Cum ne ard problemele interne
Postat la: 07.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
În timp ce vorbim de dimineața până seara despre războiul din Ucraina, băgăm prea puțin de seamă gravele probleme interne cu care se confruntă România și care, de fapt, înseamnă adevăratul ei război. Un război de supraviețuire. La care desigur se adaugă costurile exorbitante, rezultate în urma agresiunii cu accente de genocid pe care Federația Rusă a inițiat-o și o desfășoară în Ucraina. Cu ce ne confruntăm în plan intern?
Întrucât a devenit un fapt cert că Europa se confruntă cu o criză economică, ce crește mai accelerat decât s-a dezvoltat pandemia, este de la sine înțeles că statele mai slab dezvoltate, cum este România, vor suferi și cele mai nefaste consecințe. Pentru că, în ciuda angajamentelor privind solidaritatea și coeziunea la nivel UE, în realitate, cea mai grea factură este deplasată prin inginerii politice, economice și financiare către statele mai slabe ale acestei comunități. Așa a fost, așa este și așa va fi mereu. Cu ce fenomene de criză ne vom confrunta?
1). O criză a fondurilor suverane. Nu mai este un secret pentru nimeni. România se împrumută din ce în ce mai greu, cu dobânzi exorbitante. În viitor, întrucât și sistemul bancar este dat peste cap, ca să nu mai discutăm despre fondurile de investiții, este cât se poate de clar că restricțiile de creditare, mai ales atunci când există riscul insolvabilității statelor, riscă să devină din ce în ce mai mari. Până în acest moment, am înregistrat cele mai mari datorii din întreaga noastră istorie. Și morișca aceasta infernală merge mai departe. Pentru că fără a ne îndatora, chiar și în condiții din ce în ce mai grele, nu putem plăti nici salarii, nici pensii nici alte cheltuieli indispensabile funcționării statului. Iar instituțiile financiare internaționale ne vor sili cât se poate de curând să scoatem pe tavă alte și alte asseturi, adică active ale statului român, deținute în regii și societăți comerciale și a le vinde pe nimic. Ceea ce înseamnă că, în viitor, statul va avea venituri din ce în ce mai mici. Cu atât mai mult cu cât impotența guvernelor face ca multinaționalele să nu fie de fapt taxate pentru profitul realizat în România.
2). Ne vom confrunta în mod evident cu o criză energetică. Și asta în ciuda faptului că România face excepție de la regulă și produce circa 80% dintre gazele care-i sunt necesare. În principiu, ar trebui să stăm bine, dacă facem investiții minime rapide, și în ceea ce privește energia electrică. Este cel mai bun moment pentru a face un efort la nivel național, dar în condiții de demnitate, echitate, suveranitate și să trecem rapid la exploatarea, în parteneriat cu companii din Statele Unite, a uriașelor zăcăminte de gaze din platforma continentală a Mării Negre. Contractul încheiat de către Ceaușescu cu statul american este încă în vigoare. 51% noi, 49% ei, în condițiile în care partenerul nostru își asumă toate cheltuielile, inclusiv cele de reabilitare.
3). Ne vom confrunta cu o severă criză a alimentelor. Criza energetică ce lovește celelalte state UE se va regăsi în costurile de transport, în costurile de fabricație și mai ales în costurile îngrășămintelor agricole. Și, atenție, binomul SRI-DNA a reușit performanța de a distruge industria de îngrășăminte din România, transferând practic acest sector aducător de mari profituri Austriei, care nu produce nici măcar un metru cub de gaze. Nesubvenționarea agriculturii române sau slaba ei subvenționare ruinează un întreg sector al economiei, afacerile fermierilor sunt la pământ și aceștia nu mai au nicio posibilitate să facă concurență partenerilor europeni, care pot produce mai ieftin și mai mult. Un stat cum este România, care ar putea să-și asigure efectiv întregul necesar de hrană, evident cu condiția să o și proceseze, a ajuns dependent de alte state, mult mai sărace sub acest aspect din Uniunea Europeană. Aici, ca și la celelalte capitole, este necesar să precizăm că s-a ales praful din suta de miliarde de euro cu care se lăuda într-un trecut nu prea îndepărtat președintele Klaus Iohannis. De la Uniunea Europeană nu vom vedea decât cel mult 29 de miliarde de euro, și asta în cel mai bun caz. Jumătate din acești bani vor fi împrumuturi cu dobândă. Din cealaltă jumătate, o bună parte o reprezintă contribuția anuală a României la fondurile UE. Dar, atenție, cititorii să fie avertizați asupra faptului că am zis la timp acest lucru. Nici acești bani nu-i vom vedea. Pentru că, la nivelul Exectivului, există un haos absolut în materie organizatorică.
