Cele cinci instituții ce-au dezvoltat civilizația umană și care azi sunt toate în ruină: familia, biserica, școala, legea, opinia publică
Postat la: 01.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

În vara asta am muncit, dar am reușit să și citesc mai mult decât în altele dinainte, câțiva dintre prietenii mei au procedat la fel, dintr-un instinct necesar de-a evada parțial dintr-o realitate de tip concentraționar.
Azi vă recomand o carte ce merită citită, scrisă de Will Durant, poate cel mai important istoric al civilizației (Eroi ai istoriei, Editura Litera). Cartea a apărut în 2022, dar a fost scrisă acum vreo 45 de ani, în ultimii de viață ai autorului ce ne-a părăsit în 1981, la vârsta de 96 de ani. Nu fac un rezumat al cărții, dar o să transcriu aici un scurt fragment tulburător prin profunzimea și viziunea sa, o să fiți de acord după ce veți citi că sintetizează excepțional modul în care civilizația umană a reușit să se dezvolte, identificând concomitent și cauzele decăderii actuale. Meritul lui Durant este cu atât mai mare cu cât a gândit și scris despre asta acum 45 de ani, trăind în bunăstarea civilizației occidentale care atunci era la apogeul ei din punct de vedere cultural și material.
'' (...) Instinctele din stadiul vânătoresc au fost controlate parțial de lege și de forțele de ordine, dar și printr-un acord general precar numit moralitate. Impulsurile de lăcomie au fost ținute în frâu de scoaterea jafului în afara legii și de condamnarea avariției și a concentrării inegale a bogăției. Spiritul de luptă a fost limitat prin pedepsirea vătămărilor aduse persoanelor sau bunurilor.
Instinctele sexuale - doar puțin mai slabe decât foamea - au fost disciplinate la un nivel de ordine gestionabil, prin interzicerea exhibării lor și prin încercarea de canalizare, încă de la o vârstă fragedă, înspre o căsnicie responsabilă.
Cum a fost acel cod moral complex - atât de străin naturii noastre, atât de iritant cu al său ''Să nu ... '' - inoculat și menținut prin intermediul a cinci instituții speciale care sunt toate în ruină azi: familia, biserłca, școala, legea și opinia publică pe care toate acestea au ajutat să o formeze?
În regimul agricol, FAMILIA ne-a învățat întrebuințările și confortul asocierii și ale ajutorului reciproc; mama și-a îndrumat și învățat fiicele să aibă grija casei; tatăl și-a îndrumat și învățat fiii să aibă grija pământului; iar această îndrumare bicefală a pus bazele unei puternice autorități părintești.
RELIGIA a sprijinit obligațiile morale atribuindu-le unui Dumnezeu atoatevăzător, care răsplătește și totodată pedepsește.
Părinți și profesori (ȘCOALA) au transmis acest cod acceptat de divinitate prin învățături și exemplu; iar autoritatea lor a fost întărită, până însecolul XX, de această legătură cu religia.
LEGEA a susținut mari părți ale codului prin frică și forță organizată.
OPINIA PUBLICĂ a ținut în frâu imoralitatea, cu adjective și dispreț, și a încurajat comportamentul corect prin laudă, promovare și putere. Sub această umbrelă de protecție a ordinii sociale, viața în comunitate s-a extins, literatura a înflorit, filosofia a luat avânt, artele și știința au prins aripi, iar istoricii au consemnat realizări stimulante ale națiunii și ale ființei.
Încet, încet, bărbații și femeile au dezvoltat moderația, prietenia și curtoazia, conștiința morală și simțul estetic, care sunt haruri intangibile și prețioase ale moștenirii noastre. Civilizația este ordine socială care promovează creație culturală.
Dar ce-ar fi dacă forțele care au reușit să instaureze ordine și civilizație nu reușesc să le păstreze?
FAMILIA a fost slăbită de dispariția muncii în comunitate, care ținea toți membrii laolaltă, la fermă; de individualismul care a dispersat locuri de muncă și fii; și de erodarea autorității părintești prin libertatea mentală, aspirațiile utopice și revoltele naturale ale tinerilor.
RELIGIA a fost slăbită de creșterea bogăției și a orașelor; de evoIuția captivantă a științei și a istoriografiei; de trecerea de la câmpuri care proclamă viața umanistă la fabrici care ridică în slăvi fizica, chimia și gloria mașinăriilor; și de înlocuirea speranțelor cerești cu statele pământești.
Sistemul nostru educațional (ȘCOALA) este descurajat de lupta de clasă și de rasă, de minorități înarmate care se prezintă cu „cereri nenegociabile", de revolta contribuabililor copleșiți, de colapsul punților dintre generații, dintre experiment și experiență. LEGILE își pierd duritatea prin înmulțirea lor și prin caracterul lor partinic, prin corupția legislatorilor, prin îmbunătățirea mijloacelor de eludare și de ascundere și prin dificultatea aplicării lor în rândul unei populații care se înmulțește necontrolat.
OPINIA PUBLICĂ își pierde din forță prin divizare, frică, apatie și prin universala închinare în fața bogăției.
Astfel, vechile instincte se întorc, descătușate și sălbatice, și degenerează în revolte, infracțiuni, jocuri de noroc, corupție, bani făcuți fără scrupule și un haos sexual în care dragostea este sex-gratis pentru bărbați și periculos pentru rasa umană. Negocierea permite confruntare; legea se supune forței minorității; căsătoria devine o investiție pe termen scurt în diverse nesiguranțe; reproducerea este lăsată în seama celor ghinioniști sau inadaptați; iar fertilitatea incompetenței înmulțește rasa umană de la rădăcină, în timp ce sterilitatea inteligenței îi înlesnește ofilirea către vârf.
Dar s-ar putea ca excesul de păgânism actual să dea o oarecare speranță că situația nu va dura; pentru că, de obicei, excesul dă naștere opusului său. Una dintre cele mai obișnuite succesiuni din istorie este aceea a unei perioade de păgânism discreționar urmată de o epocă de puritanism strict și de disciplină morală. Așadar, decăderea morală a Romei antice sub Nero, Commodus și alți împărați de după el a fost urmată de ascensiunea creștinismului și de adoptarea lui oficială și de protecția oferită de împăratul Constantin, ca sursă de salvare și de sprijin pentru ordine și decență.
Violența mercenară și licențiozitatea sexuală a Renașterii italiene, sub dinastia Borgia, au condus la purificarea Bisericii și la re(in)staurarea moralității. Extazul nesăbuit al Angliei elisabetane a croit drum dominației puritane sub Cromwell, fapt care a dus, ca reacție, la păgânizarea Angliei sub Carol al II-Iea. Colapsul guvernării, al căsătoriei și al familiei în cei zece ani de RevoIuție Franceză s-a încheiat prin reinstaurarea legii, a disciplinei și a autorității părintești sub Napoleon I; păgânismul romantic al lui Byron și Shelley și comportamentul decadent al prințului de Wales, devenit George al IV-Iea, au fost urmate de decența publică a Angliei victoriene. Dacă ne-ar ghida aceste precedente, ne putem aștepta ca nepoții și strănepoții noștri să fie niște puritani.
Dar există perspective mai plăcute în istorie decât această oscilare între exces și opusul său. Nu voi subscrie la deprimanta concluzie a lui Voltaire și Gibbon cum că istoria este „consemnarea infracțiunilor și a nebuniilor omenirii". Desigur că, parțial, este și acest lucru, cuprinzând milioane de tragedii - dar este și rațiunea salvatoare a familiei de rând, munca și dragostea bărbaților și a femeilor care au dus viața înainte, peste mii de obstacole. Este înțelepciunea și curajul unor oameni de stat ca Winston Churchill și Franklin Roosevelt, cel din urmă murind epuizat, dar împlinit; este efortul neobosit al savanților și al fiIosofilor de a înțelege universul care îi înconjoară; este răbdarea și priceperea artiștilor și a poeților de a da o formă de durată frumuseții trecătoare sau o claritate iluminantă semnificațiilor subtile; este viziunea profeților și a sfinților care ne provoacă să fim nobili. (...) darurile pe care ni le-au făcut reprezintă incredibila moștenire a umanității, firul de aur din care este plăsmuită țesătura istoriei.
Nu trebuie să închidem ochii în fața răului care ne pune la încercare - ar trebui să lucrăm neobosiți pentru a-l diminua - dar ne putem lua puterea din realizările trecutului; splendoarea moștenirii noastre. Lăsați-ne, parafrazându-l pe nefericitul rege shakespearian, să ne așezăm și să depănăm povești pline de curaj ale unor nobile femei și ale unor mari bărbați.''
(Will Durant, 1885-1981, a fost un scriitor, istoric și filosof american. Este cunoscut în special pentru cele 11 volume ale lucrării The Story of Civilization / Povestea civilizației, scrise în colaborare cu soția sa, Ariel Durant, și publicate între 1935 și 1975. Au primit Premiul Pulitzer în 1968 și Medalia Prezidențială a Libertății în 1977.)
Cozmin Gușă
-
Vor să "cesioneze" poporul român!
Primariile vor putea sa externalizeze incasarea debitelor scadente catre autoritatea locala prin firme de executare fisc ...
-
De ce ați mai anulat atunci alegerile?
Postarea de ieri a președintelui pe rețelele sociale este o incercare palida de a pacifica societatea și de a reda incre ...
-
MUTANȚII...
De ceva vreme, cam de cand s-a format guvernul Bolojan, fostul lider liberal Lucovid Orban se cere insistent reintegrat ...
-
Amintiri despre....VIITOR! Episodul 2.
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza! Astazi despre NATALITATE si MORTALITATE in Romania... -&I ...
-
Nevoia de minte limpede, de viziune și de program
O harnicie lipsita de sens - expresia neputinței politicienilor Daca ne-am putea uita din perspectiva timpului la ceea c ...
-
Unde greșește Nicușor Dan în privința serviciilor de informații
Președintele și premierul Romaniei nu par preocupați de reforma serviciilor de informații. Cu atat mai mult cu cat s-a d ...
-
E grav de tot! Cine conduce România
Am privit cu stupoare conferința de presa a lui Mihail Jurca, șeful cancelariei primului ministru, adus de Ilie Bolojan ...
-
AMINTIRI despre...VIITOR!
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza....-Rata de analfabetism funcțional in Romania se situeaza ...
-
Adevărurile de la BEACH PLEASE. Încă o fată internată la ATI, victime multiple neraportate public, patronul nu e Selly, ci GLOBAL RECORDS, compania influencerilor!
Dupa doua zile de isterizare mediatica, mediatizare despre ororile constatate la festivalul Beach Please, s-a așternut t ...
-
DEMOCRAȚIA UNIUNII EUROPENE A MURIT ÎN STATELE MEMBRE
Moțiunea de cenzura impotriva Comisiei von der Leyen a cazut. Era de așteptat, dar asta nu face votul Parlamentului Euro ...
-
S-a dus la școală să râdă
Pentru trap nu-ți trebuie talent ci stare și nervi, ești tot timpul bașicat și improști venin din rateurile existenței t ...
-
A cincea roată!
Caruta guvernarii actuale pare ca are patru roti - PNL, USR, UDMR si Grupul minoritatilor, in timp ce PSD pare a fi a ci ...
-
Nu e (doar) despre festivaluri și drogangeală, este despre starea precară a părții majoritare a generației tinere
Sa incep cu un adevar demonstrat in ultimul deceniu, de cand aceasta moda, cu festivalul ce aduna timp de cateva zile su ...
-
Strategia ascunsă de federalizare a UE și pericolele pentru România
Nimeni nu va mai organiza vreodata un referendum in care sa intrebe cetațenii europeni daca vor sa renunțe la suveranita ...
-
Enigma celor trei capete de mauri de pe stema Valahiei
Istoricul și heraldistul Dan Cernovodeanu considera ca cea mai veche reprezentare heraldica atribuita Țarii Romanești de ...
-
Te adaptezi, sau dispari!
În urmatorii 10 ani, nu doar ca va exista o divizare intre bogați și saraci, ci intre oameni antrenați sa gandeasc ...
-
Când coada dă din câine
La conferința de presa recenta de la Chișinau, Nicușor Dan a fost intrebat de o ziarista ce va face Romania ca sa ii int ...
-
De cand merge "schema cu violul"? Dintotdeauna!
M-a sunat astazi un vechi frend, cunoscut in mediile informate sub numele de Colonelul, porecla care insa nu vine de la ...
-
Capii și complicii mafiei funciare din Oradea
Așa cum am promis in articolul ,,Mafia funciara favorizata de primaria și justiția oradeana", vom continua cu o suita de ...
-
Adrian Zuckerman, lasă-ne, ești libidinos și penibil
Fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, pozeaza in avertizorul de integritate al administrației de la Wa ...
-
Salvatorul Ilie,... cu altă pălărie (III)
Guvernul BoloDan a fost investit de doua saptamani pe repede inainte, dupa aproape o luna de amețeli și bajbaieli. Este ...
-
Cum a fost România îngropată în datorii: O schemă falimentară
Statul roman are datorii de 8 miliarde de lei la furnizorii de energie, din cauza modului gresit in care a fost conceput ...
-
Arestați-o pe Ursula!
Daca in UE ar funcționa statul de drept, adica supremația legii, Ursula Von Der Leyen ar fi trebuit suspendata de la con ...
-
Apostolii ideologiilor odioase au făcut un rău imens țării
Aveam de mult timp informațiile necesare insa numai acum apuc sa scriu despre un alt lucru dracesc de dupa caderea comun ...
-
Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic!
Romania e o țara speciala. Nu pentru ca a schimbat lumea. Nu pentru ca a scris istorie. Ci pentru ca, in mod miraculos, ...
-
Simplitatea este o însușire a Dumnezeirii
De ce Hristos a vorbit simplu și nu a fost deloc mișcat de dorința de a explica sau desfașura cele zise? Poruncile și in ...
-
Cum se fură statul român pe el însuși cu mâna băieților deștepți din energie
E foarte bine ca domnul prim ministru, Ilie Gavril Bolojan, insista de o saptamana sa ne explice ca pentru situația deza ...
-
Gnoza de la Princeton
Conform gnozei de la Princeton, savanții nu inceteaza sa-l caute pe Dumnezeu. Un Dumnezeu dedus sau calculat prin fumul ...
-
După ce au distrus bugetul ţării, partidele de la guvernare vor să sărăcească toţi românii
Guvernul Ilie Bolojan a adus in Parlament un proiect de lege pe care isi va asuma raspunderea, care prevede un regim dur ...
-
Salvatorul Ilie,... cu altă pălărie (II)
Guvernul BoloDan a fost investit lunea trecuta pe repede inainte, dupa aproape o luna de amețeli și bajbaieli. Es ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu