerului strategic."

Regele Charles al III-lea (corect românește ar fi Carol al III-lea) moștenește un prestigiu împovărător, ca să nu mai vorbim despre criza de imagine publică de după desele scandaluri amoroase. Înainte de Marea Trecere a Suveranei, avea sub 10 % cotă de încredere. Dacă nu schimbă modul de abordare al relațiilor de putere interne și internaționale, va fi zdrobit de șenila globalistă și va lăsa porțile deschise hoardelor invadatoare. Trepădușii progresiști au două ținte: tronul britanic și tronul Papei.

Charles, ca rege, nu-și va mai putea permite pedanterii ecologiste sau puzderia de organizații caritabile. El va trebui să modernizeze Monarhia britanică, în sens de instituție.

Am lansat această provocare pe mai multe canale media. Analiști din zorii ascunși ai pădurilor au sărit ca arși, clamând că Regele trebuie să fie expectativa in personam. Să adopte o stare vegetativă! Încă nu au primit brief-ul corect de la stăpânii lor nord-altantici?

N-am spus că noul Rege trebuie să tragă fibra optică prin Palatul Regal sau să introducă 5 G, pentru ca patrupedele să fie live (în studiourile Deep-state-ului), Nino, Nino. Elitele britanice nu vor consimți prea mult timp dominația băiatului prost de peste Ocean. Există demult o tensiune. Să nu uităm că serviciile secrete britanice sunt cele mai performante din lume. Doar n-o să lase ei americanilor supremația Intelligence-ului. Colaborarea dintre CIA, FBI și MI5, MI6 este informală. Nu există obediențe. Bretonii au colonizat continentul american după anul 1700. Să nu uităm, dar nici vorba părintească: „eu te-am făcut, eu te-omor."

Orice moment de slăbiciune a administrației americane va fi preluat de cei numiți "the Fathers," în folosul umanității.

Și atunci Charles trebuie să fie în joc. Nu mă refer la bazaconia rege-jucător.

Charles al III-lea are atuu-ul vârstei. Nu mai zburdă după fluturi și nici nu va mai veni să caute mătăsurile fine pe la Viscri. Apropo, asta e o altă bazaconie că nouă ne va fi mai bine pentru că el îndrăgește România, declarând chiar că iubește țara noastră. Niciun guvern de la București nu va ști să fructifice această șansă imensă. Oficialii români merg aplecați, oriunde ar fi pe mapamond. N-au coloana susținerii unor demnități adevărate. Nici nu au fost puși să servească un neam, ci pe ei, prestidigitatorii puterilor ascunse.

Modernizarea Monarhiei britanice este necesară, într-un moment de maximă tensiune a civilizației occidentale. Bezmetica atitudine de putere a Administrației Biden trebuie scoasă din priză. Și asta nu se face decât cu gentilețe suverană.

Prin modernizare, nu mă refer la sensul pur al cuvântului, ci la rațiunile constituționale. Charles e diferit de Regina Elisabeta a II-a. E implicat în jocurile de putere. Nu e degajat. Nici n-are aura mamei. Must do-ul său e „implică-te, Majestate!"

Elisabeta a II-a nu și-a folosit atribuțiile. N-avea nevoie. Puterea sa era intrinsecă.

Puțină lume știe că Regele britanic e șeful armatei, capul bisericii anglicane, comandantul suprem al amiralității. Poate dizolva oricând Parlamentul și conduce ședințele de guvern. Mai are rost să ne amintim de forța diplomatică a celui mai înalt tron politic. Modelul său poate fi Eduard al VII-lea, fiul greu de stâpânit al Reginei Victoria, creatoarea Imperiului britanic. La moartea mamei, a devenit un Rege implicat. A făcut adevărate reforme, atât în marina, cât și în armată. A călătorit mult și și-a impus supremația, prin diplomație cu mare talent. Era cunoscut ca "Unchiul Europei." A creat nu doar "Antanta franceză." În relațiile de putere europeane, a folosit cu măiestrie "cheia franceză", punând la punct hazardul imperial prusaco-austriac.

Derutând, a biruit. De la el încoace a început prăbușirea imperiilor europene. Lecția Edward e bine cunoscută. Doar trebuie pusă-n acțiune.

Marile boli ale Occidentului pot fi vindecate doar de un monarh britanic de forță. Ultimul bastion de apărare a tradiției, valorilor și creștinătății. Responsabilitatea sa e maximă. Dar va avea siguri consilieri care să-i prezinte tabloul complet al păguboasei Ordini Mondiale.

Cunoscând inteligența Suveranului, nu se va lăsa păcălit de băieții proști, deveniți mari stăpâni ai lumii.

Brittania poate salva civilizația creștină.

Cât despre situația tensionată de la Vatican, tronul atât de râvnit de progresiști, într-un alt comentariu.

Apostolii întunericului i-au sugerat de mai multe ori Suveranului Pontif să-și dea demisia. Comandamentul Opus Dei, cea mai influentă confrerie de la Vatican, a luat foc, după ce Papa Francisc i-a luat Înaltului Prelat al Ordinului dreptul de a fi episcop.

Marius Ghilezan