Cum acționează rețeaua Soros și cine-o coordonează cu adevărat!
Postat la: 18.08.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Fundația Soros se pregătește să își sisteze majoritatea activităților din Uniunea Europeană. Motivul invocat ar fi că instituțiile și guvernele din Uniunea Europeană cheltuie mulți bani pe aceleași subiecte, alte regiuni ale lumii oferind posibilitatea ca Fundația Soros să opereze mai eficient. Cârma fundației a fost preluată de fiul lui George Soros, Alexander Soros, care a declarat că va reduce cu cel puțin 40% numărul angajaților din cadrul fundației. Reorganizarea este planificată pentru anul viitor.
Eu vorbesc în primul rând în calitate de fost bursier al Fundației George Soros cu repetiție; prima dată am avut o bursă de 5 luni în 1997, la finalul anului, pentru performanțele pe care le-aș fi făcut în mass-media din Transilvania. Oi fi făcut, n-oi fi făcut, în realitate a fost o bursă unde am învățat foarte mult, dar a fost o bursă de recrutare. Câțiva dintre cei care ne-am dus, și în primă fază am fost doar din Europa post-comunistă, din România am fost cinci, au fost, mă rog, era să zic victimele, dar au fost beneficiarii recrutării, adică au fost recrutați de către CIA, bineînțeles. Eu n-am fost recrutat și m-au mai chemat o dată, între timp mă angajasem la Antena 1, eram director de dezvoltare, a prins bine CV-ul din America, Dan Voiculescu m-a angajat, Oancea era atunci directorul executiv, care e acum la B1, și după 6 luni americanii m-au mai chemat o dată la un program, de data asta internațional. Și ăsta pe jumătate era al statului american, pe jumătate al Fundației Soros. Au mai încercat o recrutare, n-a mers nici a doua oară cu mine.
De ce spun aceste lucruri? Pentru ca să înțelegeți un fapt important despre care nu prea s-a discutat. George Soros este una, Open Society Foundation sau Fundația Soros este cu totul altceva. Fundația Soros, prin programele pe care le-a avut, în special în țările post-comuniste, a urmărit, într-adevăr, jocuri politice, a implementat un soi de imperialism, în sensul nu peiorativ al cuvântului, în sensul geopolitic al cuvântului, de ordin cultural, implementarea unor valori, altfel de valori, care atunci erau proprii și Statelor Unite, dar între timp Statele Unite au pierdut aceste valori legate de democrație, de libertatea de exprimare, din nefericire. George Soros a fost ales să conducă această fundație pentru că a fost de încredere, el fiind omul de legătură între CIA și familia Rothschild, un lucru foarte important, pentru că această punte, familia Rothschild având să zicem rădăcinile, operațiunile mai ales în Europa, de aici le lansează, sunt cele 5 centre principale, 5 capitale Rothschild de unde ei își lansează operațiunile, deci George Soros este o persoană foarte importantă. Dar vreau să se înțeleagă că sunt două entități diferite: el conduce fundația împreună cu un board, dar fundația reprezintă o strategie a Deep State-ului american, care Deep State american bineînțeles că s-a concentrat, după 1990, în special pe Europa de Est, țările post-comuniste din Tratatul de la Varșovia sau țările post-sovietice care au rezultat din destrămarea Uniunii Sovietice, vezi Ucraina - studiu de caz sau chiar Moldova pe care le cunoaștem bine.
Ei când zic că se retrag din Europa de Vest, cred că își închid niște birouri pe acolo, pentru că activitatea lor în Europa de Vest în ultimele decenii a fost extrem de subțire. Ei s-au concentrat pe Europa de Est, ei s-au concentrat pe resursele Europei de Est, de aici vedeți și implicarea lui George Soros în România în problema aurului, din cauza cărei implicări astăzi stă în pușcărie Remus Truică și este condamnat definitiv Benyamin Steinmetz, cel mai important miliardar din Israel, fostul asociat al lui Remus Truică. A fost o bătălie pe aur, deci pe resurse.
În 2004, când am condus campania lui Băsescu, eu am blocat accesul Fundației Soros în interiorul campaniei Alianței Dreptate și Adevăr. Am avut, însă, o colaborare cu Alina Mungiu, Renate Weber și Monica Macovei, era tot Soros, dar nu era Soros direct, n-am vrut să fie Soros direct, care conduceau Coaliția pentru un Parlament Curat, dar nu Soros. În 2004 pot să recunosc că am colaborat cu americanii, dar cu cei de la Ambasadă, cu Soros în niciun caz, pentru că nu mi s-a părut legitim ce făcea el în Ucraina deja și nu voiam să se întâmple la fel în România. Din păcate am fost tras pe sfoară și Băsescu, la modul subteran, s-a și întâlnit între turul 1 și turul 2 cu Soros la București, în 2004. S-a întâlnit cu 2 personaje, unul mai important, altul mai puțin important: cu George Soros, fără să-mi spună, și cu Michael Ringier, spunându-mi. Pe Michael Ringier l-a dus la întâlnire chiar Nistorescu, care era directorul lui Ringier în România. Eu eram plecat din București și l-am rugat pe Nistorescu să facă oficiile.