Confruntându-ne cu asemenea tipuri de crize severe, nu putem să rămânem insensibili la uriașele riscuri pe care ni le asumăm ca stat aflat în vecinătatea imediată a celui mai mare război din Europa din ultimii 80 de ani. Scos literalmente din minți, Vladimir Putin ne-a transmis un avertisment sever. Nu care cumva să plece aeronave militare din România și din Polonia spre Ucraina, pentru a asigura o susținere lui Volodimir Zelensky. Numai că Polonia tocmai s-a angajat să facă mai mult. Să le dea ucrainenilor cadou propriile aeronave Mig. Pentru a primi la schimb de la americani nave F16. M-ar mira să nu fim și noi în aceeași situație. Ceea ce înseamnă că ne vom expune riscului unui război sau măcar a unor lovituri de pedeapsă, în măsura în care liderul de la Kremlin va echivala parteneriatul nostru cu regimul de la Kiev drept un act de război împotriva Federației Ruse.
Și avem un singur atu. De care ar trebui să profităm. Faptul că, în principiu, dispunem în Parlament de o majoritate suficient de puternică pentru a putea acorda o susținere solidă Guvernului și pentru a putea legifera. Dar, atenție, ce legiferăm? Poate nu știți, dar prioritatea este trecerea pe repede înainte a legslației privind siguranța națională. Ne legiferăm îngrădirea severă a unor drepturi, sub imperiul și sub presiunea evenimentelor externe, și nu ne legiferăm în schimb legea suveranității naționale, un act normativ care ne poate garanta supraviețuirea pe termen lung. Să ne explice domnul Marcel Ciolacu de ce i-a atenționat pe parlamentarii PSD, care au inițiat și și-au asumat paternitatea acestei legi, că au „trecut linia roșie". Iar PNL, altădată un partid cu adevărat național, să explice de ce nu susține acest act normativ.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolari în Fâșia Gaza. Declarația acestuia a stârnit un adevărat scandal, fiind controverse în acest sens, deoarece unii contestă afirmațiile sale.
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit unor surse informate cu privire la acest subiect, extinzând o epurare care a început săptămâna trecută la Departamentul de Justiție, vizavi de sediul FBI, transmite CNN.
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună. În acest moment, el cumulează un salariu anual de 473.000 de lei și o pensie de aproximativ 63.000 de lei.
-
Lavinia Șandru va fi candidatul PUSL la alegerile prezidențiale
Partidul Umanist Social Liberal și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, Lavinia Șandru. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferință de presă la sediul PUSL.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă.
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a relatat joi Axios, citând o notificare adresată birourilor de către directorul administrativ al Camerei Reprezentanţilor SUA.
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generând dezbateri științifice privind originea sa. Descoperirea inițială a fost făcută accidental de un căpitan de navă de pescuit care utiliza echipamente sonar în timpul activităților de rutină în largul coastei portugheze.
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) Qwen 2.5, despre care susţine că surclasează mult-lăudatul sistem AI DeepSeek-V3.
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. Ar trebui larg diseminat, iar aceste intrebari sa ajunga la autoritatile din intreaga lume. Si eu m-am gandit ca prin injectarea asa-ziselor vaccinuri covid, de fapt interfete bio-ciber , lumea a fost reîmpărțită între cei care dețin controlul asupra nanoehnologiei din aceste vaccinuri - chinezi, americani, ruși, indieni etc., scrie medicul Geanina Hagima pe pagina de Facebook.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Furtul aurului dacic a fost comandat de un actor statal
- 3."Am spionat în Cuba pentru CIA"
- 4.Problema cu discursul "strămoșesc"
- 5.Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
- 6.Hemiplegia morală definitivă
- 7.Salut, David
- 8.Nu te TEME, popor român!
- 9.Unul dintre cei mai buni executanți, cu 2 ministere la activ, o cotește la 180 grade
- 10.De ce se tem de Trump?
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu