Criminalul de război și cârpa cominternistă

• Tweet

Vladimir Putin și Mihai Șora au un numitor comun. Sau chiar mai multe puncte în comun. Și unul și altul și-au cosmetizat trecutul ticălos. Și prezentul și mai ticălos. Primul face de acum obiectul unei anchete penale pentru genocid, desfășurată la Haga de Curtea Internațională de Justiție. Pe cel de-al doilea îl va judeca doar istoria. Nu poți judeca și condamna o legumă. Chiar dacă leguma este încă utilizată în mod ticălos.

Voi arăta în cele ce urmează mai pe larg care este cordonul ombilical care îi leagă pe cei doi. Înainte de toate însă, să începem cu începutul. La șapte zile după declanșarea de către Vladimir Putin a unui război criminal, cu numeroase componente de genocid, împotriva statului ucrainean, iată că, în fine, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a declanșat o anchetă penală, care are drept obiect crimele comise din ordinul lui Vladimir Putin împotriva unui stat și împotriva unui popor. Operațiunea este instrumentată de Karim Khan. Care promite o anchetă accelerată. Este și cazul. Dacă Miloșevici a putut fi condamnat la moarte pentru crime împotriva umanității, concretizate în crime de război, dacă Saddam Hussein a fost și el condamnat și executat în urma deciziei acestei înalte curți, atunci de ce nu i s-ar aplica fix aceeași procedură și lui Vladimir Putin?

Acesta a declarat în câteva rânduri în mod rituos că face doar manevre militare și că nu intenționează sub nicio formă să atace Ucraina. Apoi a făcut-o. Într-un mod cât se poate de barbar. Inițial a vorbit de un război preventiv, de natură să elimine capabilitățile militare ale Ucrainei, care, vezi Doamne, ar ține Federația Rusă într-o amenințare permanentă, și prezumtivele grupări de neonaziști. Și ce vedem după șapte zile de la declanșarea agresiunii? Că sunt bombardate locuințele oamenilor. Că sunt bombardate sediile de televiziune. Că sunt vizate în primul rând obiective civile. Între altele, mai putem observa și precaritățile legate de instruirea, disciplina și buna organizare a armatei Federației Ruse. Care a pornit un blitzkrieg și s-a împotmolit într-un război de uzură pentru că, în pofida asigurărilor pe care Putin le-a primit de la statul său major și de la instituțiile sale de securitate, departe de a-i primi cu flori sau de a se preda cu frica în oase, ucrainenii dau dovadă de dârzenie și curaj. E greu de anticipat în acest moment când îi vine sfârșitul lui Vladimir Putin. Dar este cert că acest eveniment, care va încheia în mod dramatic existența sa, se va produce.

În tot acest timp, în România, limbricii de presă, care se dau peste cap pentru a-și asigura anonimatul, l-au scos la înaintare pe Mihai Șora. Acesta are 105 ani. După opinia mea, pe care înțeleg să mi-o asum în fața oricărei instanțe de judecată, acesta este o legumă. Alții vorbesc și scriu în spatele lui. Mihai Șora este o legumă cominternistă. Înscrisă în Partidul Comunist Francez încă din 1917. Iar Partidul Comunist Francez era la acea dată o sucursală a Cominternului. O organizație criminală comunistă, concepută ca o caracatiță internațională. Și-a falsificat biografia, la fel cum și Vladimir Putin și-a cosmetizat-o pe a sa - un trecut de kaghebist înrăit - și a pretins că în 1948 s-a reîntors în România pentru a-și vizita familia și nu a mai fost lăsat să se întoarcă în Franța. A fost, vezi Doamne, ostatic al statului comunist. Și de ostatic ce a fost, iată-l propulsat de îndată în calitate de consilier la vârful Ministerului român de Externe condus de Ana Pauker, o veche cominternistă notorie, venită în România călare pe tancurile sovietice și propulsată de ce mai sinistru regim stalinist ca șef al diplomației de la București și în conducerea partidului, pentru a-i supraveghea din această poziție pe liderii români. Iar „democratul" și rezistul și neomarxistul de azi Mihai Șora a devenit instantaneu colaboratorul apropiat al Anei Pauker.

Dacă Mihai Șora, atunci când îi înjură în mediul electronic la care mai are acces pe unii dintre ziariștii de marcă ai României sau când bălăcărește personalități politice ori ale societății civile, o face în nume propriu, atunci eu unul îmi pun capul pe butuc. E simplu. Să dovedească că nu este legumă atuci când, înjurându-mă, va fi capabil să relateze în ce circumstanțe greu de uitat m-a cunoscut înainte de decembrie 1989 și unde și în ce circumstanțe, la fel de greu de uitat, m-a reîntâlnit după decembrie 1989 și unde. Dacă nu o face, înseamnă că am eu dreptate. Că omul nu mai gândește și nu mai acționează cu capul lui. Ci la comanda unor limbrici politici și a unor limbrici de presă, care nu mai știu cum să facă pentru a rămâne anonimi și pentru a lovi din această poziție toate persoanele care transpiră pentru a le spune concetățenilor lor adevărul despre evenimentele terifiante pe care le trăim. Mizerablilii care au întocmit lista celor 44 de pretinști pro-putiniști - eu am cinstea să mă număr printre aceste personalități și mărturisesc că am râs în hohote văzând-o pusă în circulație - ar trebui să aibă curajul să scoată capul la lumină. Să iasă limbricii și să se prezinte. Să ne prezinte lista anti-putiniștilor, pentru ca opinia publică să o compare cu lista „pro-putiniștilor". Iar opinia publică să judece ceea ce e de judecat!

Sorin Rosca Stanescu