Deci interesul Fundației Soros mai rămâne în Europa de Est, dar nu prea tare, să știți. Cei care prezumă, poate au dreptate, eu cred că nu, dar cei care prezumă că este un șiretlic al Fundației Soros, cred că se înșală. Cred că Europa de Est nu mai este chiar atât de importantă. Ea este importantă din punct de vedere militar și acolo se fac strategii. Dar nu pentru Fundația Soros, ale cărei strategii au fost devoalate, care este demonizată peste tot în țările post-comuniste, chiar și în România există o majoritate care este negativă la adresa lui Soros, nu mai vorbim despre Ungaria, Polonia, chiar Cehia și Slovacia, nu mai vorbesc despre Bulgaria. Deci Soros nu prea mai are ce să facă acum, nu el ca persoană, vorbesc despre fundație, mai ales în momentul în care se deschid toate mizele și se pun pe Africa.
Nu uitați că Europa a intrat într-o atenție secundară a Statelor Unite încă din mandatul lui Barack Obama. El l-a lăsat și atunci pe vicepreședintele Joe Biden să aibă grijă de Europa, vedeți ce i s-a întâmplat Ucrainei, României, cazuri de corupție, prostiile care au fost acolo. America a neglijat încă de atunci, deci este o strategie de durată de neglijare a Europei. S-a concentrat în mandatul lui Obama în Marea Chinei de Sud, în Asia, iar acum, în mandatul lui Biden, n-o să aibă ce să facă, pentru că rușii și chinezii au mutat tot jocul pe resurse în Africa și o să trebuiască să-și canalizeze Deep State-ul american resursele acolo, inclusiv ofițerii acoperiți pe care îi are la Fundația Soros și care nu sunt o sumedenie, nu vă gândiți că sunt mii, sunt câteva sute, ce să mai facă. Îi mută de la Berlin în Mali, îi mută din România în Niger, în Moldova o să-i lase deocamdată, pentru că în Moldova sunt mize personale ale lui Alexander Soros, care este foarte apropiat de Maia Sandu, dar vor cam pleca. Asta este convingerea mea și, repet, sunt unul care a studiat cu atenție în ultimele decenii activitatea Fundației Soros.
Soros a fost în spatele afacerii cu aur de la Roșia Montană și în prezent există un proces la Washington în care Roșia Montană Gold Corporation, care îl are în spate și pe Frank Timiș, ne cere 5 miliarde de dolari canadieni despăgubire pentru că nu au putut să exploateze aurul la Roșia Montană așa cum le-a fost garantat prin primirea autorizației de mediu la semnarea contractului.
Acolo sunt trei partide care s-au bătut pe aurul de la Roșia Montană: una este a foștilor securiști, a bătrânilor securiști din România, nu spun că Frank Timiș ar fi unul, dar este în legătură cu ei; a doua, cea care a luat bătaie și a intrat în pușcărie, este cea a lui Beny Steinmetz, miliardarul evreu care este un rival al lui George Soros, și George Soros a reușit, cu justiția pe care o controlează în multe țări europene, să obțină o condamnare și-n Elveția, dar și în România pentru Beny Steinmetz și dintr-o achitare Remus Truică să intre într-o condamnare, fostul partener al lui Beny Steinmetz, și sunt mulți alți români care au scăpat ca printre urechile acului, că, mă rog, se mai întâmplă să scapi în România; și este partea câștigătoare, a lui Soros, care va căpăta aceste despăgubiri.
Dar noi trebuie să ne uităm la Fundația Soros, pentru că George Soros ca persoană este și foarte bătrân, îi doresc multă sănătate, dar va muri în curând. Acești oameni și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul, dar Fundația Soros este cu totul altceva și eu cred că își va schimba și numele, pentru că n-are cum fiul lui Soros să păstreze acest nume pentru niște întreprinderi atât de sofisticate. Dar eu cred că închiderea Fundației Soros are legătură cu folosirea ofițerilor acoperiți care lucrează la această Fundație în altă parte a Globului, și anume în Africa, unde este teren virgin pentru fel de fel de strategii, și acolo sunt la bătaie cu strategia rușilor, care pune bază pe armament, cu strategia chinezilor care pun bază pe investiții, o să meargă și ei cu societatea civilă și cu democrația. Din păcate, nu mai au ce să arate, pentru că nu mai au în America societate civilă și democrație. Este anacronică Fundația Soros în Europa și de-aia părăsește Europa.
Cozmin Gușă
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu