Cei mai săraci votanți ai celor mai bogați politicieni

• Tweet

România este țara europeană cu cei mai mulți oameni trăind la limita sărăciei sau a excluziunii sociale: 34, 4% din populație. Mai bine de o treime dintre români se zbat pe marginea prăpastiei și trăiesc o viață permanent amenințată de sărăcie.

Ei bine, în țara în care sărăcia este mai prezentă ca oriunde în UE, premierul, dimpreună cu alți politicieni de vârf, își bucură picioarele odihnite cu pantofi italienești lucrați manual, care se vând cu 1500 de euro minim. Nici măcar nu ar fi fost o știre prea importantă faptul că Marcel Ciolacu și prietenul său Alfred Simonis (președintele Camerei Deputaților, al treilea om în stat) poartă pantofi de 1500 sau de 4000 de euro, dacă nu ar fi avut cei doi biografiile atât de legate de statul român. Ambii lucrează la stat de mulți, foarte mulți ani, în funcții din ce în ce mai importante. Ambii au absolvit universități private cu reputație cel puțin incertă: Ciolacu Universitatea Ecologică, iar Simonis Universitatea Tibiscus (nici nu auzisem de o astfel de universitate până acum!). Ambii sunt votați de mulți ani de zile de cei mai săraci alegători din țară, căci pătura aceea numeroasă de români aflați în prag de sărăcie și excluziune socială votează, într-o proporție covârșitoare, de zeci de ani, cu partidul lui Ciolacu și Simonis. Iar discursul public al lui Ciolacu, al lui Simonis și al întregului lor partid nu conține decât lozinci- amenințări cu creșteri de pensii, lozinci despre ajutoare sociale, lozinci despre vouchere pentru încălzire sau pentru alimente.

În aceeași țară, subinginerul Ion Sterian a fost cocoțat în fruntea Transgaz și nu s-a mai oprit până ce nu și-a luat un apartament tocmai în Dubai, lucru pe care l-a „scurs" în presă pentru umilirea tuturor românilor care au nevoie de ajutoare sociale pentru a-și plăti facturile.

Ciclul votului în natura mioritică este, pentru echipa lui Ciolacu, extrem de simplu: o guvernare cât se poate de proastă, care generează inflație, sărăcie, salarii și pensii mizere, urmată de promisiuni de asistență socială, apoi obținerea de voturi ale celor amenințați de sărăcie, revenirea la guvernare ca urmare a acestor voturi și reluarea ciclului guvernare proastă-sărăcire-promisiuni de ajutoare sociale-voturi-guvernare proastă.

Căci, deși PSD deplânge cu lacrimi de crocodil sărăcia pensionarilor noștri, „bunicii noștri" din discursurile siropoase ale neuitatului ministru Marius Budăi (alt absolvent tomnatic al unei facultăți private celebre- Spiru Haret), adevărul este că pensiile inuman de mici din România au o singură și mare explicație: insuficiența banilor din fondul de pensii. Fond care este alimentat primordial din contribuțiile sociale ale celor care lucrează în această țară. Iar cei care lucrează sunt prea puțini și au salarii prea mici. Motive pentru care și contribuțiile sociale plătite sunt puține și foarte mici. Păi de ce sunt puțini contribuabili la fondul de pensii? Simplu, pentru că o mare parte dintre românii cu vârstă de muncă au plecat din țară și plătesc contribuții sociale fondurilor de pensii din Germania, Marea Britanie, Italia sau Spania. De ce au plecat aceștia? La fel de simplu: au fugit de sărăcie și de traiul prost. Iar sărăcia și traiul prost sunt cauzate aici de proasta guvernare a partidului lui Ciolacu. Motiv pentru care mai nimeni dintre cei plecați din țară nu votează vreodată cu listele PSD.

Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică ne arată că, în anul 2022, în statele UE erau plecați pe perioadă îndelungată 2 713 000 persoane născute în România, cu vârsta între 15 și 64 de ani (adică vârsta de muncă), dintre care 71,5% lucrau în statele respective și plăteau contribuții sociale acolo. Adică, luând de bune datele statistice oficiale, două milioane de români așezați definitiv în Europa de Vest contribuiau nu la pensiile părinților lor de aici, ci la pensiile nemților, italienilor , spaniolilor și francezilor. La acest număr impresionant se mai adaugă și milionul de români stabiliți în Marea Britanie, dintre care probabil lucrează tot același procentaj, adică vreo 700 000 de persoane. Plus cei 400 000 de români emigrați în America de Nord, dintre care lucrează (păstrând proporțiile) aproape 300 000 de oameni. Plus cei 150-200 000 de români care merg sezonier la muncă în străinătate, dar rămân cu reședința în țară. Iată, așadar, un număr de aproximativ 3,1-3,2 milioane de români care lucrează în afara granițelor și plătesc contribuții sociale altor națiuni.

Ei bine, tot conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, în interiorul granițelor avem 7 806 000 de persoane ocupate, dintre care 7 728 000 cu vârsta între 15 și 64 de ani. Din toți aceștia, avem în țară 5,5 milioane de contracte de muncă, restul fiind patroni, lucrători pe cont propriu și lucrători neremunerați (adică cei care lucrează în propria gospodărie). Practic, la sistemul de asigurări sociale îi avem contribuabili pe maxim 6,5 milioane de oameni.

Așadar, dintre cei aproape 10 milioane de români care pot contribui la fondurile de pensii, o treime lucrează și contribuie în străinătate. Cu alte cuvinte, dacă ei nu ar fi fost alungați din țară de salariile mici și de lipsa perspectivei sociale de aici, România ar fi avut bugetul de pensii suplimentat cu 50%, iar pensia medie din țară, care este astăzi de 2000 de lei, ar fi fost de 3000 de lei!

Dintre cei plecați din țară și care lucrează în străinătate, 18% sunt absolvenți de universitate, 46% de liceu și 36% de gimnaziu. Mai simplu spus, cam 550 000 de români cu facultate lucrează și contribuie în alte țări. Mai mult, în SUA și Canada, o cincime dintre românii emigrați acolo, au studii doctorale, adică beneficiază de cel mai înalt nivel de salarizare. Putem oare să ne închipuim măcar ce pierdere colosală pentru această națiune sunt cele 550 000 de minți care nu lucrează aici, pentru economia și societatea noastră? Suntem statul din UE cu cea mai mică pondere a celor cu studii superioare din totalul forței de muncă și noi ne permitem să pierdem 550 000 de absolvenți de facultate? Aceasta este, oameni buni și principala explicație a decalajului dintre PIB-ul României și nivelul veniturilor disponibile ale românilor. Căci economia crește, dar banii ajung la acționarii firmelor străine și la guvernanți. Salariile românilor rămân extrem de mici, în primul rând din cauza pregătirii insuficiente a forței de muncă. Tot educația insuficientă și incompletă ne aduce în postura să avem cu predilecție locuri de muncă prost plătite, în industrii cu valoare adăugată mică. Pentru că nimeni nu va înființa aici o fabrică de circuite integrate sau un mare centru software într-o țară care are insuficienți oameni cu pregătire universitară. Și astfel vom fi veșnic condamnați să ne „mândrim" cu locurile de muncă din supermarket-uri, depozite sau linii de asamblare manuală.

Suntem, alături de Bulgaria, Ungaria și Slovacia singurele popoare europene care au un venit mediu anual (PPS-la paritatea puterii de cumpărare) în jur de 10000 Euro, sub 55% din media europeană. Dar ne mândrim că nivelul PIB/locuitor este de 77% din media europeană, tot la paritatea puterii de cumpărare, PPS. Unde se duce, oare, diferența dintre 77% din media europeană la PIB și 55% din media europeană venituri disponibile? Păi nu cumva de aici își iau Ciolacu și Simonis pantofi de 1500 de euro perechea și de aici își iau austriecii de la OMV bani pentru prosperitatea lor vieneză? Nu cumva de aici își ia Ion Sterian de la Transgaz un salariu mai mare decât cel al președintelui american și apartament la Dubai?

Uitându-ne cu atenție pe o comparatie cu valorile veniturilor statelor europene vom constata că nici ungurii nu au parte de condiții mai bune, căci și ei stau pe la același nivel al PIB/locuitor cu noi (77% din media europeană), dar nu au parte de venituri mai bune ca ale noastre: 10217 euro/an față de 10 033 euro/an. Este imaginea clară și palpabilă a eșecului regimului Orban Viktor. În schimb, polonezii au parte de 14 906 euro/an, adică fix 80% din media europeană a veniturilor, Polonia fiind la 80% din media europeană a PIB/locuitor. Și țările mari și bogate ale Uniunii respectă regula de echivalență între PIB/locuitor și veniturile disponibile ale populației. Iată exemplul Germaniei, cu PIB/locuitor de 117% din media UE, are venituri ale populației de 124% din media UE, Franța are PIB/locuitor de 102% din media UE și veniturile populației de 109% din media UE, Italia are PIB/locuitor de 96% din media UE și venituri disponibile de 98% din media UE, Spania are PIB/locuitor de 85% din media UE și venituri ale populației de 92% din media UE. Venind în zona noastră, în Est, observăm că cehii se situează la un nivel de 91% din media UE la indicatorul PIB/locuitor și la un nivel de doar 82% din media UE în ceea ce privește veniturile disponibile, Slovacia se află la 68% din media UE la indicatorul PIB/locuitor și la doar 52% din media UE la venitul disponibil.

Este, cu alte cuvinte, o discrepanță majoră între ceea ce produc est-europenii și ceea ce primesc ca venituri. Este, pe cale de consecință o mare discrepanță între veniturile est-europenilor și vest-europenilor. Căci, oameni buni, dacă performanța economică între cele două blocuri din UE s-a diminuat vizibil, discrepanța între venituri continuă să rămână inacceptabil de ridicată, indicând foarte clar o politică de segregare a Estului de către Vest. Căci liderii Comisiei Europene nu au o politică simetrică în Est și în Vest, ci le cer esticilor să trăiască mult mai prost decât vesticilor. Cu excepția notabilă a Poloniei, care a reușit să iasă din modelul catastrofal social promovat de Comisia Europeană în statele estice.

Dacă cineva se va mai mira vreodată de faptul că românii reprezintă populația cea mai numeroasă de emigranți din Uniunea Europeană, să facă bine să se uite la aceste două cifre: noi avem o economie cam la nivelul a trei sferturi din media europeană , dar veniturile disponibile ale populației sunt cam pe la jumătatea venitului mediu din UE. Până când această discrepanță majoră nu se va rezolva, românii vor continua să își caute bunăstarea pe meleaguri străine.

Iar această prăpastie între ceea ce producem și veniturile pe care le primim se va rezolva doar atunci când politicienii vor renunța la atenția prea mare acordată luxului hainelor și pantofilor proprii pentru a se preocupa de școlile pe care le fac românii, care să le permită acestora salariile pe care le merită. Dar, oare, vor putea vreodată șmecherii care au fentat scara socială atunci când au ocolit drumul drept și corect care trece prin școli adevărate, să înțeleagă ce se întâmplă cu țara pe care au luat-o în stăpânire feudală?

Petrișor Peiu