Ciucă, Ciolacu, Kelemen, e timpul să acționați urgent!

• Tweet

Cea mai mare vulnerabilitate pentru România e numărul mare de angajați la stat și salariile lor uriașe.  Nu o să vă dau prea multe cifre statistice legate de numărul de angajați ai statului, de productivitatea lor cvasi-inexistentă pentru niște salarii la care cei din mediul privat nici nu pot visa, vă zic doar că sunt cu peste 50% mai mulți decât acum 20 de ani iar media câștigurilor lor lunare s-a dublat și ea în această perioadă.

Această birocratizare excesivă s-a făcut prin angajarea preponderentă a clientelei partidelor politice și a recuperării în câmpul muncii a zeci de mii de tineri pensionari din instituțiile de forță, ce-și dublează pensia cu noul salariu. Situația financiară a României este una de supraîndatorare la niște dobânzi maximale, statul nici nu plătește ratele creditelor pentru că nu mai are cum, acestea sunt rostogolite și transferate între cei care ne creditează. Dar asta va merge doar până în momentul în care aceștia vor zice stop sau va apărea criza financiară mondială, atunci când potentaților nu le va păsa de România ci își vor canaliza eforturile de salvare asupra țărilor lor de origine. Nu mai e mult până la acest deznodământ, lucru pe care-l știu toți cei implicați în guvernare, dar nu încep procedura de concediere în masă dublată de reducerea salariilor la stat, procedură ultranecesară dar care nici ea nu mai garantează salvarea din viitoarea prăbușire.

Litoralurile românesc și bulgăresc au fost pline anul acesta de acești salariați ai statului care n-au avut probleme să plătească tarifele mari și nici nu și-au făcut griji legate de criza anunțată (așa cum au făcut restul angajaților de la privat care și-au redus costurile cu vacanțele), pentru că la ei funcționează garanția câștigului lunar obținut însă fără testarea periodică a eficienței, ce să mai vorbim despre competență. În ultimele trei zile am avut posibilitatea să întâlnesc și să discut cu această categorie într-una din stațiunile faimoase din vestul țării, i-am depistat cerându-le ca, în schimbul părerilor mele legate de mersul țării și al lumii pe care mi le cereau, să fie de acord să-mi spună pe unde lucrează și cam cât câștigă. Am observat printre ei și câțiva oameni ce păreau competenți, dar majoritatea dădeau dovadă prin discuțiile, manifestările sau comportamentul lor de consumatori că sunt departe de așa ceva. Mi-am notat în minte destule situații ce mă fac acum mai realist în aproximarea texturii noastre societale, vă zic că din cele câteva zeci de personaje angajați ai statului doar 2-3 câștigă lunar echivalentul a cca 1000 de euro net, restul având venituri mai mari. Așa au și reușit să se cazeze în hoteluri de 5 stele, unde tariful începe de la 200 de euro de persoană pe zi, iar asta ne face din nou unici, nu cunosc țări unde bugetarii să-și permită concedii în condiții de lux.

Nu mai insist că aceste posibilități le capătă din taxele pe care le plătesc ceilalți de la privat, unde puțini își mai permit vacanțe de lux, dar o să vă povestesc în final două situații pilduitoare, ce vă vor enerva și mai mult. Într-o dimineață mergând să-mi iau cafeaua de la mic-dejun, l-am găsit pe unul dintre chelnerii vechi fiind certat de un grup mic de doamne, am intervenit glumind și zicându-le că e păcat să-și strice concediul când orice se poate rezolva cu discuții liniștite. Situația s-a calmat, una dintre ele mi-a mai spus că lucrează la ANAF în județul vecin și știe bine când ceva nu e corect. Câteva minute mai târziu, chelnerul pe care-l cunosc de mai mulți ani, vrând să justifice scena, a venit lângă mine și mi-a indicat discret cum câțiva turiști își îndesau în plase mâncarea, ăsta fiind și motivul discuției cu doamnele de la ANAF, situația de ghiolbăneală necadrând cu locul. În aceeași zi după-amiaza le-am întâlnit pe respectivele doamne la saună unde, la fel de gălăgioase, își umpleau cu apă plată sticlele din recipientele puse la dispoziție pentru a se hidrata turiștii cu paharul, post-saună. Concluziile vă aparțin!

Știu că sună prost și de nesuportat, e pilduitor însă pentru a pricepe cam cum au ajuns mulți dintre români. Revin în final la tema mea și avertizez că dacă se mai amână măsura disponibilizărilor și a reducerii de salarii la stat, prăpastia va apărea în drumul nostru mult mai repede și căderea va fi de la mare înălțime.

Cozmin Gușă