Cine pune mâna pe Transnistria?
Postat la: 24.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Peste noapte, statutul Transnistriei s-a schimbat. Vladimir Putin și-a anulat propriul decret din 2012, astfel încât, de câteva zile, Federația Rusă nu mai garantează suveranitatea Republicii Moldova asupra teritoriului dintre Nistru și Bug, considerat, până acum, regiune autonomă. Schimbarea este majoră. Și are consecințe importante în plan geostrategic. Care va fi pasul următor?
Pasul următor este prefigurat de propaganda care este utilizată intens în acest război. Ucraina, după cum comunică insistent oficialii de la Moscova, masează trupe la granița cu Transnistria în vederea declanșării unei invazii. În consecință, și partea rusă încearcă să-și concentreze unele forțe, în special în Belarus, pentru a apăra Transnistria și, mai ales, contingentul staționat aici, alcătuit din câteva mii de militari ruși. Cine spune adevărul și cine minte? Este posibil, ca ambele părți să spună adevărul. Este posibil, ca unul dintre scenariile militare elaborate la Kiev să pornească de la premiza, că singura soluție pentru a proteja Odessa este aceea de împiedica forțele Rusiei să aibă, sub o formă sau alta acces în Transnistria. Ceea ce presupune fie o întărire a frontierei, fie chiar o invazie în Transnistria. Este însă un scenariu și atâta tot. Și tot un scenariu poate fi și cel anunțat de propagandă de la Moscova, conform căruia Federația Rusă trebuie să ia măsuri urgente pentru a apăra teritoriul dintre Nistru și Bug.
Dincolo de aceste scenarii, dincolo de toate acuzațiile pericoase, avem însă de-a face cu o realitate, care crează, efectiv, o mare oportunitate de natură strategică pentru Federația Rusă. În urmă cu câțiva ani, Transnistria a organizat un referendum, în urma căruia o majoritate semnificativă s-a pronunțat în favoarea independenței acestui teritoriu. Deci, în favoarea ruperii totale a legăturilor sale de natură administrativă cu Chișinăul. Pe modelul anexării teritoriilor secesioniste din Ucraina de către Federația Rusă, și Transnistria poate urma același traseu. Tiraspolul poate solicita Moscovei ca Transnistria să fie recunoscut drept teritoriu al Federației Ruse. Și probabil acesta este și planul. Dacă se va întâmpla astfel, atunci Putin are posibilitatea să desanteze în Transnistria câți militari și cât armament vrea. Și să-și plaseze această nouă armată în spatele liniilor ucrainene și față în față cu Republica Moldova, care, în prezent, după recentul decret, nu mai beneficiază de nicio garanție de neutralitate.
Din motivele invocate mai sus, au sens și propaganda ucraineană și propaganda Kremlinului, ambele vizând o amenințare a părții adverse asupra Transnistriei.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, deoarece afacerile din vamă sunt aproape de faliment. Odată cu eliminarea controalelor la frontieră, traficul s-a mutat pe autostradă, iar punctul de trecere a frontierei a rămas pustiu.
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care nu se califică în sistemul ICE și au ordine finale de expulzare. Printre aceștia se regăsesc inclusiv peste 4000 de cetățeni români.
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui posibil acord de pace cu Ucraina. Germania și Ucraina susțin propunerea care e amplu contestată de aliații Kievului, scrie The Kyiv Independent.
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din România trebuie să facă publice problele care au stat la baza deciziei.
-
D-ale lu' Burduja: Hidroelectrica și Nuclearelectrica au vândut în 2024 energie Chișinăului la un preț de 2 ori mai redus decât cel plătit pe OPCOM
Cei doi mari producători autohtoni, controlați în proporție de peste 80% de statul român, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, au vândut în 2024, prin contracte bilaterale, energie Republicii Moldova la un preț de două ori mai redus decât cel achitat de Chișinău pentru energia spot cumpărată de pe OPCOM, relevă datele analizate de Profit.ro.
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea în Putin este ca încrederea în împărat.
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu sunt convinși ce înseamnă asta pentru dezvoltarea SUA pe termen lung. Dar celebrul expert american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump în privința politicilor sale și vede o perspectivă sumbră legată de inflație și creștere economică în Statele Unite. Toate ne vor lovi drastic, susține profesorul.
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump la Casa Albă va sprijini populiştii din UE.
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care au plecat din Wichita, Kansas, și un elicopter Black Hawk al armatei americane s-au ciocnit în apropiere de Aeroportul Național Reagan miercuri seară și s-au prăbușit în râul Potomac.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Furtul aurului dacic a fost comandat de un actor statal
- 3."Am spionat în Cuba pentru CIA"
- 4.Problema cu discursul "strămoșesc"
- 5.Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
- 6.Hemiplegia morală definitivă
- 7.Salut, David
- 8.Nu te TEME, popor român!
- 9.Schimbarea Americii și a lumii
- 10.De ce se tem de Trump?
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu